In memoriam Ilie Balaci. Istoria unui interviu șocant de sincer, cum numai „Minunea blondă” ar fi îndrăznit să-și asume: „Știința e singura echipă care a vândut meciuri și a câștigat titlul. În același an!”

…Când am ajuns la barul din fața Sălii Floreasca, Ilie era deja acolo, la masă. Mă aștepta în fața unei cești de cafea și a unei ape plate, deși până la ora fixată pentru întâlnire mai erau câteva minute (aveam să descopăr ulterior, pe parcursul celorlalte interviuri pe care mi le-a mai dat de-a lungul anilor, că așa era el, de o punctualitate care trăda nu doar seriozitate, dar și respect față de interlocutor. Respectându-l pe celălalt, Ilie se respecta în primul rând pe el). 
Țin minte ca ieri. Era primăvara lui 2011, mijloc de aprilie. Lucram la un serial tare incomod, „Blaturile fotbalului românesc”, și ajunsesem cu povestea în preajma anilor ’70-’80 ai secolului trecut. Pornind de la „Păpușarii”, cartea lui Titi Teașcă în care fostul antrenor al Craiovei îi acuzase pe jucătorii Craiovei Maxima că vindeau meciuri, l-am sunat pe Ilie Balaci, liderul acestei generații geniale.

Mă așteptam, așa cum făcuseră atâția alții până atunci, la ostilitate, la dezmințiri vehemente, la acuzații și scuze. Dar, se vede treaba, nu-l cunoscusem încă bine pe Ilie. M-a lăsat cu gura căscată: calm, senin, fără excese umorale, a acceptat dialogul. Nicio urmă de ură, de resentimente în glas, nicio patimă. Am convenit împreună să ne vedem, să vorbim pe larg despre un subiect care pe mulți alții îi pusese pe fugă…
A rezultat, în acea dimineață noroasă de aprilie, cel mai sincer interviu pe care mi l-a acordat vreodată cineva. Timp de vreo 3 ore, Balaci mi-a povestit, explicat, cu răbdare, cu naturalețe, cu onestitate, mecanismul intern, nevăzut, al fotbalului românesc din anii ’70. Poate că, dintre toți, tocmai el, Liderul, ar fi fost singurul în stare încât să distrugă singur, nonșalant, cu barosul adevărului, statuile din mintea unei nații, să pună pe foc icoanele cu propriul său chip.
Treptat, Balaci mi-a construit fresca unei epoci din care azi nu mai distingem decât tușe vagi, încețoșate. Umbre care se estompează pe măsură ce protagoniștii lor ne părăsesc, iată, pe rând, cu mult înainte de vreme.

Citiți mai jos despre fața reală – și nevăzută – a fotbalului românesc, așa cum mi-a fost ea descrisă, acum 7 ani, de omul care a marcat inconfundabil o generație. Propriile sale vorbe îl descriu pe Ilie, așa cum a fost el, mai bine decât ar putea s-o facă oricine altcineva. Iconoclastul Balaci: inteligent, elegant, surprinzător, direct, sincer, fără resentimente.
Exact cum a fost și pe teren. 

Dumnezeu să te odihnească și să te aibă în pază, Ilie!

Ilie Balaci în aprilie 2011, după interviul acordat reporterului ProSport, în fața Parcului Floreasca, din Capitală. Dialogul, întins pe aproape 3 ore, deși atinsese mai ales subiecte considerate tabu, păruse să-i fi făcut plăcere marelui fotbalist. Pentru Balaci, nu existau teme inabordabile. FOTO: Matei Udrea

A fost printre cei mai mari fotbaliști ai României. Unii spun, cu argumente, că a fost chiar cel mai mare. Și-a început cariera la națională la 17 ani, iar la echipa de club, la 16. Și-a încheiat-o în plină glorie, la nici 28 de ani, din cauza unei accidentări la tendon. Lui Ilie Balaci i se spune „Minunea blondă”, dar el nu se agață de apelativ. Spune, însă, simplu, că „Universitatea Craiova s-a născut și a murit o dată cu mine”. 1972-1985, 13 ani în care Bănia a gustat din hrana zeilor, nectarul victoriei, servită de, poate, cea mai bună echipă de club care a existat în țara noastră. De trei ori titlul, de patru ori Cupa României, într-o perioadă în care Dinamo și Steaua călcau pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. Șapte trofee cucerite și altele vândute pe bani grei, după cum recunoaște Ilie Balaci, într-un interviu zguduitor, în care explică lucruri pe care presa vremii nu a avut voie să le spună, iar cea de azi le evită dintr-o pudoare prost înțeleasă.

