Grăitor | Despre Hagi și condiția „eroului” în România: „Buruieni ne conduc, buruieni avem”

de Sorin Pâslaru (Ziarul Financiar)

Duminică, 22 aprilie 2018, ora 8.30, în fața hotelului Ibis Continental din orașul Constanța, cel mai mare port românesc la Marea Neagră. Kilometrul 0 al litoralului. Jos se desfășoară plaja Modern, cea mai cunoscută din oraș. Aerul limpede al dimineții este brăzdat de pescăruși zgomotoși, iar claritatea albastră a orizontului evocă Mediterana. Atmosferă splendidă.

Însă nu este Coasta de Azur, ci este malul Mării Negre, orașul Constanța, dintr-o țară în care administratorii banului public – de la cel mai mărunt șef de cămin cultural și până la cei mai înalți reprezentanți ai statului – văd această funcție numai ca un mijloc pentru propria îmbogățire.

Buruieni de jumătate de metru înălțime, coșuri de gunoi răsturnate, trotuare semidistruse, spațiu verde în paragină (foto sus).

Dacă la kilometrul 0 al celui mai important oraș turistic al României, în fața celui mai mare hotel din oraș (de altfel, complet ocupat în weekendul respectiv) nu poți să ai un spațiu urban îngrijit, pe măsura frumuseții naturii, ce poți să mai ceri de la administratorul unui oraș? Aici nu este vorba de bani, de milioane de euro pe care fiecare nou primar îi aruncă pe borduri și pe tot felul de inovații și ceasuri aurite în administrarea de parcuri și spații verzi. Este vorba pur și simplu de o lipsă de preocupare. Este vorba de nepăsare.

La 20 de kilometri distanță, cel mai mare jucător de fotbal din istoria României, Gheorghe Hagi, a investit zeci de milioane de euro într-o bază sportivă la Ovidiu care este un exemplu de bună administrare și gospodărire (foto jos). Era teren arabil în 2008 acolo unde acum sute de copii aleargă în fiecare zi cu sperața că vor juca pe marile stadioane ale lumii. Totul este pus la punct până la cel mai mic detaliu, spațiile verzi sunt lacrimă. O splendoare.

România este pe mâna unor oameni cu inimi de gheață. A unor oameni care, deși stau pe munți de bani și ar putea mâine să o schimbe, sunt preocupați zi de zi numai de cum să își umple conturile din Elveția, din Costa Rica, de la Londra, din Cipru, din Madagascar sau din Brazilia. Și după ce-au făcut sute de milioane de euro folosind abuziv banii sau activele publice, ne trimit acum amenințări și ne vorbesc de drepturile omului.

Ce țară nebună în care un stadion precum Farul Constanța stă nefolosit și de degradează pe zi ce trece, iar un erou, omul care o ia cu renumele înaintea țării sale, este nevoit să investească de la zero în infrastructură sportivă pentru a-și vedea visul împlinit?

Oricât ar produce această țară, și dacă ar fi un PIB de 1.000 de miliarde de euro și nu de 200 de miliarde aceste caracatițe uriașe transpartinice vor avea grijă să extragă toată seva și să o trimită în paradisuri fiscale.

Cei care și-au împărțit România în 1990, bucată cu bucată, pe bază de pedigri și de filiație la Comitetul Central, au ținut și țin țara în loc – deși au grijă să se înconjoare de aura libertății și a inițiativei antreprenoriale – nu numai pentru că pur și simplu au secat-o de resurse, ci pentru că nu au permis de fapt inițiativei antreprenoriale, competenței și performanței să se desfășoare.

Stadionul Farul din Constanța este în paragină, stadionul Dinamo din București este în paragină, stadionul Rapid este în paragină.

Cum să ai stadioane în paragină și cel mai bun om de fotbal din istoria României, care și-a dovedit și știința de a fi antreprenor, să fie nevoit să construiască de la zero un nou stadion pentru a-și vedea visul de a construi și de a avea performanță în fotbal? E un blestem acesta, ca în Meșterul Manole, să fii nevoit să o iei tot timpul de la capăt, să aloci resurse, zeci de milioane de euro. Hagi n-a fost nici șef al tineretului comunist și nici nu descinde din cei care au condus România înainte de ’90

Ce să îi ceri primarului Constanței să dezvolte un club cu sute de copii angrenați în mișcarea sportivă, să convingă companiiile locale să susțină o echipă locală, fie ea de fotbal, de handbal sau de popice, când el nu este în stare să taie buruienile și să măture în fața hotelului Ibis, la kilometrul 0 al litoralului din România?

Buruiana din fața acelui hotel este un simbol de fapt a ceea ce se întâmplă în România de ani.

Buruieni ne conduc, buruieni avem. Buruieni care se hrănesc din seva ce ar trebui să meargă la plantele folositoare. Care ar trebui să meargă la oameni cum este Gheorghe Hagi, care practic a reușit în opt ani să iasă cu clubul său la lumină precum o plăntuță firavă, dar cu privirea îndreptată spre cer, care își face loc printre mohor și știriță.