Interviu Bierhoff:** „În locul lui Mutu,** mă lăsam”

Oliver Bierhoff a marcat de 37 de ori pentru Germania, a jucat
la AC Milan și a rămas în conștiința microbistului drept unul
dintre cei mai mari atacanți ai lumii. Din această postură,
germanul îl privește pe Mutu cu ciudă: „Putea fi mai mult decât
este”.

Oliver, ce ai avut în plus față de alții?
Probabil că și un pic de talent, dar mai ales dorința de a face
totul cât mai bine în meseria pe care am ales-o.

Ce au germanii în plus față de alții la fotbal? Știi ce
se spune: fotbalul e un joc în care câștigă întotdeauna
nemții…

(râde.) Dar și noi, germanii, am pierdut de multe ori. Cred că nu e
vorba de ceva ce are un popor sau altul, ci e vorba de fiecare
fotbalist în parte, de ceea ce-și propune. Restul ține de cum
pregătești noile generații pentru echipa națională.

Nouă, românilor, ne lipsește palmaresul
nemților?

Dotați sunteți. Cred că nu aveți îndeajus de multă încredere în
voi.

Care fotbalist român ți-a plăcut sau îți
place?

Hagi. Cred că toți vă spun vouă despre Hagi, nu? Apoi, Mutu e
foarte talentat.

„Eu nu aș
mai fi ieșit din casă!”

Putea să obțină mai mult Mutu decât a obținut până acum
în carieră? Știi, scandalul cu cocaina… Iar acum are din nou
probleme cu dopajul.

Da, am auzit. Sincer să fiu, dacă eu aș fi fost pus în situația
aia, nu mai ieșeam din casă! Aș fi renunțat la fotbal și la tot.
Dar uite că Mutu a reușit să revină. Nu-l cunosc pe Mutu în
profunzime, dar cred că este cam răsfățat. Vouă, în România, nu vi
se pare?

Ne-a lăsat și nouă de multe ori impresia asta, e
adevărat… Crezi că Mutu merita să fie mai sus decât
Fiorentina?

Vorbind de talentul lui, da. Putea fi ce e acum Cristiano Ronaldo.
Lui Mutu are de ce să-i fie ciudă. Toate scandalurile în care a
fost implicat i-au marcat cariera. Dar, în fine, ce spun sunt doar
generalități. Nu știu cum e de fapt Mutu. Poate că a avut probleme
reale. Cert e doar că, atunci când te apuci de fotbal, trebuie să
dai totul și vei primi totul. Știți ce senzație îmi lasă mie Mutu?
Că el a fost mereu propriul său dușman.

Marcat pe
viață de moartea lui Klein

Ce amintiri cu români ai?
Nu prea multe, dar am una care m-a marcat mult. Ați avut un
fotbalist care a jucat la Uerdingen, în Germania…

Klein!
Da, Klein. M-a impresionat foarte mult tragedia lui, faptul că a
murit la antrenament. Am citit atunci tot ce s-a scris despre el și
peste ani mi-am tot amintit de el. A fost exemplul pe care mi l-am
oferit mereu pentru a mă convinge că trebuie să dau în fiecare zi
totul.

A
provocat prima „moarte subită”!

Deși pare greu de crezut, atacantul care a devenit una dintre
marile glorii ale lui AC Milan nu a fost niciodată un jucător
reprezentativ în Bundesliga. La Uerdingen, Hamburg și
Munchengladbach a dezamăgit mai degrabă, sfârșind prin a fi cedat
în Austria, echipei Austria Salzburg. Acolo a explodat, marcând în
sezonul 1990- 1991 23 de goluri în 32 de meciuri. Aceste reușite
i-au adus transferul în Il Calcio, unde a marcat în total 103
goluri, pentru Ascoli, Udinese, Milan și Chievo. Fiu al unui
milionar german, Bierhoff este autorul primului „gol de aur” din
istoria fotbalului, în finala Campionatului European din 1996,
Germania – Cehia 2-1.


„Spania pleacă favorită la Mondialele din Africa de Sud,
dar cred că se va pierde pe drum. Germania poate da din nou
lovitura!”,
Oliver Bierhoff, fost internațional german

„Chiar dacă v-am bătut cu 3-1 în Germania, încă ne doare
acel 5-1 cu care ne-ați învins la București. A fost o seară
urâtă”,
Oliver Bierhoff, fost internațional german

188 de goluri a marcat în total
Oliver Bierhoff în 443 de partide disputate pentru nouă cluburi

38 de goluri a marcat Oliver
Bierhoff pentru AC Milan, în 91 de partide jucate


Publicat: 10 02. 2010, 09:04
Actualizat: 10 02. 2010, 11:35