Cui i se datorează, de fapt, apariția „Craiovei Maxima”, cu cine și cum s-a bătut generația lui Balaci pentru trofee, de ce au vândut meciurile marii jucători ai Băniei, cu cât erau plătite performanțele și cum se stabileau, în anii ’70-’80, echipele retrogradate, toate le veți afla într-o discuție în care căpitanul primei formații românești calificate în semifinalele unei cupe europene a zugrăvit tabloul real al luptei din campionatul de fotbal al României acum trei decenii.

„Nevoia te îndeamnă”

ProSport: Domnule Balaci, în cei 13 ani în care ați jucat la seniorii Universității Craiova, echipa a câștigat trei campionate, s-a clasat de trei ori pe locul doi și de încă trei ori pe locul trei. Când a jucat „la titlu” și când i-a lăsat pe alții?
Ilie Balaci: Craiova Maxima voia permanent să câștige campionate și cupe, dar nevoia te îndeamnă… E ca și cum ai fi un tată responsabil, cu familie și copii acasă, iar salariul din slujbă nu-ți ajunge. Îți mai iei al doilea serviciu. Așa eram noi… Tot ceea ce a obținut echipa mea, a obținut împotriva tuturor.

Împotriva cui?
Îți dau un exemplu. Modul în care eram tratați de arbitri. Te întreb ceva: ce jucători mari a avut România în ultimii 40 de ani?

Ilie Balaci

Și totuși, a fost posibil ca Universitatea Craiova să formeze acea echipă senzațională.
Craiova mare a fost o întâmplare fericită. Să știi că echipa asta s-a născut, probabil, datorită lui Constantin Olteanu, ministrul apărării!

Cum așa?
A spus ca sportivii de performanță pot face armata pe plan local. Ce a vrut să însemne asta? Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Țicleanu, Geolgău, Cârțu, Cămătaru, Irimescu, Crișan, Balaci. Trebuia să facem armata toți odată. Dacă nu era Olteanu…

„Au fost situații în care am trântit meciurile”

Revenind la blaturi. Îmi spuneați că ați vândut inclusiv meciuri de titlu…
La Craiova eram o echipă de băieți deștepți. Știam ce se poate întâmpla. Ne calculam pașii. Au fost situații în care am trântit meciurile. Nu spun cui le-am trântit, pe ce sume, că nu-și are sensul. Dar Craiova cred că e singura echipă din lume care a vândut meciuri și a câștigat campionate!

În același sezon?
În același sezon!

Spuneați că ați dat inclusiv meciuri de campionat sau de cupă. Cu cine?
Nu mă pune să dau nume, n-are rost.

Mă uit pe listă și văd că, din cei șase ani în care Craiova a terminat pe locurile unu sau doi, în cinci v-ați bătut cu Dinamo.
…Da.

Ați vândut inclusiv meciuri care decideau trofee…
Am încercat. Însă uneori adversarii erau atât de slabi, încât i-am bătut fără să vrem.

Hoția din 1973

Mi-ați spus că Teașcă a fost numit la Craiova, în sezonul 1976-1977, pe linie politică, de Păunescu și Eugen Barbu. Erau chiar așa influenți?
Veneau la Craiova și oameni din Comitetul Județean, primarul, alți înalți demnitari, i-am văzut cum se ploconeau în fața lui Adrian Păunescu.

Spuneați, ceva mai devreme, că Universitatea a luptat împotriva tuturor…
Sezonul 1972-1973. Era spre finalul campionatului. Dinamo își amână meciul, noi jucăm la Arad, cu UTA. Înscrie gol valabil Țarălungă, arbitrul îl anulează. Pierdem cu 1-0. Pe urmă joacă și Dinamo, bate la „U” Cluj cu 5-1 și câștigă campionatul la un gol diferență…

Deci, tot cu Dinamo…
Anul următor, 1974. Tot în ultima etapă. Craiova face cu greu meci nul la Ploiești, cu Petrolul, iar Dinamo bate FC Argeș cu 7-0. Dacă am fi pierdut cu 1-0, era egalitate de puncte, iar golaverajul, exact ca și cu un an înainte. Adică un gol în plus Dinamo București. Apoi, uită-te la campionatele câștigate de Dinamo și ai să vezi că în unul sau în două n-a pierdut nici un meci și a făcut 17 egaluri, dacă nu mă-nșel…

„În străinătate mâncau doar titularii”

Sigur că e greu de estimat acum, dar credeți că, într-o situație normală…
La condiții egale, asta însemnând arbitraje, remunerație, pregătire, Craiova ar fi câștigat, cu siguranță, mult mai mult… Păi, vrei să-ți spun cum a ajuns echipa asta de trei ori campioană, în sferturile Cupei Campionilor și în semifinalele Cupei UEFA? Ne antrenam pe teren de zgură. Ca să putem întreține terenul de pe „Central”, ne pregăteam acolo doar de două ori pe săptămână. Dormeam la hotelul partidului, în niște paturi în care trebuia să stai încovoiat, ca să nu-ți intre arcurile în coaste. Ghetele ni le cumpăram noi, din banii noștri. Aveam doar două rânduri de echipament: unul cu mânecă lungă, altul cu mânecă scurtă. La finala Cupei României pe care am câștigat-o cu Steaua în ’77, s-a dus Împușcătoiu (n.r. – magazinerul) aici, undeva, pe Ștefan cel Mare, și ne-a comandat tricouri, că n-aveam. Ne-am dus în străinătate și mâncam doar cei 11 care eram titulari. Ceilalți aveau mâncare la pachet, de acasă. Astea erau condițiile noastre, la Craiova!

Păunescu nu vă ajuta?
Ce să ajute? Păunescu s-a implicat doar atât cât a fost Teașcă la Craiova. Nici înainte, nici după aceea, nu l-am mai văzut! Lumea încerca să ne facă echipa nomenclaturii, pentru că eram ajutați de ministrul de externe Ștefan Andrei. Să vă dau un exemplu: ce s-ar fi întâmplat dacă Gică Hagi și-ar fi rupt tendonul fiind la Steaua? Îl trimitea în străinătate Valentin Ceaușescu să se opereze?

Probabil că da!
Mie în sută că-l trimitea! Pe mine a vrut să mă ajute Ștefan Andrei, că omul mi-a aranjat la o clinică din Köln să mă operez. Era totul pregătit, trebuia doar să plec. Dar nu mi-a putut lua viza de ieșire din țară… N-a vrut omul să garanteze că mă mai întorc.

Cine trebuia să vă dea viza?
Păi, cine?

Securitatea, adică Dinamo?
Vezi? Craiova a fost o echipă hăituită… A trăit doar datorită lui Corneliu Stroe (n.r. – președintele clubului). El s-a dat peste cap să facă rost de bani, să ne țină, să ne bage la facultate, să ne ferească de presiuni… Era un om extraordinar. Știa când vindem meciuri. Ne „citea” una-două! Nu ne-a zis niciodată nici „bandiți!”, nici „hoți”, nici nimic.

Deci unele meciuri le vindeați din proprie inițiativă. Dar presiuni existau?
Niciodată! La noi n-a venit nimeni, niciodată, să ne spună să pierdem un meci pentru că așa trebuie!

„Ne propuneau să ne dăm la o parte”

Păunescu făcea referire la banii negri din campionat. Acuza că peste tot se face trafic de puncte și se aranjau meciuri. Era o practică generală?
Nu mă pune să vorbesc despre alții, că nu știu. Eu știu că erau echipe care veneau și ne propuneau să ne dăm la o parte. Da, asta pot să spun. Erau și bani negri. Și la Craiova am avut parte de ei, dar târziu. Păi, prima noastră de victorie era 800 de lei impozabili, adică 640 de lei în mână. Știu de la adversari că unii aveau și 5.000, 7.000 sau 10.000…

Dar, în toți acești ani, a hotărât vreodată Craiova cine retrogradează?
De două sau mai multe ori! Îți dau câteva exemple, fără nume. Se vor recunoaște cei despre care spun. Jucam acasă, în ultima etapă. Respectiva echipă avea nevoie să câștige ca să se salveze. Inițial, am fost contactați de această echipă și am zis „da”. A fost aranjat până cu o oră și jumătate înaintea meciului. Apoi, totul a căzut. Banii nu ajunseseră unde trebuia, așa cum fusese învoiala. Ne-am sucit. Am câștigat meciul, s-au salvat ceilalți. La nici două luni, mergem și jucăm acolo, la cei pe care-i salvasem. Nu spun cum am fost tratați. Cum au jucat pe teren, ce arbitraj a fost… Ne-au spart geamul de la autocar… Totul, drept mulțumire că jucau în Divizia A datorită nouă.

