INTERVIU | Iencsi, antrenorul care-și pune amprenta pe unde lucrează: „Când sunt pe teren, văd în față doar jucătorii mei”

de Andru Nenciu

Pentru Rapid și-a pus sufletul pe tavă. Inima i-a pulsat mai bine de 7 ani în ritmul scandărilor fanilor din Giulești, iar recunoașterea valorii sale a survenit firesc. Adrian Iencsi (41 de ani) a câștigat două titluri de campion (1998-1999 / 2002-2003), două Cupe și trei Supercupe, iar dăruirea și caracterul său l-au transformat într-unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai echipei din Giulești. Din postura de căpitan (2000-2004), fostul stoper a devenit cel mai titrat fotbalist al „vișiniilor”, iar evoluțiile sale l-au propulsat și la echipa națională. A jucat 30 de meciuri și marcat un gol cu Coasta de Fildeș, iar prestațiile sale constante i-au adus transferul la Spartak Moscova. A trăit într-o carieră cât alții în șapte și nu regretă nicio secundă petrecută în fotbal. Cu un discurs solid, mereu argumentat cu exemple din experiențele sale, actualul antrenor de la Sporting Turnu Măgurele excelează și prin felul în care își prezintă ideile în fața opiniei publice. La fel ca și în cariera de fotbalist, Iencsi a urcat pas cu pas fiecare treaptă de pe scara performanței și în antrenorat. Nu a fandat când i s-a propus să antreneze în ligile inferioare și a obținut rezultate notabile care i-au oferit o doză de încredere pentru ce va urma.

Adi, aș vrea să începem interviul cu echipa națională. Te așteptai la o asemenea evoluție într-o grupă accesibilă?
Nu, nu mă așteptam, mai ales după primul meci contra Franței, unde am făcut un joc foarte bun.

În opinia ta care sunt cauzele înfrângerii cu Albania?
Eu cred că trebuie făcută o analiză mai amplă în ceea ce privește echipa națională și cred că jocul împotriva Albaniei ne-a adus puțin cu picioarele pe pământ. Aducem acum degeaba reproșuri și criticăm antrenorul și jucătorii echipei naționale. În acest moment trebuie să vedem ce putem face pe viitor, trebuie să vorbim constructiv, eu cred că ar trebui să ne ajutăm reciproc. E clar că sunt foarte multe opinii diferite din partea oamenilor de fotbal, ar trebui să fim mult mai uniți și să încercăm să ne completăm unul pe celălalt.

Dar să ai un jucător precum Sânmărtean și să-l introduci doar 45 de minute, ți se pare firesc?
E decizia antrenorului, acum e tardiv. Hai să ne uităm puțin la infrastructura din România, pentru că aici este cea mai mare problemă a fotbalului românesc. Lipsa unor condiții normale de antrenament, începând de la copii și juniori, e rușinos că trăim în București, într-o capitală europeană și nu există nici măcar o școală de fotbal, ca să nu mai vorbesc de o academie. Să ne uităm puțin la alte țări precum Ungaria sau Bulgaria care s-au dezvoltat foarte mult și se văd rezultatele.

Poate se vor vedea rezultatele și la națională cu un alt selecționer. Cine crezi că ar trebui să vină în locul lui Iordănescu?
Cred că un antrenor sută la sută român.

Te gândești la cineva?
Mă gândesc la Ladislau Boloni, știu ce a făcut la echipa națională după Generația de Aur. El a reușit să promoveze jucători tineri, printre care mă aflam și eu. Marius Niculae, Rădoi, Raț, Codrea, Ghioane… Eu am debutat sub bagheta dânsului și știu că a format o reprezentativă foarte valoroasă, cu mulți jucători tineri, de viitor, dar nu a avut timp să-și ducă munca până la capăt pentru că a apărut acea ofertă de la Sporting. Eu consider că ar fi antrenorul cel mai potrivit.

O ultimă întrebare despre Campionatul European. Cine câștigă turneul?
Eu speram că Spania, dar cele mai mari șanse le dețin tot nemții.

