În toate unitățile de învățământ din Sectorul 6, luni se va desfășura proiectul „Sportul contra droguri”
Alături de Ministerul Educației Naționale și Asociația de Luptă Antidrog A.M.A., Primăria Sectorului 6 este partener al proiectului „SPORTUL CONTRA DROGURI” ce cuprinde activități sportive care se vor desfășura luni, 07 Aprilie 2014, între orele 11.00 – 13.00, în toate unitățile de învățământ din Sectorul 6.
Cea de-a doua ediție a manifestării naționale este prilejuită de Ziua Mondială a Sănătății și își propune să promoveze sportul, în contextul în care implicarea publică este crucială pentru sănătatea și calitatea vieții tinerilor.
De asemenea, se urmărește:
– demararea unei campanii la nivel național pentru strângerea de fonduri necesare tratamentului, reabilitării și reinserției unui număr de consumatori, în clinici de specialitate din țară;
– combaterea consumului de substanțe nocive pentru organismul uman;
– conștientizarea importanței unui comportament adecvat pentru sănătatea fizică și psihică;
– dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor favorabile sănătății prin metode de promovare a sănătății pentru sănătate;
– atragerea tinerilor către activități sportive.
La eveniment sunt așteptați atât elevii, cât și cadrele didactice, participarea fiind voluntară. Activitățile sportive se vor desfășura într-o singură zi, 07 Aprilie 2014.
Luni, Colegiul Național „Marin Preda” din Sectorul 6 găzduiește meciuri de fotbal, de handbal, scrimă și rugby-tag.
La meciurile de șah care vor începe de la ora 12.00, sunt înscriși ca jucători, alături de elevi, Viceprimarul Sectorului 6, Gabriel Petrea, Președintele Federației Române de Șah, Sorin Iacoban, și Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache.
Organizatorii vor înmâna Diploma de Participare – Aur – unității de învățământ care participă cu peste 200 de tineri; Diploma de Participare – Argint – pentru mai mulți de 150 de tineri și Diploma de Participare – Bronz – pentru un număr mai mare de 100 de participanți.
În 2013, la campania „SPORTUL CONTRA DROGURI” au participat 21.125 elevi și peste 260 de cadre didactice, fiind un real succes prin rândurile tinerilor amatori de sport.