Viaceslav Groznii, un bun prieten de-al lui Giovani Becali, de care este de altfel și reprezentat, fiind agentul său, a vorbit despre cei trei români aduși la Terek.
 „Aveam mare nevoie de un vârf împins, exact ce îi place lui Daniel Pancu să joace, iar pe Andrei Mărgăritescu și Florentin Petre îi cunosc, de asemenea, de mult timp, i-am tot urmărit și sunt tare fericit că am reușit să-i aduc aici”, spune Groznii. Antrenorul ucrainean, care se înțelege cu Petre în limba bulgară, a fost de câteva ori în România în ultimul an. „La derby-urile din București, la Galați, la Timișoara și la Cluj am mers de multe ori, îmi place în România, iar Giovani este o gazdă perfectă. Cât despre mâncarea de la «Doi Cocoși», nu mai spun…”, a povestit încântat Groznii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER