I se rupe, i se-N”doye!**

De când a venit de la Vaslui și s-a făcut câine, moldoveanul
senegalez de la Dinamo o ține tot într-o șprițuială. De bucurie sau
de supărare, după cum se-arată. Îl înțeleg – s-ar putea să fim
rude: nici pentru el viața nu-i un fluviu lung și liniștit (știți
cântecul? „La vie n’est pas un long fleuve tranquille,
maman…”).

Ce mare lucru a făcut bietul Osman? Păi, englezii nu încing o
analiză tactică după fiecare meci, de tre să bage patronii
barurile-n renovări? Ă‚ia de ce-au voie și nu-i mai trimite nimeni
la echipa a doua, iar flăcăul nostru nu? Le-au tras ceferiștii două
goluri de i-au scos din semifinale, a tras și N’Doye până la cinci
dimineața. Nici lui nu i-a fost ușor.

După cum se mișcă pe teren – trăsnet -, nu mijlocașul are o
problemă. Coechipierii suferă de insuficiență alcoolică. Au, așa, o
tristețe și-un spleen, de zici că Procurorul îi ține doar în
rechizitorii din Nietzsche.
Așa e Osman – mai bachique. A prins trendul: în plin proces de
golbalizare a lumii, se mai rupe omu’ în figuri. Cum ar fi fost să
stea cuminte, pe craca lui? Bine că n-a trecut la cură de slăbire;
nici n-ar putea pronunța „sibutramină”.

A văzut și finanțatorul Badea unu mai vesel ca el și se gândește
să-l vânză. Fiți cuminți, vorba lu’ Mitică de la Ligă. De ce s-ar
descotorosi Dinamo de N’Doye – spirit liber de răzeș? Adică Turcu
poa’ să șază în Ștefan cel Mare, ca să se răsucească Vodă-n
mormânt…

NIHIL SINE DEO