Ieșencele vor să scrie istorie! Navobi Iași joacă duminică prima finală de Cupa României din cariera lor, cu Olimpia Cluj


Ieșencele vor să scrie istorie! Navobi Iași joacă duminică prima finală de Cupa României din cariera lor, cu Olimpia Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași va găzdui, duminică, de la ora 17.00, finala Cupei României la fotbal feminin. Echipa locală Navobi Iași va lupta pentru primul trofeu din palmares cu multipla campioană Olimpia Cluj, finalistă a ultimelor șapte ediții și câștigătoare de cinci ori a competiției. Dacă ardelencele pornesc cu prima șansă în meciul de duminică, având de partea lor experiența, jucătoarele de la Navobi Iași cred și ele în șansa lor și sunt decise să facă meciul carierei în fața Olimpiei. Este prima finală din istoria de cinci ani a clubului ieșean, iar emoțiile au pus, firește, stăpânire pe vestiarul echipei din Copou. Managerul și antrenorul echipei ieșene, Adrian Ambrosie, fost fotbalist al Politehnicii, a pus pe picioare această echipă în urmă cu cinci ani, a pus suflet în tot ce a făcut, alîături de fete și de colegii din staff, iar în ultimii doi ani a început să culeagă roadele. Anul trecut, Navobi s-a clasat pe locul 3 în Superliga feminină și a reprezentat România în Cupa Balcanică, iar acum este în finala Cupei României.

„Am visat, am riscat, am muncit, am investit, am crezut și am realizat. Acestea ar fi pe scurt principalele caracteristici ale unei echipe frumoase, care a scris istorie pentru noi și pentru orașul Iași. Le mulțumesc fetelor care au sacrificat enorm ca să atingă acest obiectiv măreț. Vom încerca să dăm o replică bună Olimpiei Cluj, care cred că are prima șansă la trofeu, dar ne vom strădui să facem un joc frumos!”. „E firesc, am emoții înaintea acestei finale. E prima noastră finală. E un moment istoric pentru clubul nostru. Această finală e cel mai frumos bonus pe care îl puteam primi după atâția ani de strădanie, de investiții. Vine ca rezultat, aș putea spune, al credinței noastre, al seriozității cu care s-a lucrat în anii care au trecut de la înființarea acestei echipe”, a completat Ambrosie.

Anca Nina, căpitanul echipei ieșene: „Un trofeu cu Navobi ar fi cea mai mare performanță a carierei mele”

Venită la Navobi în luna august a anului trecut, Nina Anca (29 de ani) se află în fața celei mai mari provocări a carierei. Fundașul central al echipei ieșene a mai jucat trei semifinale de Cupa României, la Brazi, dar un meci cu trofeul pe masă reprezintă o premieră în cei nouă ani de când joacă fotbal. Interesant este faptul că Nina Anca și-a propus să joace finala Cupei României atunci când a venit la Iași.

„Am venit la Navobi în august anul trecut, cu absolut toate gândurile bune. Sincer, speram la locul I în campionat și la finala Cupei României. Din păcate, în Superligă nu batem doar pentru locul doi acum, la titlu nu mai sunt șanse, dar am reușit să ne calificăm în finala Cupei României. Chiar am crezut că putem ajunge aici și ne dorim să luăm trofeul”, spune Nina, pentru care „unitatea grupului” reprezintă atu-ul principal al lui Navobi în fața multiplei campioane Olimpia: „Pentru mine, această finală este cea mai bună performanță. Am mai jucat 3 semifinale de Cupă cu CS Brazi, dar aceasta este prima finală. Va fi un meci de care pe care. Olimpia Cluj a pierdut anul trecut finala cu Tg. Mureș și cu siguranță va dori să readucă trofeul la Cluj. Și noi ne dorim să facem o figură frumoasă. Echipa este atu-ul nostru. Trebuie să fim sută la sută din punct de vedere fizic și psihic la ora jocului. Poate suntem puțin obosite după meciul din semifinale, dar vom găsi acea fărâmă de energie de care avem nevoie pentru a învinge Clujul. Și relația cu staff-ul, comunicarea, sunt un atu al nostru. Comunicarea este mama înțelepciunii, iar la noi la echipă funcționează foarte bine„.

„Dacă vom cuceri trofeul, îl dedic mamei mele, care nu mai este printre noi. Și prietenului meu, care a fost mereu alături de mine. Datorită lui am continuat să joc fotbal. Îl voi dedica și prietenelor mele. Au fost alături de mine și la București, și la Iași. Prietenii mei vin la meci, familia… Ne bucurăm că la meciul din semifinale au venit și jucătorii de la CSM Poli, și handbaliștii. Cu toții sunt alături de noi, duminică trebuie să păstrăm trofeul la Iași”, a msi spus Nina Anca.

Moldoveanca Nadejda Colesnicenco are în palmares două Cupe ale Moldovei

Deși are doar 20 de ani, moldoveanca Nadejda Colesnicenco este singura jucătoare din lotul echipei Navobi Iași cu trofee în palmares. Componentă a lotului național al Republicii Moldova, Colesnicenco are două Cupe ale Moldovei cu echipa din Tiraspol, trofee câștigate înainte de a ajunge în Copou. Nadejda joacă pe postul de mijlocaș central la Navobi și este a doua marcatoare a echipei, după Loredana Nica.

Venită în vara anului trecut la Iași, Colesnicenco își dorește mult să câștige Cupa României cu Navobi, dar și campionatul, în viitor. „Am mai câștigat de două ori Cupa Moldovei cu echipa din Tiraspol, dar îmi doresc să câștig și Cupa României. Nu se compară cu sentimentul trăit în Moldova. Ar fi o experiență unică, este ceva nou pentru mine. Ar fi extraordinar să câștig acest trofeu cu Navobi. Îmi doresc să câștig în România tot ce se poate. Aș vrea să rămân la Iași și să câștig trofee. Acum Cupa României și apoi titlul de campioană„, a declarat Nadejda Colesnicenco.

Jucătoarea moldoveană va fi susținută din tribune de mama ei, care va veni la Iași special pentru marea finală. „Mama mea va fi la meci și acest lucru e cel mai important pentru mine. Mama mea și Dumnezeu e tot ce contează. Voi juca pentru mama mea și vreau să îi dedic trofeul, după ce îl vom câștiga. Va fi un meci greu, dar muncim mult la antrenamente și avem încredere. Și antrenorul ne-a spus să avem încredere că putem câștiga finala. Nu promit că voi da gol, dar îmi doresc mult să înscriu. Important este să câștigăm trofeul„, a conchis Nadejda Colesnicenco.

2-1 pentru Navobi, scorul favorit

Majoritatea jucătoarelor de la Navobi pronostichează o victorie cu 2-1 pentru echipa ieșeană în finala de duminică, iar una dintre marcatoarele vizate este Ana Maria Vasile. „Le mulțumesc colegelor că au încredere în mine. Îmi doresc și eu să dau gol și să contribui la câștigarea trofeului. Este prima mea finală și îmi doresc enorm să câștigăm. Și eu merg tot pe un 2-1 pentru noi. Atu-ul nostru este munca în echipă, unitatea grupului. Am emoții, dar cred în noi, am încredere în antrenorul nostru și sperăm ca la final să ne bucurăm de victorie”, spune Ana Maria Vasile, aceasta fiind completată de golgeterul echipei, Loredana Nica: „Va fi o finală foarte grea, cu campioana națională, cea mai bună echipă din campionat. Va trebui să muncim foarte mult pe teren pentru a putea câștiga acest joc. Toate fetele ne dorim foarte mult să câștigăm finala, mai cu seamă că vom juca pe teren propriu. Ar fi păcat să nu ridicăm trofeul deasupra capului, dacă tot am ajuns până aici„, a declarat Loredana Nica.

Mijlocașul ofensiv Elena Răduc crede, la rândul ei, într-o victorie ieșeană: „Va fi un meci destul de greu, dar presiunea nu e la noi, ci la echipa clujeană. Va fi un meci de totul sau nimic. Ne dorim mult Cupa și sper să câștigăm acest trofeu. Sper să fac un meci bun”. „Ar fi o încununare a muncii de zece ani în fotbalul feminin, apogeul carierei mele, mai cu seamă că mă apropii de retragere. Ar fi o împlinire atât pentru mine, cât și pentru grup”, a declarat și portarul Mirela Abălașei, cea mai experimentată jucătoare ieșeană.

Primarul Mihai Chirica: „E o onoare pentru noi să organizăm finala Cupei României la Iași”

Primarul Mihai Chirica a făcut un apel la suporteri să vină într-un număr cât mai mare la stadion, pentru a susține echipa ieșeană.
„În primul rând vreau să mulțumesc Federației Române de Fotbal și domnului președinte Răzvan Burleanu pentru onoarea făcută de a organiza această finală de Cupa României la Iași. Îi așteptăm pe toți ieșenii să vină la stadion pentru a urmări o finală interesantă și pentru a susține echipa din Iași”, a declarat primarul Chirica.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor…
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×