IN MEMORIAM | O probă specială din Raliul Sibiului îi va fi dedicată jurnalistului Valentin Damian

Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că, împreună cu organizatorii Raliului Sibiului, a decis ca Power Stage-ul Raliului Sibiului, cea mai importantă probă specială din cadrul competiției care se desfășoară în acest weekend să fie dedicată memoriei jurnalistului Valentin Damian.

Etapa specială va avea loc sâmbătă la Chirpăr.

  • Valentin Damian, jurnalist al Gazetei Sporturilor și unul dintre jurnaliștii care au fondat ziarul ProSport, a încetat din viață la vârsta de 47 de ani, miercuri, 4 octombrie 2017. Profesionist desăvârșit, admirat pentru calmul de care a dat mereu dovadă, pentru luciditatea cu care a tratat de fiecare dată momentele agitate din viața sportului românesc, Valentin Damian a semnat chiar primul articol din istoria ziarului ProSport, celebra copertă „Dinamo ia tot”.
     
  • „Se întorcea de la un eveniment auto în Băneasa, pentru că asta scria Vali Damian de ani buni: despre mașini și Formula 1. Undeva în nordul Bucureștiului i s-a făcut subit rău și un coleg de la „Adevărul” a încercat să-l ducă la spital. „Inițial a crezut că are un atac de panică, dar la un moment dat și-a pierdut cunoștința”. N-au ajuns prea departe și au chemat un echipaj SMURD. Ambulanța a venit foarte repede. Medicii s-au străduit să-l resusciteze pe ziarist vreme de aproape o oră chiar acolo, în zona Șoselei Kiseleff. Era în stop cardiac. Echipajul a ajuns la Spitalul Floreasca, unde medicii au continuat să se lupte pentru viața lui. Puțin înainte de ora 19:00, doctorii au consemnat vestea care a paralizat redacția Gazetei și lumea presei: Vali Damian a murit”
Publicat: 06 10. 2017, 14:12
Actualizat: 06 10. 2017, 14:13