Înjurături cordiale**

Într-un elan transcendental propedeutic, Cornel Dinu, cu
inconfundabila-i elocvență deloc obnubilată, l-a făcut pe Gigi
Becali căcărează. Printr-o inferență locvace, ce ține doar de
fenomenologia spiritelor elevate, a adăugat ex catedra: „Mai bine
se năștea oaie și nu putea să vorbească”. Pastoralul său
conlocutor, luat prin surprindere și echivocând printr-o eschivă, a
procedat habitual, exprimându-se interogativ: „Nea Cornele, de ce
te iei de mine?”. Și-a răspuns însă singur, cu celeritate, într-un
mod vag irefutabil: „Fiindcă ți-e frică să te legi de
Giovani!”.

Are Gigi un dar de a se lua în clanță cu cine nu trebuie, ceva de
speriat. E drept că pe urmă se duce creștinește la Nașu’, să-și
pună cenușă în cap, pe principiul „Toarnă-te singur și la grade
mari”. Nici nu s-au uscat bine scuipații de pe schimbul de idei cu
Dragomir, că l-a luat Procurorul. Nu că Războinicul Luminii n-ar fi
obișnuit cu procurorii, doar că nu te pui cu ăla din Ștefan cel
Mare, un ebenist al limbii de lemn de cea mai nobilă esență.

Nu știu din ce li s-a năzărit, fată, că eram într-o pendulare
exhaustivă de la cratiță pe centură (unde m-au trimis unii
săptămâna trecută, în documentare). Știu însă că pe titanii ăștia
ai sinistrului sinergetic din fotbalul românesc nu-i ține supărarea
mult. Se împacă ei la o tablă, la un tabinet.

Cum să abați atenția suporterilor de la cupele europene, pe care
n-o să le mai vedem nici la muzeu? Încing patronii o miuță
metafizică. Până la urmă, ce mare lucru? Vorba lui Gigi – (acum
câțiva ani, când nu i se dusese buhul în tot Strasbourgul și-n
jumate de Bruxelles) – după un schimb de idei cu Don Corleone:
„M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut
oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.

articol scris de Lelia MUNTEANU