Incredibil: meciul U19 România – Serbia, pentru calificarea la Euro, s-a mutat la Ploiești pentru că terenurile din bazele FRF de la Mogoșoaia și Buftea au instalația de încălzire stricată, iar federația a uitat să le deszăpezească!

Redactor:
Matei Udrea
Incredibil: meciul U19 România - Serbia, pentru calificarea la Euro, s-a mutat la Ploiești pentru că terenurile din bazele FRF de la Mogoșoaia și Buftea au instalația de încălzire stricată, iar federația a uitat să le deszăpezească!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida România – Serbia, naționale sub 19 ani, prima din turneul de calificare la Euro (mâine, ora 19.30), a fost mutată în pripă de la baza federală Mogoșoaia pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești, din cauză că responsabilii FRF au neglijat deszăpezirea terenului, iar instalațiile de încălzire și drenaj sunt stricate.

S-a ajuns, în acest moment, la o situație absolut incredibilă: FRF are în proprietate două baze sportive complet utilate, Mogoșoaia și Buftea, dar naționalele se antrenează pe terenuri închiriate în alte localități!
– Naționala de seniori s-a antrenat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, înainte de a pleca în Israel, pentru meciul amical programat sâmbătă.
– Naționala sub 21 de ani s-a antrenat pe teren sintetic la baza FCSB din cartierul bucureștean Berceni, înainte să plece în turneul de pregătire din Anglia.
– Meciul România – Serbia, din Turul de Elită al naționalelor sub 19 ani, a fost mutat de la Mogoșoaia (unde trebuia să se joace conform programului inițial) la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. Cealaltă partidă din grupă a fost mutată pe stadionul „Marin Anastasovici”, din Giurgiu.


„Dacă ai funcțională instalația de încălzire, deszăpezirea terenului e o chestiune de câteva ore. Două ore, cel mai probabil. Dacă știi că va ninge și va fi frig, pornești instalația din timp, iar zăpada nu se depune. Pe măsură ce ninge, zăpada se topește și se scurge prin iarbă, fiind preluată de instalația de drenaj. Deci, nu e nicio problemă. Dacă, în schimb, ai stricată instalația de încălzire sau uiți să o pornești, se pornește ninsoarea și lași să se depună zăpada, e mai complicat. Practic, nu mai poți obține teren de iarbă. Se face un amestec de pământ cu gheață”
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani, ultimul conducător de club din România care s-a confruntat cu probleme cauzate de ninsoare


Terenul din bazele FRF este, în acest moment, impracticabil. După venirea lui Răzvan Burleanu ca președinte, federația a reziliat contractul cu firma care se ocupa de întreținerea gazonului. Ulterior, terenurile au fost îngrijite necorespunzător, iar instalațiile de încălzire și drenaj au fost stricate. Problemele nu au fost remediate.

Ninsoarea căzută în ultimele zile în București a pus capac, pentru că responsabilii FRF, deși știau foarte clar că urmează timp nefavorabil și că e nevoie de terenuri pentru antrenamentele și meciurile echipelor naționale, au neglijat protejarea gazonului și operațiunile de deszăpezire.
Operațiunea de degajare a zăpezii a început între timp, dar demersul a venit prea târziu și partidele de mâine nu s-au mai putut programa pe terenurile de la Mogoșoaia și Buftea.

Sursele ProSport spun că oficialii UEFA veniți să supravegheze desfășurarea Turului de Elită pentru calificarea la Euro sub 19 ani au fost foarte nemulțumiți de situația găsită la Mogoșoaia.

Problemele au fost recunoscute, în parte, și de FRF, pe site-ul oficial, unde a apărut următorul comunicat: „Primul meci al României din cadrul Turului de Elită U19, împotriva selecționatei similare a Serbiei, se va disputa pe stadionul «Ilie Oană» din Ploiești, începând cu ora 19:30.
În urma analizelor efectuate de delegatul UEFA asupra terenurilor pe care urmează să se dispute meciurile din cadrul Turul de Elită, găzduit de România, care se va desfășura în perioada 21-27 martie, s-a decis că suprafața de joc nu este practicabilă.
Astfel, s-a luat hotărârea ca primele partide să se dispute în afara Bucureștiului. Celălalt meci din Grupa 4, dintre Suedia și Ucraina se va disputa pe stadionul «Marin Anastasovici» din Giurgiu, începând cu ora 14:00″.

Astă-toamnă, „Gazeta sporturilor” a scris că baza de la Mogoșoaia a fost puternic avariată de ploi. Tavanul fals din interiorul clădirii a căzut și apa s-a infiltrat la etajul 1 și etajul 2. 

Baza de la Mogoșoaia a fost construită pe vremea lui Mircea Sandu și a costat 3,8 milioane de euro.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×