de Andru Nenciu
16 ani își închid bucla și secvențele de atunci îi invadează mintea. Imaginile i se derulează cu încetinitorul. Secundele devin zile până când mingea maschează punctul cu var. Beckham, Shearer sau Ince!? Sunt doar niște statui. Nu mai clipesc. Nu-și mai mișcă un mușchi al feței. Ridică spre cer doar rugăminți timide. „Apără, Nigel!” E minutul 88, e 2-2 pe tabelă, iar Ganea scapă de privirile pătrunzătoare ale britanicilor ca de niște scame pe rever. Marchează ca în copilărie, la Făgăraș, și România merge în sferturi. Cu Anglia (3-2, la Euro 2000) a fost poate cel mai reușit meci al naționalei la un turneu final continental. Cu Anglia, Ionel Ganea a demonstrat ce înseamnă să ai atitudine, răutate pozitivă și auto-control în situații critice. Și el poate deveni un model pentru cei 23. Cei 23 care ne vor reprezenta în Franța în timpul turneului, al meciurilor și chiar la zona mixtă. Până atunci însă… să începem un interviu cu Ionel Ganea.
Chiar, să începem interviul! Cu ce?
Cred că am avea multe de vorbit. Eu vreau numai despre fotbal.
OK. Numai despre fotbal. Poate și puțin despre… Vedem, vedem.
Naționala. Continuă tu de aici. După părerea mea, eu cred că domnul Iordănescu și-a făcut o strategie, sper ca ea să fie foarte, foarte bună, chiar dacă lotul are câteva scăpări.
De ce zici asta!? Pentru că eu l-aș mai fi luat pe Anton de la Dinamo. După părerea mea, fostul jucător de la Bistrița și Pandurii e un jucător bun defensiv, un mijlocaș de profilul celui care ne lipsește foarte mult în momentul de față.
Doar la el te gândești atunci când vorbești despre lotul naționalei? Da, dar Budescu e plecat, poate merita și el să primească o șansă, pentru că atunci când a primit-o și-a făcut treaba. Eu nu cred că asta ne e valoarea noastră, cea din meciul cu Congo (n.r. -1-1) sau din partida cu Ucraina (n.r. – 3-4). Din păcate, nu am remarcat pe nimeni, dar nu trebuie să ne luăm după aceste meciuri, disputele cu miză sunt mai mult importante. Ceea ce am remarcat este că ne lipsește atacul. Și în campania de calificări a cam lăsat de dorit, nu trebuie să se supere nimeni pe mine, dar dacă nu marcăm goluri…
„După meciul cu Ucraina se vede că Anghel Iordănescu a lipsit foarte mult din fotbal, nu mai are viziune, nu mai are inspirație”
Dar dintre atacanții pe care îi are naționala în momentul de față, cui i-ai acorda prima șansă? Trebuie să i se ofere șansa lui Andone, e atacantul ăla pur-sânge pe care-l avem în față.
Tu ai fost golgheterul Ligii 1 în 1999, ce părere ai despre lipsa atacanților de careu? Asta a devenit o problemă foarte mare în momentul de față, Marica era ultimul mohican care ar fi putut face ceva, dar accidentările l-au ținut departe de fotbal. Pentru mine Ciprian e o pierdere foarte mare.
Ai mai sesizat jucători români care șutează de la distanță? Nu prea mai au curaj. Unicul cu tupeu este Torje. În rest, prea mult încercăm să o pasăm, dar nu avem un joc pe atac, să verticalizăm non-stop. O dăm ba înapoi, ba în lateral. Părerea mea este că ar trebui să verticalizăm mai mult și nu văd un pic din rautatea aia. Pressingul ăla! Bine, nea Puiu are foarte multă experiență, nu-i dau eu lecții. Dar nu ne apărăm avansat.
OK, are experiență vastă, dar confruntarea cu Ucraina te face să-l vezi din același unghi? După meciul cu Ucraina se vede că Anghel Iordănescu a lipsit foarte mult din fotbal, nu mai are viziune, nu mai are inspirație. În momentul acesta echipa națională trebuia să fie deja formată, dar nu este. Mi-e teamă să nu avem parte de un mare eșec la acest turneu final. Vreau să subliniez că Victor Pițurcă a avut un aport foarte mare la această calificare.
„Eu, Ionel Ganea, să intru în istoria fotbalului românesc”. Eu mi-am dorit întotdeauna să rămân în istorie ca un personaj pozitiv. Eu tot asta le-aș recomanda și lor, e un moment oportun de a scrie istorie pentru România”
Tu, din postura de fost internațional care a evoluat și a marcat la un European, ce le-ai spune celor selecționați dacă Iordănescu te-ar lăsa cinci minute în vestiar cu ei? În primul rând că este un moment unic de a rămâne pentru toată viața în istoria României. Eu când am plecat la drum, după ce ne-am calificat, eu asta mi-am propus. „Eu, Ionel Ganea, să intru în istoria fotbalului românesc”. Eu mi-am dorit întotdeauna să rămân în istorie ca un personaj pozitiv. Eu tot asta le-aș recomanda și lor, e un moment oportun de a scrie istorie pentru România.
Tu ce fel de personaj crezi că ai rămas? Numai suporterii pot spune asta.
Hai să ne întoarcem puțin cu 16 ani în urmă… Noi am întâlnit Germania în primul meci, îți dai seama ce motivație era pentru noi, dar din păcate nu am primit prea multe șanse. Dar chestia asta m-a motivat și mai mult. Aveam o dorință fantastică să joc, dar nu am avut șansă. Pentru mine a fost foarte greu să stau pe bancă. Nu pot vorbi de frustrare, dar voiam și eu să mi se acorde credit. Când am primit credit, am dat tot ce am avut mai bun în mine.
Dacă ar fi să identifici un punct forte, care ar fi acela la actuala națională? Și spune-mi cum comentezi decizia lui Iordănescu de a-i oferi banderola lui Chiricheș, Stăm bine în apărare, avem portari buni, defensivă bună.
Chiar dacă am primit patru goluri de la Ucraina? Da, chiar și așa. Iar Răzvan Raț e un jucător cu experiență și ar trebui să țină echipa nu unită, ci foarte unită! Cât despre banderolă!? Asta e opțiunea antrenorului până la urmă și decizia lui.
„Burleanu a fost pus președinte la FRF de Traian Băsescu. A fost un război Ponta – Băsescu. Ponta a luat LPF-ul pentru că l-a pus pe Iorgulescu, iar Băsescu a luat FRF-ul, pentru că l-a pus pe Burleanu. Dacă nu era Gabi Oprea să intervină, nea Puiu nu mai era azi în fotbal”
Aș vrea să vorbim puțin și despre o decizie luată cu puțin timp în urmă. Schimbarea staff-ului medical. După parerea mea, este o greșeală majoră și cred că doctorul ăsta este foarte slab (n.r. – Laurențiu Udroiu). Eu am văzut meniul publicat în Gazeta Sporturilor, e o pușcărie de doctor pentru că nu a mai lucrat niciodată la acest nivel. Nu poți să dai ciorbă la prânz, seara ciorbă. Tartă cu fructe…!? Trebuie să faci un meniu diversificat. Nu-mi arunci mie pește și seara. Trei feluri! Meniul nu este potrivit pentru un sportiv de performanță, se repetă aceleași mese.
Poate are alte calități noul doctor. E o pușcărie de doctor.
Ești cam dur. Zi-mi atunci ce avea în plus Pompiliu Popescu? Pompiliu Popescu e un doctor foarte bun. Și ca om e un tip echilibrat, un om de ajutor. Te ajută, ajută pe oricine. Dacă-l sun acum și am un jucător cu probleme, îmi spune să-l trimit la el. E un profesionist.
Cine crezi că l-a dat afară? Iordănescu sau Burleanu? Nu pot să știu asta, dar eu cred că e un mare profesionist. Popescu l-a ajutat foarte mult pe Iordănescu. Dar dacă nu era Gabi Oprea să intervină, nea Puiu nu mai era azi în fotbal. O eroare a făcut și Mircea Sandu că l-a readus, dar a fost forțat să-l readucă. La nea Puiu se vede foarte mult răutatea și spun asta pentru că se gândește mai mult la el. Burleanu a fost pus președinte la FRF de Traian Băsescu. A fost de fapt un război Ponta – Băsescu pe un alt teren, al sportului. Ponta a luat LPF-ul pentru că l-a pus pe Iorgulescu, iar Băsescu a luat FRF-ul, pentru că l-a pus pe Burleanu. Dar nu asta e marea problemă…
Dar care e în viziunea ta? Problema cea mai gravă e că fotbalul nostru se află în picaj și regresează de la zi la zi. Nu se adoptă nicio măsură și se lasă așa în cădere liberă cu bună știință. Nu e posibil ca jucătorii să nu fie plătiți luni de zile, din ce bani să trăiască și oamenii ăia!? Părerea mea e că un fotbalist, pe zi, are nevoie de cel puțin 70 de lei numai pentru mâncare. Dacă ai mașină, trebuie să o alimentezi, daca locuiești undeva, trebuie să-ți plătești facturile și chiria. Dacă nu tragem un semnal de alarmă și nu se îndreaptă lucrurile, părerea mea este că se strică tot fotbalul.
Fostul fotbalist al echipei Rapid, britanicul Rhema Obed, a sintetizat situația din România pentru BBC: „Fotbaliștii și oamenii din staff devin sclavi în România”. Cum comentezi această afirmație? Nu sunt de acord cu afirmația asta și nu știu cum și-a susținut-o. Nu-l obligă nimeni să stea și să joace. Ia-ți avocat, cere drepturile salariale! O să se ajungă la Liga 1 să se joace pe salarii de 500 de euro, 1.000 de euro, foarte multe echipe sunt cu mari probleme.
Ce plus crezi că a adus sistemul cu play-off și play-out? Eu cred că a bulversat pe toată lumea, nu poți să te gândești numai la două echipe, la sporirea numărului de meciuri Steaua – Dinamo. Trebuie să ne gândim la binele tuturor și la binele fotbalului românesc, să vedem cine vine din urmă. Trebuie monitorizat tot. Divizia C, B și așa mai departe.
Dunărea Călărași. „Acolo sunt doi oameni care fac rău fotbalului. Unul dintre ei, șef la gaze, mă punea să antrenez jucătorii la o temperatură de 40 de grade Celsius. Parcă eu i-aș fi spus lui ce țevi să pună prin oraș…”
Cu ce ai rămas după experiența Dunărea Călărași? A fost o perioadă foarte bună pentru mine acolo, dar am făcut eu, personal, multe! Acolo sunt doi oameni care fac rău fotbalului. Ivanciu Viorel și Dinulescu Marian. Au simțit gustul banului, iar acum stau pe lângă echipă și jonglează cum vor ei cu banii. O parte din bani, doar 30-40 la sută din bani ajung la echipă, restul sunt scoși prin diferite forme. Sezonul trecut au avut mai bine de un milion de dolari buget și eu, Ganea, mi-am propus să fac performanță acolo. Ivanciu nu voia nimic, îl lua pe nu în brațe. Eu am asamblat la Călărași o echipă competitivă. Ivanciu conduce clubul prin doi interpuși care și-au mai făcut și câte o casă, iar jucătorii suferă și nu sunt lăsați să promoveze. E o întreagă cârdășie în jurul echipei.
Ai mai fi rezistat acolo? Sincer, nu știu dacă aș mai fi rezistat. Și dacă primeam din Liga 3 o ofertă, tot aș fi plecat. Pentru că acolo acești oameni șantajează lumea, amenință, jucătorilor nu le mai dau banii. Jucătorilor cu care am promovat eu din Liga 3 în Liga 2 nu li s-a dat prima de obiectiv.
Te mai sună jucătorii de acolo? Nu pot să vorbesc despre treaba asta pentru că nu e fair-play față de antrenorul de acolo (n.r. – Adrian Mihalcea). Dar să știi că mă mai sună și vorbesc cu acei oameni care au pus umărul pentru a construi un cadru propice performanței. Și vreau să-ți dau niște exemple pentru ca lumea să-și facă un tablou complet. Dacă aveam nevoie de mâncare, un prieten, Iliuță Vasile, ne dădea un tăuraș fraged. Un alt prieten este Prevenda Marius, care ne dădea motorină. Chirea Ion, Geambazi Nicu zis Itu și Obadă Daniel sunt alți prieteni care ne-au ajutat. Ne-au dat bani de cantonament și pentru alte cheltuieli. Până și mașinile pentru transport erau asigurate de prieteni ai echipei, iar unul dintre ei este Titi Feldioreanu.
Dă-mi un exemplu de un lucru absurd pe care l-ai trăit la Dunărea! Mă punea Ivanciu ăsta, șef la gaze, să mă antrenez cu jucătorii la 40 de grade Celsius, îti dai seama ce specialist era la fotbal. Ca și cum eu i-aș fi recomandat să folosească o țeavă de gaze de jumătate de metru în loc de una de un metru, pentru că ar fi fost mai ieftină. A pus stăpânire pe oraș omul ăsta.
Te-ai întoarce acolo? Dacă ar dispărea ăștia, m-aș întoarce, dar eu nu mă propun, eu am fost mereu căutat. Ceea ce vreau să spun este că situația de acum la Călărași este următoarea: nu se vrea promovarea! Lumea ar trebui să iasă la vot și să voteze. Există acum oameni cu potențial financiar în Călărași. Sunt și fermieri, dar aceștia și alți oameni cu bani nu dau bani la club atât timp cât în fruntea clubului se află oamenii despre care-ți vorbeam. Dar eu am reușit să strâng câțiva oameni potenți financiar și să-i aduc la club. În Călărași ar trebui să fie la conducere oameni care nu au nevoie de banii publici, oameni care să promoveze orașul. Păi am niște prieteni care mă întrebau pe unde se află Călărașiul în România!?!
„La mine, la Făgăraș, a venit la conducere o gașcă de mafioți. Au distrus orașul ală. Eu sunt cetățean de onoare, îi reprezint peste tot în Europa”
Hai să trecem puțin într-o altă zonă a țării. Tu ai început fotbalul la Nitramonia Făgăraș. Ce vezi acolo acum? Aceeași chestie ca la Călărași e și la mine la Fagaraș. A venit la putere o gașcă de mafioți, iar viceprimarul și-a făcut o firmă de construcții și a luat toate lucrările din oraș. A distrus orașul ăla, chiar m-a sunat un prieten să-mi spună: „Orașul vostru e ca o ruină!”. Au mers pe clasica schemă și au făcut doar pentru ei, atât. Au băgat fotbalul în faliment, echipa a avut 1.000 de denumiri. Durerea mare e că tineretul nu are ce să facă de la 12-14 ani. Iar părinții nu-și mai permit nici să-i ducă la Brașov, și nici la Sibiu pe copii pentru a practica fotbalul.
Când spui Făgăraș, mă gândesc la un obiectiv important turistic, nu? Avem cetatea, e una dintre cele mai valorose cetăți din Europa. Dom’le, nu au accesat un fond pentru a recondiționa Cetatea Făgărașului. În schimb, primarul de la Râșnov, Adrian Vestea și cel de la Drăguș, Gheorghe Sucaciu, au recondiționat cetatea de acolo, au făcut pârtie de schi, au făcut parc. Au demonstrat că au o viziune foarte sanătoasă.
Pe când… Pe când în Țara Făgărașului, cetatea asta era o atracție ca și Mânăstirea Sâmbăta, mânăstirile micuțe, ca și peisaj, e ceva de vis, gen Austria, și ăia doi nu au vrut să faca nimic pentru comunitate. Eu sunt cetățean de onoare, eu îi reprezint oriunde în Europa. Ei nu le au oferit nimic copiilor. Primarul care a vândut stadionul fără aprobarea Consiliului cu 500.000-600.000 de euro este Sorin Manduc. Apoi tot el l-a cumpărat înapoi pe 3.250.000 de euro! Iar vicele Cătălin Cârje mergea să cumpere mături din Turcia și Germania pe banii Primăriei și el lua măturile de lângă Făgăraș cu 5 lei!
Mai mergi prin Făgăraș? Mă mai duc pe acolo, e dreptul meu. Poate vreau să mă stabiliesc în viitor acolo. Orașul deține și o latură sportivă. Sport în general, nu numai fotbal. Au plecat de acolo foarte mulți sportivi care au făcut performanță. Judokanul Mircea Frațică sau handbalista Mihaela Ciora sunt doar două exemple care-mi vin acum în minte. Prin sport, copiii mai primeau o altă educație, dacă părinții nu aveau timp de ei.
Cum a fost dat afară de la Voluntari. „Gigi n-a realizat nimic. Ă‚sta dacă ar avea o putere, ar împușca toți procurorii. Iar pe mine m-ar lega cu o funie de mașină și m-ar trage pe jos ca în western-uri prin toată Pipera”
Experiența Voluntari ce gust ți-a lăsat? Cu Voluntari a fost bine până la un moment dat.
Doar până la un moment dat? Da. În 23 de meciuri nu a avut un parcurs foarte bun echipa, dar eu, în 11 etape, am făcut 19 puncte, un lucru foarte bun. Dar a venit diavolul din Pipera.
Cine e diavolul din Pipera? Gigi Becali, cel care atunci când nu poate câștiga, trimite valiza. El pozează în creștin și își face imagine prin biserică. Dar ce face el e doar de imagine. În rest, el e un om foarte rău, înjură foarte mult! Dacă stai să vorbești cu el, te crucești! De asta-i zic diavol. Și împreună cu finul său (n.r. – primarul Florin Pandele) – și el e tot așa, un om foarte ușor influențabil – până să se însoare, a stat în concubinaj cu Firea. Și mă opresc aici.
Da, dar nu cred că are asta relevanță. Ba da, pentru caracterul lor. Dar diavolul ăsta de Gigi n-a realizat nimic. Ă‚sta dacă ar avea o putere, ar împușca toți procurorii, iar pe mine m-ar lega cu o funie de mașină și m-ar trage pe jos ca în western-uri prin toată Pipera. Așa răutate are diavolul ăsta în el. El e trimisul diavolului pe Pământ. El își dorește doar imagine, dar acum stă cuminte pentru că i-au arătat maimuța și… Studentul poate face și masterul acum!
Ce sau cine a declanșat conflictul dintre voi? Eu îl cunosc foarte bine, nu avusesem niciun conflict cu el. Am vorbit cu Becali, dar s-a dus la finul lui și a zis că am vorbit urât despre el. Și de asta m-a dat afară. Eu i-am spus că e fricos, după ce m-a amenințat că ne bate cu 27-0. Nici dacă jucam handbal, nu ne-ar fi dat 27-0. Eu îi cerusem doar să-i lase pe jucătorii Stelei împrumutați la Voluntari să joace împortriva Stelei. Când i-am zis treaba asta, a luat foc.
Despre cazul Ekeng. „Politicul face victime și în sport. Și eu aș vrea să fiu ministrul Finanțelor, dar …”
Hai să vorbim despre Rapid. Ai luat titlul cu echipa din Giulești într-o perioadă în care erau bani doldora. Mă bucur că au reușit să promoveze. Pe plan sportiv și-au făcut treaba. Și neplătiți, și nemâncați. Dar și-au făcut trebaa. Mai mult ca sigur vor pleca mulți, ceea ce este foarte dureros.
Ai jucat și la Dinamo o perioadă. Un loc 4 și o finală de Cupă ce înseamnă? Vreau să-l felicit pe domnul Negoiță, pentru că dintre toate echipele în insolvență, domnul Negoiță a scos-o pe Dinamo. E meritul lui Negoiță, dar normal că apare acum o frustrare pentru ei. Părerea mea că și FRF ar trebui sa fie puțin mai flexibilă, una e când se duce Dinamo în cupele europene, alta e când se duce…
Vreau să-mi spui și cum vezi tu decesul lui Ekeng? Politicul face victime și în rândul sportivilor și mă refer aici la felul în care sunt puși oamenii pe posturi. Și eu aș vrea să fiu învestit ministru la Finanțe, unde se învârt toți banii din România, dar dacă nu am pregătirea necesară și ASE-ul. Eu consider că în pozițiile cheie ar trebui puși oameni care au avut tangențe, care au practicat acea meserie, care au fost în domeniu.
„Eu iarna jucam în bocanci sau în teniși cu pungi peste ei. Iar primele perechi de apărători erau din tablă. Mi-a făcut un vecin cadou de la combinatul Făgăraș o bucată de tablă”
Aș vrea să te întreb de ce nu ți-ai lăsat băiatul în cantonamentul din India pe care l-a efectuat Rapid? Nu a plecat acolo pentru că acum câțiva ani a avut probleme la stomac și nu aș fi vrut să riște ceva.
În ce punct al carierei îl percepi și ce îi transmiți băiatului tău înaintea unui meci? Băiatul e bine, are ceva probleme pentru ca nu a fost plătit de cateva luni, nu prea a mai jucat și s-a dus acum la juniorii Rapidului. Face parte și din naționala U 17. George trebuie să înțeleagă că are o vârstă, 17 ani, la care se decide soarta lui. Tot timpul îl învăț numai de bine, dar eu eram mai rău, mai ambițios ca el.
Seamănă cu soția? Nu, și cu mine.
Îți readuce aminte de tine la vârsta asta? Eu n-am avut condițiile lui. Eu iarna jucam în bocanci sau în teniși cu pungi peste e, iar primele perechi de apărători erau din tablă. Mi-a făcut un vecin cadou de la combinatul Făgăraș o bucată de tablă. Eram mic, aveam 14 ani. Noi nici n-avem mingi ca ei, n-aveam bani de cluburi, deja la 14 ani acum se duc în cluburi. Eu nu-i permit băiatului meu.
Fetița ta, Ioana, mai face echitație? Fetița nu mai face călărie, deoarece calul…
A murit? Nu, nu. Trăiește.
Dar? Peggy are o fractură la picior, dar nu vrem să o sacrificăm. O țin până moare. Are 12 ani și nu mai face sport. O ținem de suflet și plătim acolo, la Brașov, unde o avem ca să o întreținem. Are un suflet… cum mulți oameni nu au.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER