INTERVIU EVENIMENT Gică Hagi: „Mi-ar fi plăcut să mă retrag de la Steaua, dar nu s-a gândit nimeni…”

Gică Hagi apare îmbrăcat lejer în barul hotelului IAKI. În șlapi, cu un tricou albastru, prin anchiorul căruia se vede un medalion cu poza celor doi copii ai săi, Ianis și Kira, „Regele” își comandă un espresso și o apă plată. Ca în fiecare dimineață. În mână ține o pungă cu însemnele lui Real Madrid „un tricou și câteva lucruri mărunte pentru Academie”. Discuția începe de la o remarcă banală.

Păreți cam obosit după acest turneu…
Am stat aseară, după meci, la o masă cu toți oamenii de la Real Madrid, Inter Milano și de la Kashima. Am făcut un mic schimb de experiență.

Care ar fi concluziile dumneavoastră după acest turneu care a adus primul trofeu internațional al Academiei Hagi?
Mesajul e unul singur: acum să nu mai spună nimeni că nu se poate! Băieții au arătat că se pot bate cu echipe cu nume mare. Bravo lor! E semnul că la Academie se muncește bine, doar altfel nu se putea să fie aceste rezultate.

Proiectul pe care l-ați demarat în urmă cu doi ani începe să prindă contur…
Noi avem un concept clar, toată lumea muncește într-o singură direcție. Avem filosofia noastră legată de joc. Poate că nu o stăpânim toți așa cum trebuie – eu o stăpânesc, fiindcă eu am creat-o -, dar poate ceilalți nu o fac încă. Dar lucrăm să facem un fotbal frumos, ofensiv. Copiii muncesc în spiritul acesta și învață lucrurile importante. Îi învățăm că mingea trebuie să fie ca o parte din corpul lor.

Spuneați în urmă cu ceva timp că ați cules informații din mai multe locuri pentru Academie, dar cel mai mult de la Ajax-ul din ’74.
Eu am trăit și am jucat în aceste locuri din care m-am inspirat. De la toți am luat câte ceva, dar e important să ai o idee a ta. Avantajul meu e că am stat în case mari, am avut antrenori foarte buni și am îmbinat ce am învățat acolo cu spiritul meu. Lucrez după spiritul meu, adică să câștig mereu și să fiu cel mai bun! E adevărat că m-am născut cu Ajax-ul lui Johan Cruyff și acela e fotbalul spre care tind: fotbalul total în care jucătorii fac ambele faze, joacă pe tot terenul.

Ca să vorbim în termenii prezentului, exact jocul pe care îl practică Barcelona și pe care juniorii lor îl învață în celebra La Masia.
Academia are multe idei din La Masia. Acolo e ceva incredibil! Dar și această școală a Barcelonei e construită pe modelul de la Ajax și de același om. Vedeți, toate au legătură… Eu cred că în curând o să ajungem și noi la nivelul lor, peste 2-3 ani vom fi foarte competitivi.

Ca să se atingă acest prag atât de înalt, unde trebuie lucrat în ceea ce-i privește pe tinerii jucători români?
Românul are talent și mai are o calitate foarte importantă, specifică latinilor: inventivitatea! Suntem iuți la minte. Fotbalul e un cumul de situații în care trebuie să reacționezi foarte repede. Apoi, nouă ne lipsesc disciplina, organizarea, munca! Și aici am intervenit eu să fac acest lucru. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, iar la acest capitol lucrăm foarte mult cu jucătorii.

Practic, trebuie să-i faceți pe acești puști să nu se simtă inferiori celor din străinătate…
Da, asta face Academia. Îl ajută pe copil să nu mai aibă trac sau să se simtă inferior celui din străinătate. Asta e o mare greșeală a românului, prea îl respectăm pe cel de afară, le dăm prea multe atuuri, când ei nu le au, de fapt. Valoarea trebuie arătată pe teren, iar dacă nu ai curaj și încredere în tine, degeaba intri să joci.

Dumneavoastră v-ați confruntat cu această problemă trecând dintr-o Românie abia ieșită din comunism la cel mai mare club din lume, Real Madrid?
Nuuuu! Păi, noi am făcut performanță în România și i-am rupt pe cei de afară. Nu aveam așa ceva. Erau condiții, era liniște și lucrurile bune ieșeau ușor la suprafață și puteam să ne batem cu echipele din străinătate. Acum încerc să descopăr jucătorii care cred în ei. Acei fotbaliști care au și talent, și încredere în forțele proprii. Jucătorul să știe că e bun! Eu doar îi creez condiții și îl sprijin.

Judecând după ultimele rezultate, ați găsit deja jucătorii aceștia. Cum credeți că vor evolua ei la Academie?
Cred că în opt-zece ani, în acea echipă națională despre care eu am spus că va fi mai bună decât cea în care am jucat eu, vor fi 10 jucători de aici. Acesta este un obiectiv, nu un vis! Și poate fi realizat, băieții au dovedit-o și în aceste meciuri. Mulți vor ajunge la națională, fără dubii.
(„Mai vreau, te rog, un espresso”, cere „Regele”, iar discuția se mută către alte subiecte)

„M-am născut pentru fotbal”

Hagi vorbește despre momentele delicate din cariera sa de jucător: suspendarea de la Luceafărul, la 14 ani, și transferul de la Real Madrid la Brescia, în Serie B.

Gică Hagi spune că fotbalul e mai mult decât o artă. „Un pianist, de exemplu, învață o partitură și o cântă de zece ori. La fotbal, niciodată nu e la fel, trebuie să inventezi mereu”, explică „Regele”.

Cât de repede vă dați seama de potențialul unui jucător?
În cinci minute! Am criteriile mele, mă uit imediat și îmi dau seama. Văd potențialul. Dacă e să descopăr cât de bun este, am nevoie de șase luni. Pentru că nu vezi din prima ce e și în interior, vezi doar niște manifestări pe teren. În cinci minute văd dacă are valoare și în șase luni îl cunosc.

Este fotbalul o artă pentru dumneavoastră?
Da, e o artă și este cel mai greu sport. De la creier până la degetul mic trebuie să te coordonezi. Un pianist, de exemplu, învață o partitură și o cântă de zece ori. La fotbal, niciodată nu e la fel, trebuie să inventezi mereu, să îți meargă mintea repede. De aceea a ajuns acest sport să fie o religie, un spectacol. Mă rog, e afară un spectacol (râde), că la noi mai e până să chemăm din nou oamenii la stadion.

Am învățat un dribling la 31 de ani

Dar lucruri pe care să le învățați mai există pentru Gică Hagi în fotbal?
Mereu mai ai de învățat. Nu există oameni care să le știe pe toate. Driblingul acela pe care l-am făcut în fața lui Roberto Carlos, în Supercupa Europei, l-am învățat la 31 de ani! La antrenamente, cu mult exercițiu. În fotbal, ca și în viață, înveți cât trăiești.

Inclusiv din greșelile pe care le-ați făcut ca antrenor?
Eroarea mea a fost că am luat lucrurile de pe drum. Din acest motiv nu am venit acum la națională, deși era vorba de un proiect pe cinci ani! Pe drum nu mai vin! Uite, a început campionatul în România, păi în România nu mă mai vedeți decât anul viitor. Nu mai există oferte până atunci. Sau până când o echipă și-a terminat obiectivele și pregătește sezonul următor.

Am găsit patronul ideal: sunt eu!

Credeți că veți găsi un patron care să înțeleagă că dumneavoastră nu lucrați cu jumătăți de măsură și că un proiect, așa cum vi-l doriți, necesită răbdare?
Eu nu am cerut răbdare, ci timp, pentru că și eu vreau să câștig. Mâine, dacă joc, vreau să bat, dar sunt conștient că nu pot să fac o echipă competitivă mâine. Și patronul l-am găsit. Ce, eu nu sunt patron? (zâmbește). Nimeni nu înțelege că eu am echipă și că nu stau după ușă. Proiectul meu crește și o face frumos, iar poate într-o zi o să bat echipele astea mari. Poate n-o să mai am patron care să mă dea afară. O să fiu patron-antrenor! Așa am siguranța că pot să îmi implementez ideile.

Cu jucători aleși după cerințele dumneavoastră…
La Academie caut jucători care să fie pregătiți mental. Dacă nu ești pregătit psihic, poți să fii cât vrei tu de talentat. Că Hagi a fost puternic înăuntru! A luat și el bătaie, a avut scăderi, a șchiopătat, dar a avut încredere și a revenit.

Ce astfel de moment vă amintiți?
De la Real Madrid să joci în „B”!? Cum ți se pare? Eu nu m-am născut să joc în „B”, dar am acceptat acest lucru și am dat tot ce-am avut mai bun să duc Brescia înapoi în Serie A. Acesta a fost cel mai mare examen al meu în viață după suspendarea de un an primită la Luceafărul. La 14 ani nu m-a lăsat tata să mă duc acolo și m-au suspendat! În anul acela nu am lipsit de la niciun antrenament, deși altul sigur se lăsa. Și când m-am întors la Luceafărul, am fost mai bun decât cei de acolo! Eu am fost născut pentru fotbal…

Ca jucător, ați petrecut la fiecare echipă, în afară de Galatasaray, câte doi ani. Ce a fost atât de special în Turcia?
Au fost ani frumoși. Uite, am citit recent un studiu în care scria că un sportiv se dezvoltă până la 28 de ani. Deci cei de la Galatasaray m-au ales bine… (râde cu poftă). Ar fi fost bine dacă aș fi terminat în România, dar n-am gândit-o pe asta sau nimeni nu s-a gândit…

Sigur v-ați gândit la posibilitatea aceasta…
Poate la Steaua…

Ați jucat la cele mai mari echipe din lume: Real Madrid și Barcelona. Care e diferența la nivel de strategie între cele două?
E aceeași strategie – să fie cei mai buni -, dar e făcută diferit. Barcelona are de 20 și ceva de ani un sistem pe care se bazează, iar Real se schimbă în funcție de antrenor. Catalanii creează foarte mult, ceilalți mai puțin. De aceea, la Barcelona e greu să cadă ceva, că vin din urmă foarte mulți. Asta înseamnă să ai răbdare, că echipele nu se formează de azi pe mâine.

Xavi spunea într-un interviu în El Mundo Deportivo că Guardiola va lăsa o amprentă puternică asupra istoriei fotbalului, în timp ce Mourinho va lăsa în urma sa doar titluri…
Da… E o idee interesantă. Eu spun doar atât: Mourinho e foarte bun, iar Guardiola e de excepție! E Guardiola… Se apropie de geniu. Are un har de la Dumnezeu. A zis bine Xavi, marchează istoria.

„E greu să fii Hagi!”
Cel mai mare fotbalist român a vorbit și despre cei pe care presa i-a văzut drept urmașii săi în fotbal. Supranumele de „Noul Hagi” a fost purtat pe rând de Ionuț Luțu, Adrian Cristea sau Cristi Tănase, fără ca vreunul dintre ei să se ridice la valoarea lui Gheorghe Hagi: „E greu să fii Hagi!”, a comentat „Regele” zâmbind. „E bine că în continuare fotbaliștii au modele. Așa cum am avut și eu, așa cum au avut și alții înaintea mea. E treaba lor că nu și-au atins potențialul”, a mai spus Hagi.