„E foarte greu să te remarci când ești un antrenor tânăr, fară să ai pe cineva care să creadă în tine. Mie mi-a plăcut foarte mult să o iau de jos: și în cariera de jucător, și în cea de antrenor”

Hai să trecem la un alt capitol. Mulți dintre foștii fotbaliști, unii chiar colegi de-ai tăi, susțin că antrenoratul le schimbă viața și tânjesc după anii în care jucau. Tu de ce parte ești?
Să știi că nu e o meserie ușoară. E foarte greu să te remarci când ești un antrenor tânăr, fară să ai pe cineva care să creadă în tine. Mie mi-a plăcut foarte mult să o iau de jos: și în cariera de jucător, și în cea de antrenor. După ce mi-am încheiat cariera de fotbalist, am fost conștient că va fi total diferita cea de antrenor. Și am pornit și în această meserie tot de jos (n.r. – Corbeanca). Am decis să preiau o echipă dintr-o ligă inferioară
pentru că am avut posibilitatea să încep un drum nou. Nu am asteptat ajutorul nimanui si am decis sa profesez ca si antrenor principal. Mizez pe același raționament în care credeam și când eram copil. În România e foarte greu să  faci pași uriași când ești tânar, unii poate au noroc,
dar la mine drumul este mult mai lung.

Ai lucrat cu antrenori români importanți, cine te-a impresionat cel mai tare și de la cine ai avut cel mai mult de învățat?
Am învățat foarte mult de la toți antrenorii cu care am lucrat: Mircea Lucescu, Ioan Andone, Mircea Rednic, Ioan Ovidiu Sabău, Victor Pițurcă, Anghel Iordănescu, Ladislau Boloni, Dan Petrescu, Nevio Scala. Atât timp cât am jucat fotbal, nu m-am gândit niciodată că voi alege meseria de antrenor la finalul carierei. Dar am avut o carieră foarte lungă, am încheiat-o la 37 de ani. Prima dată am înțeles că mi se potrivește antrenoratul în clipa în care am fost numit director sportiv la Rapid. Am conștientizat că nu e de mine acea postură și că eu ar trebui să fiu în iarbă.

„Am semnat contractul cu Rapid, dar după cateva zile, conducerea clubului nu a respectat propunerea de a aduce un preparator fizic și poziția de președinte nu era clară. Eu doar atât mi-aș fi dorit să am”

As vrea să te rog să-mi spui care a fost povestea ta cu Rapid. Desigur, mă refer la cea în care ai ocupat rolul de antrenor pentru câteva
zile…
Am semnat contractul cu Rapid, dar după câteva zile, conducerea clubului nu a respectat propunerea de a aduce un preparator fizic și poziția de președinte nu era clară. Eu doar atât mi-aș fi dorit să am. Deși Daniel Pancu era propus ca președinte, el a considerat că mai vrea să joace fotbal și l-am înțeles. Dorința mea era să am un preparator fizic pentru că eu gândesc în mod profesionist. Îmi doream să am un staff puternic. Iar Rapid, la acel moment, ducea lipsă de așa ceva. Condițiile mele nu au putut fi respectate, deși nu erau costisitoare. Pentru mine nu a fost important aspectul financiar, pentru că era vorba despre Rapid și am înțeles situația financiară a clubului. Probabil că eu am fost instalat la Rapid în acel moment și pentru că am fost perceput drept un fost jucător emblematic al echipei. Am avut parte de susținerea suporterilor care au fost alături de mine, m-au încurajat și m-au felicitat. Nu le venea să creadă că sunt antrenorul Rapidului și trăiau aceleași emoții alături de mine.

Și cum au reacționat când ai plecat?
Pe cât de fericiți au fost atunci, pe atât de supărați și dezamăgiți au fost după ce am plecat. Nu mi-a fost ușor să iau decizia de a renunța, mai ales că mulți suporteri m-au sunat și m-au întrebat de ce am luat această decizie și le-am explicat și lor: pentru că aș fi putut să pun în pericol soarta clubului și implicit cariera mea. Când am observat că nu se pot respecta condițiile minime pe care am încercat sa le impun, mi-am zis că nu e momentul meu cel mai bun. Eu am principiile mele în viață, de la care nu mă pot abate.

Babilonia care a învăluit echipa în ultimul an te-a surprins sau te așteptai la o astfel de situație?
Eu am fost crescut în alt spirit la Rapid și mă dor aceste lucruri. Rapid este casa mea, este ca și familia mea. Sunt fericit că au promovat, e o performanță și mă bucur foarte mult să revăd echipa în prima ligă. Sunt sigur că revenirea lui Dinu Gheorghe reprezintă un atu foarte
importatnt, e un om cu foarte multă experiență și a realizat lucruri extraordinare la Rapid. Echipa trebuie să facă față în prima liga și să se confrunte cu marile forțe din campionatul nostru. Am mare încredere în Dinu Gheorghe, e un punct forte.

Care e filosofia ta în antrenorat?
Întotdeauna antrenez cu entuziasm și cu o mare plăcere și îmi doresc să se vadă rezultatele și să îmi pun amprenta pe tot ceea ce fac. E foarte greu să reușești la Liga 3, Liga 2. Totul este imprevizibil. Jocul echipei trebuie să fie foarte bun, dar există cazuri în care să nu poți promova din alte considerente: terenuri impracticabile, baloane dezumflate, arbitraj de nivel scăzut și altele. Îmi plac obiectivele pe termen lung, să am timp să implementez filosofia mea, disciplina mea de joc și să se vadă munca. Eu tratez fiecare meci cu maximă seriozitate.

Ți-ai pus sau nu amprenta asupra evoluției celor de la Voluntari? Ai preluat echipa in Liga 3, ai promovat-o în Liga 2, desi șefii formației din
Ilfov au renunțat la tine, aducând un alt antrenor. Mulți cunoscători de fotbal au recunoscut ideile tale care au fost preluate din Liga 3 și au continuat inclusiv în Liga 1. Spune-mi ce s-a întâmplat acolo?
Înainte de a-mi începe meseria de antrenor, chiar îmi doream să găsesc o echipă cu condiții bune la care să-mi demonstrez calitățile de antrenor. Această echipă a fost chiar Voluntari, unde exista stabilitate financiară. Și condiții bune de antrenament, dar și jucători de mare calitate. Cred că am fost un norocos și orice antrenor tânăr și-ar fi dorit să fie în locul meu. Am reușit să avem evoluții foarte bune alături de stafful tehnic. În perioada petrecută la Voluntari am încercat să mă auto-analizez, iar rezultatele obținute pe teren au demostrat calitățile mele de antrenor. Se pare că mi s-a oferit ceva ce am dorit foarte mult, am reușit să promovez și asta a însemnat enorm. E clar că am pornit la drum cu mult entuziasm și încredere, dar am rămas cu durere în suflet pentru că nu am mai putut continua munca și în Liga 2.

„Am  muncit trei ani pentru a-mi construi propria filosofie”

E cam greu să-i mulțumești pe șefii de la Voluntari, ai văzut ce s-a întâmplat și în acest sezon. Tu ai avut vreo discuție cu unul dintre factorii de
decizie?
Rămân cu regret pentru că n-am reușit să am vreo discuție cu domnul primar Pandele. În sezonul respectiv, mulți oameni i-au transmis unele
mesaje și era normal ca primarul să-i asculte pentru că erau apropiații lui. Acesta este regretul meu cel mai mare, că nu am avut posibilitatea să
stau față în față cu dânsul și să-mi spun și eu punctul de vedere. M-a deranjat foarte tare felul în care s-a instrumentat debarcarea mea de
acolo.

Cât timp îți ia să-ți formezi un anumit stil de antrenorat după ce te lași de fotbal?
Am muncit trei ani pentru a-mi construi filosofia proprie. În trecut, am furat meserie de la toți antrenorii pe care i-am avut de-a lungul timpului.
După câteva luni de antrenorat, unde am folosit practici învățate de la alți antrenori, am tras linie și am spus stop. Mi-am propus să creez
antrenamentele după cum gândesc eu și să-mi construiesc filosofia mea de joc. Între timp am finalizat cursurile Pro, am învățat.
În condițiile actuale, e foarte greu să găsesc o echipă unde să valorific aceste cunoștinte și să implementez toate ideile mele.
 
La Spartak Moscova ai fost antrenat de celebrul Nevio Scala. Cum ți-a influențat cariera italianul, cu ce ai rămas de la fostul tehnician al Parmei?
Nevio Scala lucra foarte mult tactic și transmitea ceva jucătorilor, chiar dacă vorbea altă limbă, era un om special, ca un părinte.

Ai stat cu el de vorbă despre perioada Parma?
Nu am stat niciodată de vorbă despre Parma, dar să știi că la început îl percepeam și eu ca pe un fost antrenor al Parmei. Perioada petrecută la Moscova a fost o experiență unică, m-a călit și m-a întărit mult. Am înțeles încă o dată că fară muncă dusă la extrem și sacrificii nu poți ajunge la performanțe maxime. Pentru mine, perioada Spartak a reprezentat apogeul carierei de jucător.

Am înțeles care e filosofia ta de antrenor, dar cât de importantă e documentarea pentru tine și observarea  atentă a antrenorilor mari din prezent sau a foștilor antrenori?
Toți antrenorii pe care i-am avut au fost foarte buni. Eu citesc mai mult presa internațională pentru a urmări adevăratele valori din fotbalul actual.

Guardiola, cel mai bun antrenor. Modelul Marcel Desailly, prinde-l pe Owen dacă poți și cum arată TOP 3 atacanți români greu de marcat

Ce antrenor din străinătate te impresionează în mod constant?
Îmi place foarte mult Pep Guardiola. Consider că este un antrenor perfect, ca jucător nici nu mi-l aduc foarte bine aminte.

Dar care era modelul tău ca jucător?
Marcel Desailly a fost modelul meu și pentru că mă apropiam de el ca si stil de joc. De mic copil mi-a plăcut Maradona, era pur și simplu un zeu.
Desailly avea ținută, era un jucător fabulos și l-am admirat atât de mult și pentru că eram un mare fan al lui AC Milan, o echipă care a purtat amprenta inteligenței lui Arrigo Sachi. Mi-a placut si de Maldini sau Nesta, jucatori colosali.

Am vorbit despre jucătorii pe care i-ai admirat din străinătate. Aș vrea să-mi spui cine a  fost cel mai greu adversar străin și cel mai greu de
marcat fotbalist român.
Din străinătate cel mai greu adversar a fost Michael  Owen. Și din țară au fost trei: Jean Vlădoiu, Ionel Ganea și Marius Lăcătuș. Trei atacanți care mi-au creat mari probleme. Ganea a fost unul dintre cei mai buni atacanți pe care i-a avut România. Iar Owen… ce jucător! Când era la Liverpool am jucat contra lui, el era și atacantul de baza al nationalei Angliei in acea perioada. Apoi au mai fost grele duelurile cu John Carew, Jan Koller
și Didier Drogba.

Care ar fi, în opinia ta, caracteristicile antrenorilor români?
Și școala, dar și educația mea îmi spun că noi, antrenorii, trebuie să ne susținem. Știu cât de greu e să fii antrenor în România, tot respectul
meu pentru toți antrenorii din România. România dispune de antrenori foarte buni, important e ca lor să li ofere timp pentru a-si demonstra calitatile.

Aș vrea să te întreb dacă tu crezi că Mircea Lucescu va mai obține rezultate importante și la Zenit Sankt-Petersburg?
În opinia mea, Mircea Lucescu va obține rezultate foarte importante și în Rusia. Când evoluam la Spartak Moscova, cei din conducere și l-au dorit foarte mult. Eu îl vedeam acolo! Spartak e cea mai iubită echipă din Rusia, dar în ultimii 15 ani n-au mai obținut nimic, pentru că grupări precum ȚSKA și Zenit au venit puternic din urmă. Nu cred că Șahtior va mai egala performanțele din epoca Lucescu. El iubește foarte mult cultura, este un om cu o
inteligență extraordinară, atașat de istoria lumii. A ales Sankt Petersburg și pentru că este un oraș frumos. Dar în Rusia îi va fi mult mai greu, e un campionat mult mai puternic decât cel din Ucraina, deplasările sunt mult mai lungi.

„Când am fost la Hunedoara, am văzut cum a fost construit un zid special pentru el. Un zid din beton, în care cei de acolo îmi spuneau: „Aici e zidul lui Bogdan Lobonț”.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi este Bogdan Lobonț. Vreau să te întreb ce îl face de atâția ani să accepte să fie rezervă la AS Roma?
Sper ca Lobonț să rămână la Roma, eu am făcut stagiul de pregătire acolo și din ce am văzut eu, Bogdan e apreciat de jucătorii importanți ai echipei Francesco Totii, Daniele De Rossi. E clar că nu se simte confortabil, dar fiind apreciat de oamenii din club și de jucătorii importanți, vede altfel lucrurile El a avut oferte importante din România și din Europa, dar se simte foarte apreciat. Eu îmi doresc foarte mult să rămână în cadrul clubului ca antrenor. Comunic cu el și vorbim despre fotbal, despre tactică și este foarte implicat. În alt context, cred că ar fi fost cel mai bun goalkeeper din Liga 1 și la vârsta asta… El s-a născut să fie portar! Când am fost la Hunedoara, am văzut cum a fost construit un zid special pentru el. Un zid din beton,
în care cei de acolo îmi spuneau: „Aici e zidul lui Bogdan Lobonț”. E chiar la stadion. El mergea singur acolo și se antrena.

Mi-ai spus unde crezi că se va afla Lobonț după terimanrea carierei, dar unde anticipezi că vei fi tu peste 10 ani?
Trebuie să ai foarte mult noroc, mai ales în România. Mie nu-mi rămâne decât să muncesc în fiecare zi. Sunt la începutul meseriei de antrenor. Întotdeauna voi fi genul de tehnician care cere foarte multă muncă și disciplină, atât în teren, cât și în afara lui. Mai cer foarte mult respect, comunicare, transparență și corectitudine. La începutul meseriei, poate erau momente când reacționam destul de dur, dar în timp am devenit un antrenor echilibrat.

Ce faci în ziua meciului?
Am cam același ritual pe care-l aveam și când eram jucător. Vorbeam dimineața cu soția mea, apoi și cu copiii, și-mi închideam telefonul. Până seara nici nu mă interesa, nu țin telefonul în buzunar, oriunde în altă parte, nu vreau să aud nicio vibrație a telefonului.

Am înțeles, de la familie îți iei energia necesară, dar te consulți cu alți oameni de fotbal, cu prieteni?
Mie îmi place să cer părerea tuturor și char opinia unui maseur. Îmi place să aflu părerile celor din stafful meu. Pot să cer și părerea unui jucător. Știi cum e în România… Noi ne-am obișnuit că dacă antrenorul secund îi spune celui din staff ce făcut X sau Y, înseamnă că-l dă în gât. Chiar vreau ca antrenorul meu secund să-mi spună ce vede, vreau să aflu părerea unui jucător, poate fi constructiv .Chiar și de la căpitanul de echipă.

Tu pe cine numești căpitan de echipă?
În general, pe jucătorii cu experiență. Dacă e un căpitan de echipă de mult timp, nu poți schimba lucrul acesta. La mine conteaza foarte mult
caracterul, primează înaintea talentului, al calităților fotbalistice.

Tu cum ai fost numit căpitan la Rapid?
Eu am fost ales de jucători, era MIrcea Rednic antrenor. Și pe timpul lui Mircea Lucescu, era Nicolae Stanciu, apoi Cristi Dulca, dar erau momente
când mă punea și pe mine. Nu eram al treilea cpăpitan, ci intenționa să ne responsabilizeze, cum a făcut-o cu Lupescu la Dinamo. Căpitan am fost ales în anul 2000 prin votul secret al jucătorilor, ceea ce pentru mine a fost foarte important.

„Meciul cu Anderlecht, cea mai mare dezamăgire din cariera mea. Am fost dărâmați”

Legat de perioada în care purtai banderola, aș vrea să rostesc numele unei echipe și să continui tu: Anderlecht.
Deja nu mai am putere de interviu. E finalul, nu?

Cam da.
Anderlecht e cea mai mare dezamăgire din cariera mea. Dacă treceam de Anderlecht (0-0 / 2-3) – urma o echipă accesibilă și ajungeam în grupele Ligii. Poate că și intrarea suedezului Willhemsson a creat un dezechilibru în apărarea noastră. S-au luat acele goluri și am pierdut calificarea,
am fost foarte afectați pentru că au apărut tot felul speculații. Nu a fost cazul de așa ceva. Am fost dărâmați cu toții, ne-am revenit foarte
greu, dar a fost un moment al carierei care m-a întristat. Îi simțeam și pe suporteri foarte supărați, puteam să ajungem departe. Mi-era
rușine să mă uit la suporteri și să-i văd supărați. Eu n-am simțit niciodată în 8 ani un cuvânt, o înjurătură prin care să mi se reproșeze ceva
din tribune. Eu nu-mi doream decât să-i văd pe suporteri fericiți

O ultimă întrebare. Am înțeles cum te-ai portretiza ca jucător, mai spune-mi totuși cum arăți acum, la 41 de ani, ca antrenor?
Las în seama altora să comenteze aceste aspecte: jucători, antrenori. Eu nu pot să-mi dau seama ce trăsături pot avea. În munca mea de antrenor,
sunt foarte implicat și concentrat, îmi place foarte mult, când sunt pe teren mă simt liber ca pasărea cerului.

Îți mulțumesc și mult succes!
Mulțumesc și eu.