INTERVIU EXCLUSIV | Prima reacție a lui Cristian Manea, după ce a semnat cu FCSB! De ce a ales să vină la vicecampioană + ce a spus despre Gigi Becali

Vicecampioana și-a ales campionul. Fostul jucător al echipei CFR Cluj, Cristian Manea, a semnat cu FCSB, un contract sub formă de împrumut, cu opțiunea de cumpărare la finalul sezonului. Fundașul în vârstă de 22 de ani vine la gruparea „roș-albastră” după doi ani petrecuți în Liga 1, în tricoul ardelenilor din Gruia. 

Cristi Manea a acceptat să vorbească, în exclusivitate cu ProSport, despre alegerea făcută, șansele la titlu, dar și despre colaborarea cu Gigi Becali

ProSport: Ai surprins prin alegerea făcută. De ce ai semnat cu FCSB?
Cristian Manea: FCSB a fost și va rămâne una dintre echipele favorite ale fotbalului românesc. Este o onoare să activez la o echipă de renume, care este importantă atât prin performanță, cât și prin logevitate. 

Cum te-a convins?
Decizia de a alege FCSB a fost una ușor de luat, pentru că mi-a pus în perspectivă mai multe aspecte, obiectivele echipei sunt clare: lupta pentru primul loc, pentru cupă și sunt sigur că vom face performanță împreună.

Ești pregătit să joci împotriva fostei tale echipe, CFR Cluj? Cum crezi că va fi?
Va fi interesant să mă aflu acum în postura de adversar, pentru că CFR este echipa cu care am câștigat campionatul, iar prieteniile și relațiile construite de-a lungul anilor vor rămâne aproape de sufletul meu. Dar acum fiecare dintre noi vom lăsa prieteniile la marginea terenului și vom juca pentru echipa noastră.  

Cum au reacționat cei apropiați când au aflat că rămâi în țară?
Prietenii mei mă susțin și din momentul în care a apărut știrea în presă am primit multe mesaje pozitive. M-au felicitat și se bucură pentru mine. 

Cu cine te înțelegi cel mai bine de la FCSB și, având în vedere situația actuală, care sunt șansele FCSB-ului de a câștiga titlul în acest sezon?
Mă înțeleg bine cu aproape toți, pentru că am fost coleg cu o parte dintre ei. Cunoscându-i pe jucători spun că FCSB are în continuare șanse să câștige campionatul, iar noi vom munci dublu pentru a ne asigura de fiecare dată victoria. 

Ești talismanul roș-albaștrilor?
Cred că va fi reciprocă ideea de talisman, ne vom ajuta unii pe alții

Ai emoții în ceea ce privește colaborarea cu Gigi Becali?
Nu am emoții în legătură cu domnul Gigi Becali. Cred că scopul final este comun, motiv pentru care cred în această colaborare. Cu siguranță amândoi ne dorim performanță și o evoluție bună în fotbal.

Ce obiectiv ți-ai propus pentru acest sezon?
Câștigarea campionatului, Cupei României și implicit să obținem cât mai multe victorii. 

Ce echipe se califică în sezonul acesta în play-off?
Eu nu concep să nu fii în play-off, cred în șansele noastre, deci cu siguranță va fi FCSB și aș mai adăuga CFR Cluj, Viitorul și Craiova.

Ai lucrat atât cu Dan Petrescu, cât și cu Hagi, cum i-ai descrie?
Domnul Hagi și domnul Petrescu sunt doi profesioniști de care fotbalul românesc are mare nevoie. Pot să spun că au aceeași mentalitate când vine vorba despre fotbal și munca depusă. 

Fostul tău coleg de la CFR, George Țucudean, a anunțat că se retrage momentan din fotbal, ce părere ai?
George este prietenul meu cel mai bun și va rămâne indiferent de echipele la care vom juca. Referitor la problema lui de sănătate, într-adevăr este o situație dificilă pentru el, iar eu îi voi fi alături mereu. 

Cum ți-ai descrie cariera de jucător de până acum, ai vreun regret?
Am ales mereu cu sufletul tot ceea ce am făcut, motiv pentru care nu am regrete. Din fericire, am reușit cam tot ce mi-am propus așa că nu pot să trec nimic în balanță pe parte de negativ. 

De anul acesta, Liga 1 va face parte din FIFA, implicit și voi, toți fotbaliștii din campionat. Joci FIFA?
Îmi place să joc, mă relaxează. Am făcut parte din joc și în echipa Belgiei, însă ar fi plăcut să revin și ca jucător al echipei FCSB.

Publicat: 03 09. 2019, 09:51
Actualizat: 03 09. 2019, 11:28