Cristian Vorovenci (34 de ani), campion național și balcanic în probele de 800m (personal best – 1:47.28) și 1500m (PB – 3:41.13), loc 5 la Campionatul European și multiplu medaliat la Cupa Europei, a lăsat în urmă Bacăul și atletismul în 2016, iar de doi ani este stabilit în Michigan, SUA, unde se ia la întrecere cu o pasiune mai veche – arbitru de fotbal.
ProSport a stat de vorbă cu Cristian Vorovenci, care a povestit de ce a ales să facă această trecere, când speră că va putea avea șansă să arbitreze jucători precum Zlatan Ibrahimovic, Wayne Rooney sau Alex Mitriță, în MLS, dar și de ce a ales SUA și nu țara natală, unde cariera sa în arbitraj a fost stopată prematur, la nivelul ligii a treia.
ProSport: Cristi, de ce arbitraj și de ce tocmai în State?
Cristian Vorovenci: Eram în lotul național din liga a treia în România și am zis de ce să nu-mi continui cariera, totodată și cea de atlet. Aici, cea mai tare ligă este MLS și după urmează Liga 2, să spun așa, împărțită în trei categorii: USL Championship, apoi USL League One și USL League Two. Iar după urmează campionatele din fiecare stat. Un fel de județene la noi, dar nu poți să compari un județ de la noi cu un stat din America.
„Public mai mare decât în Liga I”
Atmosfera de acolo cum este? Am văzut câteva imagini, stadion plin, torțe…
Da, am arbitrat meciul Detroit City – FC Indiana. O atmosferă superbă, la meciul acela au fost în jur de 7000 de oameni. Sunt mândru să arbitrez la cel mai înalt nivel din statul meu, mai ales când sunt la centru și sunt în direct la TV, iar în tribune sunt 6000-7000 de oameni. E public mai mare decât în Liga I. Aici, la cea mai iubită echipă nu lipsesc suporterii niciodată, sunt cel puțin 5000 la fiecare meci. O atmosferă de senzație, te simți foarte bine ca arbitru în astfel de jocuri.
În tribune am văzut, dar nivelul fotbalistic de acolo cum ți s-a părut?
Nu aș putea să compar jucătorii cu cei din Liga I. Chiar dacă este cel mai înalt nivel at statului meu, pentru unii jucători fotbalul nu reprezintă singura sursă de venit, sunt studenți sau au joburi part-time .
Te-am văzut arbitru la centru, dar și la linie. Le alternezi?
Da, arbitrând uneori aceleași echipe este un sistem de rotație în care nu pot fi desemnat tot timpul ca central. De aceea mai sunt uneori arbitru asistent sau al patrulea oficial.
Cum e să fii mai rapid decât jucătorii? Nu sunt și ei surprinși de viteza și rezistența ta?
Chiar primesc tot timpul feedback-uri foarte frumoase. Pe lângă faptul că sunt mai „fit” decât unii jucători, am și un sprint mai bun decât al celor care sunt lângă mine. Ajung dintr-o parte în alta a terenului mai rapid, dacă este necesar, decât jucătorii, iar la capitolul acesta primesc numai laude. Sunt foarte ușor de recunoscut, fiind cel mai rapid arbitru din Michigan. Asta se datorează celor 14 ani de atletism de performanță practicați.
Visul MLS, realizabil
Ce urmează pentru tine?
În urmă cu trei săptămâni, am fost selectat să reprezint statul Michigan la regionalele Americii la categoriile de juniori U13 – U19. La aceste regionale au fost 230 de arbitri din 14 state, fiecare stat desemnând cei mai buni arbitri. În urma regionalelor, au fost selectați 12 centrali și nouă asistenți pentru campionatul național. Am fost selecționat ca fiind unul dintre cei 12 centrali care, pe 21 iulie, vor reprezenta atât statul Michigan, cât și regiunea, la Naționalele Americii, la Youth, U13 – U19. Acolo vor veni doar campioanele de la fiecare regiune..
Există posibilitatea să te vedem în MLS în viitorul apropiat?
Doamne ajută să fac o figură frumoasă acolo și sper sa fiu selectat pentru un pas mai înalt, adică grupul Pro, cel dinainte National Referee, adică de a fi în MLS. Înainte de a fi National Referee, toți arbitrii trec prin categoria Pro Development. Intri în acel grup, ești remarcat și ajutat timp de un an-doi ani de zile, iar dacă ești valoros, faci pasul către MLS.
Bănuiesc că ar fi un vis să îi arbitrezi pe Zlatan, Rooney sau Mitriță, de ce nu, în MLS
Ar fi frumos în MLS pentru orice sportiv, indiferent dacă fotbalist sau arbitru. Același vis îl aveam și în România, de a ajunge la Olimpiadă și de arbitra în Champions League. Clar, e un vis să arbitrez cei mai buni fotbaliști din lume.
„Traiul e după fiecare cum muncește”
Cariera ta în arbitraj din România de ce s-a oprit? De ce nu în Liga 1?
Eram în lotul din liga a treia, am avut șansa în 2016 de a promova la lotul de liga a doua, însă nu a fost să fie atunci. Au fost câteva locuri, am fost foarte aproape. Poate așa e mai bine. Am luat-o de la capăt aici pentru că am ajuns în altă țară, nimeni nu te cunoaște, chiar dacă unii știu că am arbitrat în Europa. Ai nevoie să te remarci oricum, prin seriozitate, prin muncă, prin alte recomandări de la cei care se ocupă de fotbal aici. Necesită timp și pregătire, lumea îți oferă o șansă, trebuie să profiți de ea și să muncești foarte mult, să fii serios, si atunci vei avea succes. Peste tot în lume, daca ești bun vei avea mari șanse să ajungi acolo unde îți dorești.
Lumea, mediul, traiul de acolo, în comparație cu România, cum le vezi?
Traiul e după fiecare cum muncește. Sunt plusuri și minusuri, dar salariile sunt adaptate la viața de aici. Muncești și nu duci lipsă de nimic. Ai foarte multe posibilități, mai mult confort, mai multe locuri de muncă. Dacă ești bun, cu siguranță poți să ajungi unde vrei, poate chiar mai repede decât în altă parte.
„Burse anuale între 20.000 și 50.000 de dolari”
American dream, cum s-ar zice…
Poți realiza visul cel mare, totul e treptat, daca îți pui în minte ceva, chiar poți să realizezi. Cu siguranță și salariile sunt mai mari și la arbitraj. În România se arbitrează doar în weekend, iar în America fotbalul a ajuns atât de dezvoltat încât fotbalul e in cultura lor. Fotbalul este foarte popular, începe la o vârstă destul de fragedă și devine din ce în ce mai serios și performant în liceu. Aici arbitrez zilnic pentru că sunt multe campionate, foarte multe ligi. Cum ar fi campionatul fotbalistic de liceu. Noi nu avem așa ceva în România. La nivel de liceu pot juca până la trei meciuri pe săptămână. Fetele joacă în sezonul de primăvară, băieții toamna. Fiecare liceu are câte două echipe de fotbal, echipa principală și echipa secundară. Au un Campionat Universitar foarte puternic. Aici, cele mai mari universități joacă și în campionatul „Big 10”, unde se întâlnesc dintr-o regiune, de exemplu University of Michigan sau marea lor rivală, Michigan State University. Au foarte multe ligi, USL 1, USL 2, USL Championship etc. pentru că sunt foarte multe echipe și le-au împărțit. Chiar și la amatori, au și over 30, over 48, over 50, atât la bărbați, cât și la femei. Fotbalul feminin aici e mult mai dezvoltat, au luat si Mondialul, nu mi-a venit să cred cât de bine joacă când am arbitrat la echipe Universitare și de liceu, cum leagă pasele și ce goluri înscriu, mult mai bine decât băieții la unele meciuri.
Nu știu dacă ești la curent cu ce e în România, dar cluburile din Liga I sunt obligate acum să aibă academii și echipe de fotbal feminin pentru a primi licență. Au existat multe opinii contra aici, tu cum vezi situația?
Da, am auzit, am citit ceva. Aici e cu totul altă lume, dar de exemplu, o altă diferență aici, daca vrei să fii junior și vrei să joci la cea mai bună echipă, tu trebuie să plătești la club pentru a juca, iar costurile pot ajunge la 10.000 de dolari pe an. Fiecare stat are academii și sunt niște cerințe pentru a juca acolo, atât bani cat și abilități. La noi, cluburile plătesc transportul și se mai implică părinții, dar aici cam așa se merge, mai mult părinții susțin. Ei trebuie să plătească pentru a face sport, și nu doar la fotbal. Părinții investesc în copii lor pentru că știu că dacă va juca la o echipă mare, cu siguranță va primi bursă la facultate, o bursă poate fi între 20.000 și 50.000 de dolari pe an, ceea ce e foarte bine, bursele sunt mari. Astfel, părinții optează să dea bani pentru că știu că vor reuși să primească bursă la universități cu renume și să își asigure un viitor bun.
Cum a venit trecerea la fotbal? Nu te-ai gândit să continui să te implici în atletism?
Așa a fost să fie, dar în țară am crezut de cuvință că este o vârstă la care am simțit nevoia de o pauză și de o schimbare. Le-am făcut pe ambele în paralel, pentru că în România se arbitrează doar în weekend, deci puteam jongla cu ele. Atletismul mă ajută foarte mult atât pe partea fizică, cât și mentală. Aud numai cuvinte de laudă în ceea ce privește fizicul și a fost un mare atu pentru mine.
Glumind puțin, nu ai avut oferte și pentru postul de jucător?
Nu, ca jucător nu am primit. Mai joc cu prieteni doar din plăcere, încerc să nu amestec lucrurile, nu vreau să arbitrez și să joc împotriva lor, ca să zic așa. Vreau să fiu știut ca arbitru.
Continuând în aceeași notă: Cine ar câștiga într-un duel între tine și Mitriță pe 100m?
Nu știu, încă nu m-am gândit la asta. Și eu am viteză bună, e o întrebare grea, depinde cine e mai în formă în ziua respectivă (n.red. – râde).Mitriță este un jucător foarte rapid, dar eu am ani grei de atletism în spate. Când mai întâlnesc români,la fotbal, este o altă legătură aparte.Fiind departe de țară, e o legătură mai strânsă, vrei să mai comunici în limba ta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER