Helmuth Duckadam: „Mircea Lucescu m-a sfătuit să aleg Craiova”. Cum a ajuns „eroul de la Sevilla” la Steaua, deși „din punct de vedere financiar era mai bine la olteni” VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Helmuth Duckadam a fost la o semnătură distanță să nu mai ridice Cupa Campionilor Europeni cu Steaua. Pe vremea când era portarul echipei UTA Arad, fostul mare portar a fost dorit de două cluburi importante din campionatul României, Steaua și Craiova Maxima. Deși oltenii îi ofereau mai mulți bani, iar selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, l-a sfătuit să aleagă Craiova, Duckadam a ajuns la gruparea „roș-albastră”.

Eram un portar tânăr și destul de căutat. Eram la echipa națională, în cantonament la Snagov erau Ștefănescu și Sameș, Dumnezeu să îi ierte pe ambii, căpitanii de echipă de la Steaua și de la Craiova și fiecare încerca să mă convingă să merg la echipa lor.

Mircea Lucescu mi-a dat atunci un sfat, că ar fi bine să aleg Craiova. Bine, și din punct de vedere financiar era altceva Craiova, era Craiova Maxima atunci. Tatăl meu care m-a crescut este oltean oltean și știam că e greu să le intri la inimă la olteni așa că am evitat și pentru că am avut și posibilitatea să fac o armată mai ușoară am ales Steaua și se pare că alegerea a fost bună„, a povestit, în exclusivitate pentru ProSport,  Helmuth Duckadam, care a povestit și cum a fost trecerea de la UTA Arad la Steaua:

La UTA a fost mai dicil, când am ajuns acolo să debutez. Eram foarte tânăr, iar acolo erau jucători de mare experiență, foarte cunoscuți. Când am intrat în vestiar eu am zis „sărut-mâna” și așteptam ca toată lumea să se așeze să văd unde mai rămâne un loc să stau și eu jos.

La Steaua a fost puțin mai simplu pentru că Steaua era într-o perioadă de căutări, erau foarte mulți jucători tineri aduși din toate colțurile țării și practic eram de aceeași vârstă, nu a mai fost o problemă de adaptare. Singurul care a fost mai mare a fost Vasile Iordache, pe care îl respectam foarte mult, îl știam de la televizor și, în rest, acomodarea a fost destul de lejeră aș putea spune. Referitor la cantonamente, Steaua îți oferea altceva. Erau acele cantonamente la care nici nu visam când eram la Arad, să pleci în străinătate, în Olanda, în Grecia, în Italia sau în alte locuri. Era altceva„.

 

 

Publicat: 01 04. 2019, 18:14
Actualizat: 01 04. 2019, 18:20