Instanța a retras sancțiunea lui Becali, dar i-a respins permisia și regimul deschis de detenție

Instanța a retras sancțiunea lui Becali, dar i-a respins permisia și regimul deschis de detenție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Judecătoria Sectorului 4 a decis, joi, anularea sancțiunii disciplinare primite de Gigi Becali în penitenciar, dar i-a respins cererea de a ieși din închisoare în permisie de cinci zile, precum și solicitarea de efectuare a detenției în regim deschis.

Instanța a admis în parte contestația lui Gigi Becali, desființând hotărârea judecătorului delegat prin care i s-a interzis să muncească o lună, după ce a folosit cartela telefonică a altui deținut din penitenciar.

Judecătorul a mai stabilit, prin aceeași decizie, ca Gigi Becali să execute în continuare pedeapsa în regim semideschis, așa cum a fost stabilită anterior, respingând astfel cererea lui de executare în regim deschis. Totodată, instanța i-a respins și cererea de a pleca în permise pentru cinci zile.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 este definitivă, astfel că Becali poate să munceacă în penitenciar și va avea un regim semideschis de executare a pedepsei.

Finanțatorul FC Steaua a contestat la instanță decizia din luna august a judecătorului delegat prin care i s-a interzis să muncească o lună, după ce a folosit cartela telefonică a unui alt deținut din Penitenciarul Jilava. Abaterea disciplinară îl împiedica pe Becali să ceară să iasă câteva zile din închisoare, pentru a-și vedea familia.

„Am cinci luni și jumătate de pușcărie. Eu vreau să merg să îmi văd familia. Eu, dacă nu aveam incidentul acesta, având purtare bună, puteam să iau regim deschis. O simplă decizie a dumneavoastră înseamnă cinci zile de libertate. Vreau să mă duc acasă să îmi văd soția și fetele. (…) La noi, la machedoni, doar bărbații merg la penitenciar, la vizite. Nu mi-am văzut soția și fetele de cinci luni. Nu mai știu cum arată”, a cerut Gigi Becali, în fața instanței.

Prezent în fața judecătorilor, deținutul de la care Becali a cerut cartela a declarat că i-a dat-o de bunăvoie, fără să fie recompensat în niciun fel.

„Precizez ca nu mi-a cerut cardul ca să vorbească singur la telefon și convorbirea a avut loc în prezența mea. Nu i-am cerut niciun favor lui Gigi Becali și vreau să menționez că într-o duminică, venind de la biserică, Gigi l-a întrebat pe director dacă poate folosi și cardurile altor persoane private de libertate, întrucât nu-i ajungeau minutele lui. Atunci, i s-a dat acceptul”, a spus deținutul de la care Becali a împrumutat cartela telefonică.

Avocatul lui Becali a declarat că acesta a fost sancționat pe nedrept, întrucât folosirea cartelei de telefon a unui alt deținut nu era interzisă în cadrul regulamentului de ordine interioară. Mai mult, susține avocatul Bogdan Vlad, deținuților le-a fost comunicată în mod explicit schimbarea regulamentului la 8 august, adică ulterior abaterii disciplinare a lui Becali.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție. Becali a contestat decizia la Curtea de Apel București.

La 1 octombrie, finanțatorul Stelei a cerut Curții de Apel București, la judecarea recursului față de contopirea pedepselor, să nu mai fie chemat la instanță timp de două luni, pentru că are probleme medicale cu spatele, magistrații stabilind un nou termen în această cauză pentru 26 noiembrie.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul București, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel București, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanțatorul Stelei.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universității București, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenție, iar instituția de învățământ superior are numai cursuri de zi.

În 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul București Jilava într-o altă unitate de detenție, însă conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanțele din Capitală.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×