INTERVIU | Balaj, despre Euro, Vassaras și patronii-pușcăriași. „Când oficialii unor echipe aveau nevoie să câștige, aduceau străini sub sloganul că „doresc arbitraje corecte”!

• Cristi Balaj (44 de ani) a primit, la Gala AFAN, premiul pentru cel mai bun arbitru român al anului 2015. Aflat în ultimul an al carierei, băimăreanul nu vrea să mai continue și după 45 de ani, deși FRF a dat o derogare, pentru încă doi ani, special pentru el și Alexandru Tudor.

Din nou numărul 1 în arbitrajul românesc. Ce înseamnă acest trofeu pentru tine?
Înseamnă împlinirea dorinței puse la finalul anului 2014, atunci când speram – mai mult ca oricând – să îmi închei activitatea de arbitru la același nivel înalt pe care l-am avut de-a lungul carierei. La Asociația Județeană de Fotbal din Maramureș am impus mereu un standard ridicat în ceea ce privește fair-play-ul, un standard care m-a obligat ca arbitru la prestații și la o prestanță pe măsură.

Regreți că vine retragerea?
Nu neapărat. Pentru că, atunci când faci performanță ca să fii în vârf, uzura fizică și psihică este mare.

Ce s-a schimbat în arbitrajul românesc în ultimii doi-trei ani?
Credibilitatea arbitrilor români a crescut. Au ajutat la asta tehnologia, emisiunile TV și informațiile. Cu ajutorul lui Kyros Vassaras,am avut informații proaspete. Ne-a impus un mod de lucru asemănător cu cel de la UEFA. Iar aceste aspecte au fost de un real folos arbitrajului românesc.

„Marian Iancu a făcut mari deservicii fotbalului românesc”

Sunt mai liniștiți arbitrii români de când câțiva patroni extrem de vocali au ajuns după gratii?
Cu siguranță. Din păcate, am ajuns să apreciem normalitatea… Consider, însă, că pedeapsa lor a fost cam exagerată, cu excepția lui Iancu. Acesta, prin modul în care dezinforma cu strategii bine puse la punct, a adus cele mai mari deservicii fotbalului românesc și unui oraș precum Timișoara.

Se greșește foarte mult în campionatele puternice, dar nu se face atât de mare caz. La noi, erați tocați într-o vreme. De ce?
Din cauza conducătorilor care nu reușeau să se apropie de noi. Singura metodă prin care ne influențau într-o oarecare măsură era presiunea mediatică pe care o exercitau asupra noastră. S-a ajuns la o adevărată competiție între conducătorii de cluburi: cine reușește cele mai spectaculoase declarații în presă la adresa noastră. Iar atunci când aveau neapărat nevoie să câștige, aduceau, cu sume de circa 15.000 de euro (adică de trei-patru ori mai mult decât costa o brigadă din România), arbitri din străinătate, sub sloganul că „doresc arbitraje corecte”! Nu am fost surprins de faptul că la toate acele jocuri echipele care au pierdut s-au plâns de arbitraj. Am văzut și declarații, precum cea mai recentă, făcută de Gabi Balint, în care cinstea brigăzii străine a fost pusă la îndoială.

Balaj și Tudor – liderii unei generații în arbitraj – nu au ajuns la un turneu final. Cum s-ar explica asta?
Chiar dacă am greșit mai puțin decât alți colegi, noi am prins altă perioadă. Una în care conducătorii de cluburi ne jigneau, trimiteau memorii la UEFA, iar sprijinul pe plan internațional nu era precum este cel de azi.

Face față Hațegan la Euro?
Eu spun că da. Îi doresc din suflet acest lucru. Mai ales că, în comparație cu campionatul din România, va avea adiționali care să îl ajute.

Ai fi vrut să ajungi, măcar ca adițional, în brigada de la Euro?
Ca și arbitru – da, ca și adițional – nici nu se pune problema! Am fost cu Hațegan atunci când am considerat că puteam să îl ajut. Dar vreau să rămân în memoria iubitorilor de fotbal drept arbitrul Balaj și nu adiționalul sau rezerva cuiva. Mi-am câștigat un statut pe care doresc să îl respect, iar Cristi Balaj înseamnă mai mult decât un adițional!

Cum investim în viitor

Ce facem ca să avem arbitri buni și după retragerea lui Balaj și a lui Tudor?
Același lucru pe care trebuie să îl facem în fotbal. Trebuie să avem modele. Să avem o conduită fair-play. Să construim o bază solidă cu tot ceea ce implică ea. Să avem baze sportive, condiții de recuperare și, nu în ultimul rând, o fiscalitate care să încurajeze investițiile în sport. Din păcate, la școală, în orele de educație fizică,  se face matematică, iar atunci când se face sport nu sunt respectate normele de igienă (dușul se face abia când copilul ajunge acasă sau doar înainte de culcare). Se mănâncă mulți covrigi și popcorn, se consumă băuturi carbogazoase, fumatul este un obicei dobândit din tinerețe, iar în loc de sport sunt preferate barurile sau navigatul pe internet.

Cum privești acum activitatea ta internațională?
După ce am arbitrat echipe ca Milan sau Barcelona sau naționale precum Germania, Polonia sau Cehia, cu siguranță sunt împlinit. Probabil că aș fi meritat mai mult… Dar cea mai mare bucurie pe care am avut-o la finalul anului trecut a venit în urma discuțiilor repetate cu Pierluigi Collina: am fost fericit că am putut menține pentru România un loc în First Class, având posibilitatea să îl cedez unui arbitru mai tânăr, de perspectivă: Istvan Kovacs. Am trăit datorită acestui lucru un deplin sentiment de împlinire.

Un Steaua – Dinamo, plătit mai prost ca un Voluntari – Chiajna!

De ce nu vrei să prelungești cu doi ani perioada de arbitraj, deși Regulamentul îți permite, după împlinirea vârstei de 45 de ani?
Știu că s-a făcut o derogare în cazul meu și al lui Tudor, dar condițiile care ne sunt oferite diferă. Să fiu mai explicit: dacă arbitrez Steaua – Dinamo sau Astra – Steaua, trebuie să merg cu mașina până în Cluj, de unde iau avionul până în București.  Ajuns în capitală, trebuie să achit taxiuri, două nopți de cazare, iar după meci mă întorc acasă pe același traseu. Din baremul de 4.900 lei rămân aproximativ cu 3.000 lei. Dacă un arbitru din București luat la întâmplare, să zicem Marcel Bîrsan – la care chiar țin foarte mult -, conduce meciul Voluntari – Chiajna, atunci are cheltuielile aproape zero și rămâne în mână cutot baremul.

Deci un meci important e mai prost plătit decât un meci obișnuit…
Un arbitru din București, la un meci cu grad de risc normal, câștigă aproape dublu față de un arbitru de provincie la un derby cu grad de risc maxim! În plus, din cele circa 10 întâlniri/consfătuiri ale arbitrilor, 90% sunt în București, iar transportul nu este decontat. Motiv pentru care, an de an, un arbitru FIFA din provincie cheltuie dublu din buzunarul propriu decât un arbitru din București. Aceeași situație este valabilă și în cazul observatorilor.

De ce FRF și CCA nu rezolvă această problemă?
Simplu: pentru că pe ei nu îi afectează. Știu că Balaj dorește să arbitreze corect,  indiferent că are un barem de 10 lei sau de 10.000! Consider că a fost și este lipsă de respect la adresa celor în situația mea. De parcă dacă locuiești în Baia Mare, Satu Mare, Oradea sau Arad trebuie să fii altfel tratat decât cei din București, Ploiești sau Pitești. Am sesizat Comisia Centrală asupra acestui lucru de ani de zile. Fără rezultat. La Gala AFAN, am vorbit despre acest aspect cu oficialul FRF Gabriel Bodescu. Mi-a spus că nu știa despre această problemă și că va încerca să o rezolve.

Te-ar tenta o funcție în conducerea FRF sau CCA după retragerea din arbitraj?
Deocamdată, până la finalul anului 2016, mai arbitrez. Trebuie să mă concentrez, să arbitrez cel puțin la nivelul la care am făcut-o până acum și să îmi păstrez relația de prietenie și respect reciproc pe care o am cu toți oamenii din fotbalul românesc.