Impresionat de mesajele fanilor, Neșu vorbește despre drama lui:** „Pentru mine niciodată nu este prea greu”

Mihai Neșu le-a mulțumit fanilor pentru sprijinul acordat de la
accidentarea suferită în luna mai și a precizat, pentru site-ul
grupării olandeze, că a început să folosească mâna dreaptă pentru a
se deplasa cu un scaun cu rotile, pe care îl controla până acum cu
bărbia.

„Nenumăratele felicitări, flori, desene și alte forme prin care
v-ați exprimat susținerea au fost impresionante. Dar ceea ce m-a
impresionat cel mai mult a fost ceea ce au organizat fanii la
meciul cu AZ, a fost emoționant. În fiecare zi mă gândesc la acel
steag uriaș făcut pentru mine și la eșarfele cu chipul meu, a fost
copleșitor”
, a spus Neșu în prima declarație acordată
site-ului oficial al grupării olandeze după accidentul din 10
mai.

Sursa citată menționează că Neșu lucrează în fiecare zi pentru
recuperarea sa. „Ultimul progres făcut este că acum pot
controla scaunul cu rotile cu mâna dreaptă. Până acum, o puteam
face doar cu bărbia. Nu privesc înainte, însă cred că am făcut
progrese mari până acum. Este mult de lucru, însă pentru mine nu
este niciodată prea greu. Și la fotbal obișnuiam să mă pregătesc în
fiecare zi și sunt puternic din punct de vedere psihic. Sprijinul
fanilor îmi dă putere și, încă o dată, doresc să le mulțumesc
tuturor foarte mult. A fost impresionant și mult mai mult decât
m-am așteptat!”
, a mai spus Neșu.

Mihai Neșu s-a accidentat, în data de 10 mai, la coloană în urma
unei ciocniri cu un coechipier, Alje Schut, fiind transportat de
urgență la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală
fracturată. El a fost supus unei intervenții chirurgicale de cinci
ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona
cervicală. În prezent, fotbalistul român se află într-un centru de
recuperare.
Mediafax

Publicat: 15 07. 2011, 17:57
Actualizat: 15 07. 2011, 18:00