Huliganii de la „U” Cluj au folosit macete și spray lacrimogen într-o bătaie generală. VIDEO

Polițiștii au reținut șapte persoane pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, conform clujust.ro.

„Bătaia a avut loc pe 10 noiembrie în fața sălii de jocuri Seven de pe strada Dâmboviței. Unul dintre cei implicați este Radu Buzan, inculpat alături de alții într-un dosar penal pentru trafic de etnobotanice. În tabăra cealaltă, îl regăsim pe Rareș Ruha din galeria “U”, implicat în alte bătăi. De altfel, potrivit surselor clujust.ro, toți cei implicați sunt membri ai facțiunii UCG.

Conform probatoriului administrat, la data de 10 noiembrie, în jurul orei 16:45, cei în cauză – bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, din Cluj-Napoca, Florești și Iara, au fost implicați într-o altercație într-un local public de pe strada Dâmboviței, din Cluj-Napoca.

Scandalul ar fi continuat și pe stradă, în zona localului, context în care parbrizul unui autoturism parcat a fost distrus”, arată sursa menționată.

IPJ Cluj a anunțat: „Pentru aplanarea conflictului, la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cei în cauză vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive”.

Publicat: 12 11. 2019, 15:17