În 2000 era în stăpâna lumii!** Astăzi, „Zeița de la Dunăre”e condamnată la uitare!

Deși nu sunt decât zece ani, parcă a trecut o veșnicie de la
Olimpiada de la Sydney. De la Olimpiada Dianei Mocanu, mai exact,
prima înotătoare din România medaliată cu aur la Jocurile Olimpice,
ea reușind „dubla” la 100 și 200 metri spate. „Zeița de la Dunăre”,
cum era alintată de toată lumea după acea mare performanță, este
acum un apelativ dat uitării. Ca și Diana, de altfel!

O găsești aproape zilnic la bazinul din Brăila, orașul ei natal,
unde lucrează cu copiii, iar discuția cu ea trădează o persoană cu
multe frustrări, chinuită, chiar apatică și care – atenție! – este
în pericol de resemnare, deși ea încearcă să arate, măcar din
vorbe, că nu este așa. Resemnarea, chiar și în plan sportiv,
înseamnă, în parte, moartea sufletului.

Diana, lucrezi doar cu cei mici la bazin, nu-i cam puțin
pentru tine? Au trecut opt ani de când te-ai retras și ai rămas tot
la lucrul cu copiii… Nu ești tentată să pregătești un sportiv mai
aproape de performanță?
Nu, chiar nu sunt. Mi-e bine așa. Prefer să-mi fac o grupă de
performanță cu ei de mici, să-i cresc cum vreau eu, decât să-i iau
deja formați.

Mai vin copiii la înot?
Nu ca pe vremea mea, asta e clar. Copiii de acum nu mai acceptă
sacrificiul, pentru că viața le oferă și alte oportunități decât
sportul. Azi, părinții le spun copiilor: „Dacă vrei și îți place,
te duci, dacă nu, nu!”. Ai mei nu mi-au spus decât „te duci!”, fără
„dacă vrei” și fără „dacă-ți place”.

„Oferta
de la București cred că a fost de ochii lumii”

Ai rămas la Brăila, deși am înțeles că ai avut o ofertă
să mergi la București…
Hmm, hai să-ți spun cum e cu oferta de la București. M-a sunat
domnul Dan Popper, de la COSR, și m-a chemat la București să
vorbim. M-am dus, el era plecat, l-am așteptat câteva ore, după
care m-am întors acasă. Când am ajuns la Brăila, m-a sunat el. Îmi
propunea o muncă de birou cu un program de opt ore și cu un salariu
de opt milioane de lei vechi. „Asta pentru început – mi-a zis -, pe
urmă mai vedem noi”. Să fim serioși, ce să caut eu la birou, când
toată viața am stat în bazin? Iar cu banii ăia nu știu ce puteam să
fac în condițiile în care trebuia să mănânc din ei și să-mi asigur
transportul. Am considerat că nu merita să plec. N-am stat toată
viața în cantonament, să ajung tot acolo? Nu știu, dar parcă am
simțit că și oferta aia a fost făcută așa, de ochii lumii, să nu se
spună că Diana Mocanu nu este băgată în seamă. Nu, mulțumesc, mai
bine acasă, la Brăila, lângă familie și lângă prieteni, chiar cu
bani mai puțini la salariu.

Și-ți ajung banii ăștia din salariu să
trăiești?
Nu-mi ajung șase milioane de lei vechi, dar am, din fericire, renta
viageră, și atunci e OK.

„Pe cine
mai interesează de Diana Mocanu!?”

Altfel, în viața de zi cu zi, cum e fără antrenamente,
fără concursuri?
Încerc să recuperez timpul pierdut. Eu n-am avut copilărie, de la 6
la 18 ani n-am știut decât bazinul de înot, nimic altceva, așa că
acum mi-am luat role, rachete de tenis, ba chiar și un cățel. Poate
o să-mi cumpăr și bicicletă, să învăț să merg, ca sportivă nu aveam
voie, riscam accidentări la gleznă. Ies la un film, la o pizza cu
prietenii, vara la o terasă, viață de campioană olimpică, ce să
mai!