„Cine vroia să bată, trebuia să ne plătească!”

Ă‚sta a fost un caz…
Și încă un meci. Pe ăla l-am jucat curvește, cum se spune. La două capete. Tot în ultima etapă. Noi aveam nevoie de victorie ca să luăm titlul, dacă Dinamo nu câștiga acasă. La un moment dat, Dinamo era condusă cu 1-0. Atunci, noi am forțat puțin și am preluat conducerea. Apoi am jucat la așteptare, să vedem. Spre final, Dinamo a întors și a câștigat, mi se pare, cu 3-1. Nu mai avea rost, așa că și noi ne-am dat la o parte, iar gazdele au câștigat și s-au salvat de la retrogradare…

A fost cam pe muchie…
Da, am jucat curvește… Pentru că banii se luaseră deja…

Înțelegerile cu adversarii. Le făceați direct, sau prin intermediari?
Niciodată prin intermediari. Discuți doar cu cineva pe care-l cunoști, de la clubul advers. Nu cu jucătorii. Ei nu trebuie să știe. Pentru că, dacă adversarii află, atunci iese circ și se prinde toată lumea. Oricum, cu Dinamo și Steaua e exclus să fi fost înțelegeri între noi. Acolo era o chestiune de orgoliu, să-i batem…

Ați făcut și blaturi pe prietenie? Sau să vă răzbunați pe o echipă sau alta?
Craiova a făcut-o atât timp cât a avut interes. Niciodată pe prietenie sau din ambiție. Cine vroia să bată, trebuia să ne plătească! Păi, cu ce crești copiii? Cu mândrie prostească?

În 1978, ultima etapă s-a jucat pe 15 iunie, iar FC Constanța a retrogradat după 1-5 la Craiova. De rezultatul din Bănie a profitat Poli Iași, care în aceeași etapă a învins FC Bihor cu 4-2. Dobrogenii s-ar fi salvat dacă obțineau fie și un egal cu Universitatea.

Cel de-al doilea caz pare să fi avut loc în 1983, pe 2 iulie, în ultima etapă. CS Târgoviște a învins Craiova cu 3-2 (1-1) și s-a salvat, după ce oaspeții au condus până cu 2-1. Gazdele au întors soarta meciului după ce în Ștefan cel Mare a devenit clar că Dinamo va câștiga cu FC Constanța (a fost 3-0). Interesant este că, în cronica partidei, ziaristul Constantin Alexe, de la „Sportul”, a sugerat că a fost meci aranjat.

„Meciul fost aranjat până cu o oră și jumătate înainte. Apoi, totul a căzut. Banii nu ajunseseră unde trebuia, așa cum fusese învoiala. Ne-am sucit”

Ilie Balaci

Carieră

Ilie Balaci

Născut: 13 septembrie 1956

Jucător: Univ. Craiova (1965-1973 la juniori, 1973-1984), FC Olt (1985-1986), Dinamo (1986-1988)

Palmares: 3 titluri, 4 Cupe – toate cu Craiova

Traiectorie

Craiova între 1973 și 1984

1973: 1. Dinamo, 2. Craiova, 3. FC Argeș

1974: 1. Craiova, 2. Dinamo, 3. Brașov

1975: 1. Dinamo, 2. ASA, 3. Craiova

1976: 1. Steaua, 2. Dinamo, 3. ASA … 6. Craiova

1977: 1. Dinamo, 2. Steaua, 3. Craiova

1978: 1. Steaua, 2. FC Argeș, 3. Poli Timișoara … 6. Craiova

1979: 1. FC Argeș, 2. Dinamo, 3. Steaua, 4. Craiova

1980: 1. Craiova, 2. Steaua, 3. FC Argeș

1981: 1. Craiova, 2. Dinamo, 3. FC Argeș

1982: 1. Dinamo, 2. Craiova, 3. Corvinul

1983: 1. Dinamo, 2. Craiova, 3. Sportul

1984: 1. Dinamo, 2. Steaua, 3. Craiova

1985: 1. Steaua, 2. Dinamo, 3. Sportul, 4. Craiova

Bilanț: 3 titluri, 3 locuri doi, 3 locuri trei

4

Cupe ale României

a câștigat Craiova în timpul lui Ilie Balaci: în 1977, 1978, 1981 și 1983