Hagi caută un număr 10**
Organizate până anul trecut separat, „Cupa Hagi” și „Cupa
Danone” s-au unit pentru a forma o supercompetiție rezervată
micuților fotbaliști cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.
Gică Hagi caută viitorul lider al naționalei. „Eu am debutat la
Cupa Cravatelor Roșii. De ce nu aș descoperi un nou decar la Cupa
Hagi Danone!?”, a declarat ieri Gică Hagi, la conferința de
prezentare a celei mai noi competiții rezervate puștilor. „Le dăm
copiilor șansa să descopere plăcerea de a juca fotbal, să se
dezvolte și să-și împlinească visele. Ei sunt cei mai importanți,
pentru că ei sunt viitorul și ei ne vor reprezenta peste ani”, a
mai spus „Regele”.
„Cupa Hagi Dadone” propune două competiții, ce se vor desfășura
în paralel. Una de amatori, alta profesionistă. Prima este
rezervată școlilor generale, a doua juniorilor legitimați. La
turneul final (Constanța, 26 mai – 1 iunie) vor fi prezente câte
opt echipe din fiecare categorie: câștigătoarele celor șapte zone
naționale plus o formație locală. La final, învingătoarea de la
amatori și cea de la „profi” se vor întâlni în Supercupa turneului,
iar câștigătoarea va merge la turneul final al „Danone Nations
Cup”, programat în Africa de Sud. „Așteptăm peste 3.500 de copii”,
a anunțat Bogdan Ioachim, director de comunicare la Danone.