Atunci, după Olimpiadă, autoritățile locale te-au premiat
într-un cadru festiv, pe un vas.
A fost atunci! După, pe cine mai interesează de Diana Mocanu? Bine,
mi-au dat un apartament cu trei camere, de ce să n-o recunosc, dar
și pe ăla voiau să mi-l dea cu chirie! Noroc cu taică-meu, care
le-a spus că îl iau numai dacă mi-l dau în proprietate, dacă nu,
nu!

„Eu am sfătuit-o pe Diana să accepte acea ofertă de la
COSR. Așa intra în circuit. A fost alegerea ei. Oricum, federația
de natație a ajutat-o cu facultatea, cu pregătirea pentru
antrenori. Așteptăm totuși mai multă inițiativă de la ea, parcă
este prea introvertită”, Ștefan Iamandi, secretar general
FR Natație

„Nici
apa nu mai suport s-o văd la bazin”

Diana povestește că s-a lăsat de înot pentru că nu mai suporta
bătăile, jignirile și izolarea la care o supunea fosta antrenoare,
Laura Sachelarie, dar și pentru că nu mai avea motivație.

Să revenim la momentul în care te-ai lăsat, 2002, au fost
multe povești referitoare la ruptura dintre tine și antrenoarea ta,
Laura Sachelarie.
S-a întâmplat într-un cantonament la Hunedoara. Dar… Eu știu…
Ce rost ar mai avea după atâția ani? Cert este că nu mai puteam
suporta regimul draconic pe care mi-l impunea Laura. Și nu mă refer
doar la pregătire, ci la modul în care se comporta cu mine. Au fost
ani în care în afară de bazin eu n-am știut nimic. Nu mă lăsa nici
să vorbesc cu alți colegi români, când ne mai întâlneam pe la
concursuri. Nu apucam să ne întrebăm „ce mai faci”, că deja era
lângă mine: „Hai, Diana, treci în apă, că tu ai treabă!”. Eram
sătulă de sculatul de dimineață și de ajunsul la ora șase la bazin,
de kilometri înotați în fiecare zi, de faptul că și copil fiind
munceam dublu față alții de vârsta mea.

„Suntem
ca două străine!”

Puteai să-i spui că e foarte greu și că nu mai
poți.
Cui? Laurei? Glumești! Avea ea ambiția să arate că se poate face
performanță și cu o sportivă de 1,70 metri și plinuță. Și pentru
asta, ani la rând m-a stors efectiv. Vârful l-am atins în
2000-2001, cu cele două medalii de aur la Olimpiadă și cu aurul de
la Mondiale, de la Fukuoka, la 200 spate. Apoi, parcă nici
motivație n-am mai avut. A, mai erau și palmele, castanele pe care
mi le-am luat. Sau jignirile, gen „graso!” sau „proasto!”, pe care
le-am suportat. Toate astea au făcut să mi se ia, până și apa parcă
n-o mai suport când o văd. Intru rar în bazin.

Și acum ce relații ai cu Laura Sachelarie, doar sunteți
colege?
La bazin, doar „Bună ziua”, „Bună ziua”. Atât. Dacă ne vedem pe
stradă, trecem ca două străine una pe lângă alta!

Până la urmă, a meritat efortul?
Da, a meritat.

Păi, vezi, poate că până la urmă metodele Laurei Sachelarie
au fost cele mai bune.
M-am gândit și eu la asta, că, dacă ar fi fost mai maleabilă, poate
m-aș fi urcat în capul ei. Totuși, a fost mult prea dură, la un
moment dat nu mai puteam să-i suport nici prezența alături.

Care este visul Dianei Mocanu? Unde vrea să ajungă ea ca
antrenoare?
Îmi plac foarte mult copiii, să lucrez cu ei și aș vrea ca atunci
când se vor lăsa și ne întâlnim pe stradă, să mă salute! Pentru că
am învățat din greșelile altora!

„Fiecare poate spune ce vrea, dar rezultatele vorbesc
pentru mine. Mai ales că de la Diana încoace eu am mai luat niște
medalii. Nu mă interesează ce declară unul sau altul, eu n-am timp
să intru în bârfe de-astea”, Laura Sachelarie, fosta
antrenoare a Dianei Mocanu

Articol scris de Ioan Viorel