Data de 5 februarie este adânc sculptată în memoria fotbalului mondial. Pe lângă Gică Hagi, tot astăzi vor sufla în lumânările de pe tort nume ca Neymar, Cristiano Ronaldo, Carlos Tevez, Cesare Maldini sau Adnan Januzaj.
Astăzi este ziua din calendar care a fost cea mai generoasă pentru istoria fotbalului. Câțiva dintre cei mai talententați fotbaliști din istorie au venit pe lume pe 5 februarie.
Când Hagi împlinea 20 de ani și strălucea la Sportul Studențesc, în Funchal, Portugalia se năștea cel care mai târziu avea să domine fotbalul mondial, alături de Lionel Messi. Ca și Hagi, drumul carierei lui Ronaldo s-a îndreptat la un moment dat înspre Real Madrid, club unde a doborât recorduri și a devenit o emblemă. Porțile naționalei i s-au deschis, tot ca Gică Hagi, la 18 ani, într-o victorie a Portugaliei în Kazahstan, scor 1-0. Deși este născut în aceeași zi cu el, preferatul lui Hagi esti rivalul lui Cristiano: „Ronaldo e bun, dar îl prefer pe Messi. Este incredibil ce poate face”.
Mogi das Cruzes se numește localitatea care l-a dat pe cel care atentează la locul lui Pele în istoria fotbalului brazilian. S-a născut când Hagi pleca de la Real Madrid după două sezoane nu foarte reușite și semna cu Brescia. Coincidență sau nu, a jucat primul meci la națională tot la 18 ani, într-un meci contra SUA, reușind să înscrie la 28 de minute de la debut. Talentul incredibil i-a fost apreciat și de Hagi, care a salutat transferul la Barcelona: „Messi și Neymar vor face recital”, prevestea atunci „Regele”. Asemenea lui Hagi, a ajuns să îmbrace tricoul Barcelonei.
Într-o țară în care Maradona este divinizat, la propriu, Tevez a fost văzut ca demnul urmaș al acestuia. N-a atins niciodată nivelul lui Maradon, dar El Pibe D”Oro l-a numit „profetul argentinian al secolului XXI”. S-a născut la Buenos Aires, în anul în care Gică Hagi bifa primul turneu final din carieră, Campionatul European din Franța 1984.
Tânărul mijlocaș este privit ca o mare speranță a fotbalului mondial. S-a născut în anul în care Hagi intra în al doilea sezon la FC Barcelona, ultimul pe Camp Nou. Januzaj are o istorie interesantă. Înainte să debuteze pentru naționala Belgiei, a fost eligibil și pentru Albania (este etnic albanez), Turcia (familia mamei a fost deportată în Turcia) și pentru Kosovo – națională care nu este recunoscută de FIFA, deci nu i se supune regulilor.
Cu 33 de ani înainte de nașterea „Regelui fotbalului românesc”, la Trieste, Italia, se năștea cel care avea să devină unul dintre simbolurile fotbalului italian. A debutat în 1952 la Triestina, iar în 1953 a semnat cu AC Milan, echipă unde mai târziu avea să facă istorie și fiul său, celebrul Paolo Maldini. S-a retras de la FC Torini, în 1967, când Hagi avea doar 2 ani.
Alți sportivi născuți pe 5 februarie
Sven-Goran Eriksson – fost manager al Angliei și al lui Manchester City. S-a născut în 1948.
Jose Maria Olazabal – fost jucător de golf, de două ori câștigător US Masters. S-a născut în 1966
Marcus Gronholm – pilot – dublu campion mondial de raliuri. Născut în 1968.
Billy Dodds – fost internațional scoțian. Născut în 1969
Giovanni van Bronckhorst – fost fotbalist la Arsenal și Barcelona. S-a născut în 1975
Vedran Corluka – fost jucător la City și Tottenham, în prezent la Lokomotiv Moscova. S-a născut în 1986
Eric Bicfalvi – fost jucător la Steaua, în prezent la Volin Luțk. Născut în 1988
Takayuki Seto – jucător e la Astra, născut în 1986
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER