INTERVIU | Bourceanu rupe tăcerea: „Fotbaliștii români sunt considerați sclavi! În România se joacă de frică”

  • Alex Bourceanu, unul dintre cei mai importanți jucători ai Stelei, vorbește fără complexe despre statutul actual al fotbalistului român care evoluează în Liga I
  • Ales cel mai bun fotbalist din Liga I în ancheta AFAN din 2013, mijlocașul Stelei acuză „metehnele comuniste” ale conducătorilor de cluburi

 

Într-un interviu acordat pentru revista dedicată galei AFAN, Bourceanu afirmă că „fotbaliștii români sunt considerați sclavi” și acuză „metehnele comuniste” ale conducătorilor de cluburi: „Suntem obligați de multe ori să facem compromisuri, să acceptăm lucruri care nu ne convin. Cred că în următorii ani, odată cu schimbarea mentalității, a culturii, jucătorii români nu vor mai fi considerați doar sclavi. În momentul acela, patronii, cei care se implică în fotbal, președinții vor înțelege că și jucătorii trebuie să aibă un punct de vedere”. Mijlocașul Stelei crede, de asemenea, că jucătorilor români le e frică să spună ceea ce gândesc și că a simțit și el această teamă la echipele la care a jucat în Liga I: „Pot să spun că am avut șansa să joc la echipe la care am fost respectat, chiar dacă senzația de frică am simțit-o! Și o simt și ceilalți jucători. Sunt lucruri pe care vrei să le spui, sunt părerile tale pe care de multe ori vrei să ți le exprimi, și nu să le suprimi, și nu poți s-o faci, pentru că ți-e frică să nu ți se întâmple ceva”.

Fotbaliștii din România l-au ales anul trecut pe Bourceanu (anul acesta împlinește 30 de ani) cel mai bun mijlocaș din Liga I și cel mai bun fotbalist din Liga I. Stelistul și-a primit trofeele cu emoție și le consideră extrem de importante.

Ai fost ales anul trecut cel mai bun fotbalist din Liga I pe 2013 în ancheta AFAN. Ce a însemnat pentru tine această distincție?
A fost cel mai bun premiu individual din cariera mea și cred că așa va și rămâne.

Te așteptai sau a fost o surpriză?
Nu pot să zic că m-așteptam. Știam că sunt unul dintre cei mai buni jucători, asta simțeam eu la fiecare meci, dar chiar nu mă așteptam să fiu ales cel mai bun.

Ai fost ales de toți jucătorii din Liga I. Practic, o recunoaștere a colegilor de meserie.
Cred că e cel mai important lucru să fii ales de fotbaliști, de cei care joacă alături de tine sau împotriva ta. E maxima recunoaștere, e mult mai important decât ce spun oamenii de fotbal, spectatorii, președinții. E clar cel mai important lucru.

Crezi că te-au votat și dinamoviști?
Nu știu.

Ar vota un dinamovist dacă acesta merită!

Tu ai vota un dinamovist?
Dacă ar fi cel mai bun, da. Pentru mine e clar: dacă aș vedea pe cineva cel mai bun, l-aș vota. Nu contează la ce echipă ar fi.

În 2014, cine crezi că a fost cel mai bun fotbalist roman din Liga I?
Trebuie să recunosc că nu văd aproape niciun meci de fotbal și n-aș putea să-mi dau cu părerea. Nu știu, chiar nu știu cine ar putea fi cel mai bun. 99% din meciurile campionatului nostru nu le-am văzut, iar de când am revenit am văzut două-trei meciuri așa, adunate, secvențe din câteva. N-aș putea să spun. Sper că va fi unul de la Steaua.

AFAN te-a ajutat vreodată să-ți recuperezi banii de la vreo echipă la care ai jucat?
Din fericire, n-am avut problem de genul ăsta. Dacă au fost, au fost foarte mici. De obicei, când îți faci treaba pentru o echipă, primești și banii. Din păcate, pentru unii jucători asta nu se întâmplă și e dureros.

Ai fost norocos…
Am fost norocos, da, probabil…

De ce acceptă jucătorii din România să fie amânați cu lunile la plata salariilor stipulate în contracte?
Din păcate, suntem obligați de multe ori să facem compromisuri, să acceptăm lucruri care nu ne convin. Cred că în următorii ani, o dată cu schimbarea mentalității, a culturii, jucătorii români nu vor mai fi considerați doar sclavi. În momentul acela, patronii, cei care se implică în fotbal, președinții vor înțelege că și jucătorii trebuie să aibă un punct de vedere. Sper ca acel moment să fie cât mai curând. Nu știu dacă noi îl vom prinde, dar sper ca asta să se întâmple cât mai repede, pentru ca generațiile viitoare să nu mai facă lucruri umilitoare.

„Fotbalistul român joacă de frică

Așa ți se pare acum, că fotbaliștii în România sunt considerați sclavi?
Da, cu siguranță sunt considerați sclavi! E o chestie pe care am trăit-o și eu. Mentalitatea românească este aceea că fotbalistul român trebuie să joace de frică.

Deci nu sunteți respectați?
Nu știu dacă suntem respectați sau nu. Poate că suntem, dar ideea e că jucătorul trebuie să joace de frică. Asta e mentalitatea care ni se inoculează nouă. Ni se spune că, dacă nu facem ceva, trebuie să ne căutăm altceva. Asta cred că e o meteahnă comunistă, care se va schimba la un moment dat.

Nu am scăpat de comunism nici acum?
Nu, nu am scăpat. Din păcate.

Ai simțit vreo diferență din punctul ăsta de vedere când ai ajuns în Turcia? Din punct de vedere al respectului…
Pot să spun că am avut șansa să joc la echipe la care am fost respectat, chiar dacă senzația de frică am simțit-o! Și o simt și ceilalți jucători. Sunt lucruri pe care vrei să le spui, sunt părerile tale pe care de multe ori vrei să ți le exprimi, și nu să le suprimi, și nu poți s-o faci, pentru că ți-e frică să nu ți se întâmple ceva. De obicei, jucătorii sunt cei care aduc bani în casă, își susțin familiile și, de frica să nu-și piardă venitul lunar, acceptă.


Alex Bourceanu e convins că fotbalul din România mai are multe progrese de făcut pentru a se alinia la standardele din Vest
 

„Nu am avut influență  la conducere”

Când ești căpitan de echipă, trebuie să fii și un pic lider sindical în relația cu președintele, cu patronul? Să te lupți pentru drepturile coechipierilor tăi?
Dacă e ceva ce poți să faci, încerci să faci, dar nu știu dacă există mulți căpitani în România care au putere sau influență la un președinte sau la un patron. Eu nu cred că am fost unul care să aibă influență la cineva din conducere.

Ai avut doar în vestiar?
Nu știu dacă nici în vestiar. E mai bine să se păstreze părerea lumii, că eu n-am avut nici în vestiar. Am fost un jucător ca oricare altul și ce pot să spun e că am încercat. Sunt mulțumit că am încercat. Cât am rezolvat sau cât n-am rezolvat, asta nu pot să spun, dar eu tot timpul mi-am dorit ca atât eu, cât și colegii mei să fim cât mai fericiți.

„Se înceracă impunerea contractelor de pe poziții de forță!

Ce ai sfătui un tânăr jucător când semnează un contract?
Să aibă un manager care ține la el… Nu știu ce să zic, sunt multe lucruri. Eu am trăit și experiențe mai puțin faste. Mi-e foarte greu să-l sfătuiesc. Tot ce pot să spun e că atunci când am semnat contracte, fiecare a încercat să impună un contract de pe poziții de forță, să aibă un avantaj, să te aibă cu ceva la mână.

Și în Turcia?
Nu, în Turcia, nu. Acolo am fost cu un impresar, de-asta spun că e bine să ai un manager.

Un avocat?
Un avocat, da. E foarte bine cu un avocat. Dacă nu ai manager, cu siguranță trebuie să mergi cu un avocat atunci când semnezi un contract. E cel mai bine ca după ce ai semnat să fii liniștit, să nu te gândești „Doamne, dacă joc prost, dacă mi se întâmplă ceva… Dacă sunt accidentat și nu o să pot să îmi mai iau banii…” Atât timp cât se așteaptă de la tine să fii sută la sută pe teren, așa și clubul trebuie să accepte că te poți accidenta sau că se poate întâmpla ceva rău, trebuie să te plătească. Pentru că tu, dacă ești sub contract cu ei, nu poți pleca la altă echipă. Cât ești sub contract, trebuie să te plătească și să aibă grijă de tine, cum și tu ai încercat să faci totul pentru echipă.


168 de meciuri are Bourceanu în Liga I pentru Oțelul, FC Timișoara și Steaua, înscriind în total 5 goluri

83 de partide a jucat Bourceanu pentru Steaua în Liga I, echipă pentru care a marcat două goluri

27 de jocuri a bifat stelistul pentru naționala României, fără să înscrie vreun gol

Statistică: Răzvan TOMA


Știi cazuri în România în care contractele au fost reiliate unilateral, la dorința patronului?
Din ce știu, nu este posibil. Cred că noile legi FIFA și UEFA nu permit așa ceva.

Cât de importante sunt asigurările medicale pentru un fotbalist?
Din ce știu, fiecare club are asigurare pentru fiecare jucător. Asta în străinătate! Din păcate, în România nu se fac. Nici eu nu am avut în Turcia. Țările dezvoltate fac. Din păcate, nu a ajuns în România. Sper să fie și aici cât mai repede.

Simțiți nevoia de o asigurare medicală puternică?
În principiu, atât timp cât ai contract cu clubul, clubul îți plătește contractul. Clubul îți plătește contractul, iar banii pe care ți-i dă ție îi ia de la asigurare. Ceva de genul ăsta. Nu mă pricep foarte bine.

Mi-au strigat:

Ce le transmiți jucătorilor români în 2015?
Din proprie experiență, făcând o paralelă cu ce mi s-a întâmplat mie, unde eram anul trecut și unde sunt acum, le doresc ce e mai scump la fotbal – sănătate. Pentru mine, accidentarea mea a fost o răsturnare de situație, m-a transformat dintr-un jucător pe care o parte a suporterilor îl plăceau, un titular în naționala României, titular în echipa Stelei, într-un jucător care a primit replici din tribună de genul: „Când te lași?” Așa că sănătatea este cel mai important lucru. Poate răsturna orice! În momentul în care nu ești sănătos, ai mari probleme.

Bănuiesc că îți dorești în 2015 o revenire la națională…
Dacă sunt sănătos… Vorba bunicilor: „S-avem sănătate, că le facem pe toate!”


Amintirea meciurilor din Champions League e încă vie pentru Alex Bourceanu, care își propune ca în retur să revină la forma care l-a transformat în unul din cei mai buni jucători români

 

 

Publicat: 08 01. 2015, 18:32
Actualizat: 10 01. 2015, 19:30