Grătarul bate etapa!** Un meci a fost devansat datorită unui majorat

2010 a cunoscut un moment istoric pentru fotbalul românesc. Nu
pentru vreo victorie răsunătoare sau pentru cine știe ce înfrângere
dureroasă, ci datorită unui amănunt mai „românesc” decât ați crede:
a fost prima oară (din câte știm noi!) când un meci a fost amânat
datorită unui majorat!

Pe 23 septembrie 2010 Daniel Kassai a împlinit 18 ani. Mijlocaș la
una dintre grupele de juniori ale Rapidului, tânărul a fost ținta
felicitărilor, condimentate de ironii, din partea colegilor săi.
„La mulți ani, să ne trăiești!”, au fost cele care fac parte din
prima categorie, iar „Un grătar când dai, că așa știm că e obiceiul
în familie?” sau „Hai mă, nu mai bine amânăm etapa ca să bem?”,
sunt cele din a doua. Numai că, spre surpriza generală, ironiile
s-au transformat în realitate!

„Elementul” Bella
Kassai

Asta pentru că „asul din mâneca” lui Daniel se numește Adalbert
Kassai, secretar general al FRF și „fratele mai mare” al lui Mircea
Sandu, așa cum îi place chiar „Nașului” să spună. În plus, mai e și
tatăl mijlocașului și unul dintre cei mai influenți oameni din
fotbalul românesc. Și acum, problema: duminică, 26 septembrie,
Rapid avea meci acasă în campionat, cu Otopeniul. Or, asta însemna
că petrecerea de majorat nu se putea desfășura sâmbătă, pentru că
de, e greu și pentru jucători consacrați din Liga I să se lupte
deodată și cu adversarii, și cu mahmureala, darămite pentru o mână
de puști! Și pentru că o dată în viață face omul 18 ani, meciul a
fost mutat sâmbătă! Și totul a ieșit ca la carte.

Rapid a câștigat cu 2-1, Kassai jr a jucat, iar seara
grătarul a fost savurat cu mai multă plăcere că deh, erau mai multe
lucruri de sărbătorit!

„Hmmm… nu-mi amintesc… Oricum, eu nu puteam
să fac asta. Dacă s-a întâmplat așa, probabil că echipele au cerut
asta”, Adalbert Kassai, secretar general
FRF

Publicat: 28 02. 2011, 08:23
Actualizat: 28 02. 2011, 14:18