Inspecție UEFA la stadionul național pentru finala EL din 2012!** VEZI concluziile!
O delegație a UEFA, condusă de Christophe von Wattenwyl, a
inspectat, săptămâna trecută, șantierul pe care este construit noul
stadion național, care va găzdui la 19 mai 2012 finala Ligii
Europa, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele
FRF, Mircea Sandu.
„Săptămâna trecută am avut o inspecție a UEFA privind
organizarea organizarea finalei Ligii Europa de la 19 mai 2012. Vom
avea extrem de mult de muncă. Va trebui să avem și sprijinul
Primăriei Bucureștilor. Chiar dacă la întâlnirea noastră nu a fost
prezent niciun reprezentant al Primăriei, am discutat azi cu un
consilier al primarului general, iar cât de curând vom avea o
întâlnire. Mâine va mai avea loc o inspecție împreună cu domnul
Marc Popescu, rectorul de la Universitatea de Arhitectură Ion
Mincu”, a spus Sandu.
Mircea Sandu a afirmat că reprezentanții UEFA au fost încântați
de nivelul lucrărilor. „Sunt încântați de cum decurg
lucrările și de cum va arăta stadionul. Au avut o singură
intervenție. Au solicitat ca cele 60 de posturi de comentatori să
fie mutate de la nivelul solului la etajul 1, pentru a avea o
imagine mai amplă a terenului de joc. Zona mixtă e foarte bine
delimitată, sala de presă are 300 de metri pătrați”, a
subliniat Sandu.
Mircea Sandu a precizat câteva dintre ideile pe care le are în
perspectiva finalei din 2012. „Eu mă voi ocupa de partea
politică a acestei organizări. Dacă apelăm la Ministerul Culturii,
vom solicita o noapte deschisă a muzeelor pe 18 mai 2012. Vom mai
discuta cu RATB, Metrorex, la aeroporturile din Otopeni și din
Băneasa. E o activitate pe care nu vrem să o scăpăm din
mână”, a adăugat Sandu.
La rândul său, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu a
menționat că reprezentanții federației se vor deplasa la Dublin,
unde va avea loc finala Ligii Europa din 2011 pentru a observa
detaliile în ceea ce privește organizarea unui asemenea eveniment.
„Cea mai largă competiție din Europa. Sunt 481 de meciuri
și 183 de cluburi din cele 53 de asociații. E o competiție
fantastică, iar cele mai bune două echipe vor juca la București.
Vom avea foarte mult de câștigat, nu doar de dat. Avem un Comitet
Local de Organizare cu responsabili pe șase-șapte domenii.
Conlucrarea cu UEFA a început deja. Anul viitor finala va fi la
Dublin și vom face patru-cinci deplasări acolo pentru a vedea
partea practică. Reprezentăm practic întreaga țară iar pentru
două-trei ore cât va ține finala se muncește deja de acum. Ar fi
fantastic să avem o echipă românească în finală sau măcar un
antrenor român cu o echipă străină”, a conchis
Lupescu.