Apropiații susțin că „Il Luce” va continua să stea pe banca tehnică, în ciuda faptului că trece prin al doilea moment greu din ultimii doi ani
A ajuns la 66 de ani și inima e ajutată să funcționeze de un bypass. Acum trece printr-o nouă cumpănă. Cu toate acestea, nimeni nu crede că „Il Luce” va renunța la antrenorat.
„În timp ce medicii îl pregăteau de operație, el vorbea tot despre fotbal”, spunea Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior. Cuvintele miliardarului ucrainean îl descriu perfect pe Mircea Lucescu, un om care a transformat fotbalul într-o obsesie. „E idealul vieții lui, își dorește să trăiască pentru a obține și mai multe trofee„, explică și Mircea Rădulescu, un alt om care îl cunoaște pe „Il Luce”.
Chiar dacă un astfel de accident poate schimba modul în care un individ privește viața, apropiații tehnicianului sunt convinși că fotbalul va rămâne în continuare prioritatea sa: „Unii oameni pescuiesc, alții pleacă în lume. Mircea antrenează! Un alt antrenor ajuns la o vârstă ca a lui, dacă s-ar fi lovit de o demitere sau de o perioadă mai lungă fără echipă, și-ar fi găsit mai greu motivația. La Mircea nu a fost vorba de așa ceva. Va fi Aragones al nostru, va depăși vârsta de 70 de ani pe bancă„.
Ibericul Luis Aragones este tehnicianul care la 68 de ani a câștigat Campionatul European cu naționala Spaniei. Ulterior a mai continuat un sezon pe banca lui Fenerbahce
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER