„Iliev vrea să pună umărul la acest proiect,** a zis că renunță la o parte din salariu că e băiat valabil” De ce nu poate reveni totuși bulgarul la Universitatea
Universitatea Craiova revine din sezonul următor în fotbalul românesc, iar oltenii au deja un plan măreț pentru întoarcere. Aurică Țicleanu a precizat că până în prezent și-au anuțat dorința de a participa la trialul organizat de Știința nu mai puțin de 400 de tineri fotbaliști din toată țara. Țicleanu speră ca din aceștia să poată alege un lot competitiiv pentru ca echipa să nu-și dezamăgească fanii.
În ceea ce privește revenirea foștilor jucători de marcă, acest lucru este practic imposibil din pricina salariilor. Iliev a fost unul dintre fotbaliștii care a anunțat că renunță la o parte din salariu pentru a se întoarce, însă chiar și așa Universității i-ar fi imposibil să-l plătească.
„Iliev vrea să pună umărul la proiect, dar nu putem să-l luăm pentru că are un salariu mare. A zis că renunță la o parte din el că e băiat valabil și vrea doar 100.000 de euro, dar nici așa nu-l putem plăti. Nu putem să-i luăm pe frații Costea, pe Dănănae sau alții asemenea. Avem în schimb 400 de cereri din toată țara pentru trialul pe care îl vom organiza”, a declarat Aurică Țicleanu la Sport.ro în cadrul emisiunii „Ora de ProSport”.