Hagi și-a lansat Academia!
Fostul internațional român Gheorghe Hagi a lansat, luni, "Academia de Fotbal Gheorghe Hagi", proiect ce are ca buget peste zece milioane de euro și pe care l-a numit TTT, adică "Timp, Tineri, Talent".
Hagi a precizat că proiectul este destinat inițierii, formării, dezvoltării și pregătirii juniorilor pentru performanță la cel mai înalt nivel. "Prin acest proiect vreau să dau înapoi fotbalului măcar o parte din succesul pe care eu l-am avut de-a lungul carierei mele. Acest proiect va fi măsura recunoștinței mele față de toți cei care au avut încredere în mine și m-au susținut de la primii pași în fotbal și până la retragere. Acum a venit momentul ca și eu să ofer cât mai multor copii șansa de a se pregăti la cel mai înalt nivel și de a avea performanțe mai mari decât ale mele", a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a explicat că s-a inspirat din modelul clubului Ajax Amsterdam când a creat Academia de Fotbal. "Inspirația a fost clubul Ajax Amsterdam, club care produce cei mai mulți jucători în Europa, club la care a evoluat și idolul meu, Johann Cruyff. De la această academie nu vor pleca jucători în probe când va fi cazul să fie solicitați de alte formații", a mai spus Hagi.
Academia va fi amplasată în județul Constanța, pe o suprafață de 6.9 hectare, urmând să aibă nouă terenuri de fotbal și trei corpuri de clădire, printre care și o sală de sport.
Din sezonul 2009/2010, Academia de Fotbal va avea o echipă și în Liga a III-a, aceasta urmând să se numească Viitorul și să fie formată din cei mai buni juniori.
Proiectul va avea trei nivele de pregătire, în funcție de vârsta copiilor: 7-9 ani, trei grupe de 50 de copii, 10-12 ani, trei grupe de 25 de copii, 13-14 ani, o grupă de 22 de copii, 15-16 ani, o grupă de 22 de juniori, 17-18 ani, o grupă de 22 de juniori.
Principalul teren al Academiei va avea o tribună de 900 de locuri.
Reperele Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi sunt: punerea în funcțiune până în 2011 a celei mai mari Academii de Fotbal din Europa Centrală și de Est, finalizarea celor nouă trenuri până în 2010. Până în 2010, Academia de Fotbal va închiria trei terenuri pentru antrenament.
Președintele Academiei de Fotbal va fi Paul Peniu, urmând ca director coordonar să fie desemnat Constantin Mareș. Antrenorii seniorilor au fost desemnați Marius Codescu și Iancu Guda, în timp ce antrenorii portarilor sunt Sorin Colgeac și Emil Dobre. Juniorii Academiei vor fi pregătiți de antrenori ca Ștefan Petcu sau Doru Carali. Academia va beneficia și de serviciile unui psiholog.