Interviu memorabil cu Mirel Rădoi! Dezvăluiri de senzaţie de la Steaua, cum dădea prime Gigi Becali, cum l-a făcut antrenor Olăroiu şi cum ne calificăm la EURO 2020! EXCLUSIV

ProSport a stat de vorbă preț de o oră cu Mirel Rădoi, noul selecționer al României, într-un interviu memorabil legat de începuturile sale la Steaua, momentele importante ca jucător al echipei naționale și proiectele de viitor în fruntea primei reprezentative.

Tehnicianul de 38 de ani are un obiectiv precis la orizont: calificarea la Euro 2020! În acest sens, a început deja să studieze de zor atât Islanda, prima adversară de la baraj, dar și pe Ungaria și Bulgaria, posibilele rivale din finală.

Pentru Rădoi, lucrurile s-au complicat într-un mod plăcut de când a fost instalat în funcția de selecționer al naționalei de seniori a României. La fel cum se întâmpla și în urmă cu cinci ani, atunci când o încercare de a glumi cu mentorul Cosmin Olăroiu i-a transformat amorțeala fotbalistică într-o dorință arzătoare de a deveni antrenor.

Elegantul nostru selecționer a ajuns la sediul FRF pentru întâlnirea cu ProSport în ziua sa liberă. Programul său este extrem de încărcat, dar a ținut să își deschidă sufletul în fața cititorilor, așa cum promisese în ziua numirii sale pe banca tehnică a tricolorilor.

Cufărul cu amintiri ale lui Mirel Rădoi este încărcat: de la sfaturile lui Belodedici sau Miu, până la episodul care l-a adus pe Tamaș, din postura de persoana non-grata la FCSB, într-un pretendent la un loc în națională, tocmai acum, când a împlinit 36 de ani!

ProSport: Salut, Mirel! Hai să începem cu o întrebare simplă? Ce îți spune 5 decembrie?
Nu-mi aduc aminte.

5 decembrie 2000, mai exact.
2000 e anul când am fost eu în Liga 1.

Algeria – România îți spune ceva?
Algeria – România, da, cu Loți Bölöni, dar nu mai știam că asta a fost data exactă.

Interviu memorabil cu selecţionerul Mirel Rădoi. „Când mi-a venit prima convocare, am alergat să le-o arăt părinților și bunicilor”. Cum îi „rupea” Loți Boloni cu antrenamentele fizice!

Debutul tău… Ai fost titular, ați pierdut cu 2-3. Ce îți mai amintești de atunci?
Antrenamentele lui Loți Bölöni. Țin minte că înainte veneam aici, la Arena Națională, și dădeam testul Cooper la fiecare convocare. Dacă aveam minimum șase zile înaintea unui meci, ca să intrăm într-un ciclu săptămânal, într-una una din zile dădeam testul Cooper. Țin minte o fază cu răposatul, Dumnezeul să-l odihnească!, Didi (n.r. – Prodan). A dat prima oară și nu a alergat decât 2000 de metri. L-a lăsat 20 de minute și l-a adus din nou să mai completeze.

Serios?
Da. Ca nivel de pregătire, cred că a fost unul din antrenorii care nu făcea astfel de lucruri doar ca să te pună să alergi, avea totul foarte calculat. Alături de Olăroiu, a fost unul dintre antrenorii foarte meticuloși – de la pregătirea antrenamentului până la componenta asta fizică, pentru că era foarte importantă pentru ei. Mi-aduc aminte de o discuție cu Loți Bölöni în care mi-a spus: «La mine ai toate șansele să începi să joci titular la echipa națională, în ciuda vârstei pe care o ai». Chiar am crezut la un moment dat că vrea doar să mă încurajeze. Fiind pentru prima dată la lot, am crezut că vrea să îmi dea încredere, dar după aceea chiar a contat pe mine.

Te așteptai să vină convocarea atât de repede? Abia veniseși la Steaua de câteva luni și, chiar dacă te-ai impus rapid acolo, trecerea a fost rapidă.
Sincer, nu. Mai ales că fusesem la echipa națională de tineret doar trei selecții și speram și mă gândeam că voi continua acolo, să încercăm să abordăm o calificare. Chiar nu mă așteptam să fac pasul așa repede, totul s-a întâmplat într-un timp relativ scurt: cinci luni la Extensiv, apoi trecerea la Steaua, naționala de tineret, naționala mare.

Îți mai amintești unde erai când ai primit convocarea?
Nu, nu îmi mai aduc aminte unde eram. Țin minte convocarea de la naționala României de juniori. Am primit-o la școala sportivă și am luat foaia aia, iar apoi am alergat cu ea până acasă ca să le arăt părinților mei și bunicilor.

Câți ani aveai atunci?
16 ani. Lotul a pornit de la Under 15, după aceea eu am fost la trei selecții, iar pe mine m-au chemat abia după un an. Era greu pentru mine, că în generația aia erau Paul Codrea, Paraschiv, Marius Niculae, Bilașco.
Ei jucau la nivel înalt, în timp ce eu jucam doar la nivel de juniori la școala sportivă în Severin. Nici măcar la un club profesionist de liga a treia sau a patra. Niculae era de la Dinamo, Codrea, Raț, ei formau nucleul echipei naționale.

Ce spune Mirel Rădoi despre transferul la Steaua: «Dacă mi-ar fi întins Belodedici sau Vlădoiu ghetele să le spăl, nu aș fi avut nicio problemă»

Cum a fost trecerea asta bruscă? Cum te simţeai când te uitai în jur, în vestiar, și îi vedeai pe Belodedici, Baciu, Miu…
Aveam niște emoții de… Dacă-mi punea cineva termometrul cred că aveam 40 de grade lejer când am intrat în vestiarul Stelei. Dar nu doar vestiarul, că nici nu am apucat să-l văd. Când am ajuns și am văzut imagini cu Dănciulescu, Belodedici, Baciu, Miu, Lincar, Ciocoiu…

Când i-am văzut pe toți, pentru mine a fost un șoc! Îi știam de la televizor, de la echipa națională, și dintr-o dată trebuia să împart vestiarul cu ei, să fiu coleg cu ei. Dar lucrul ăsta m-a ambiționat pentru că fiecare – probabil d-asta au și fost nume mari în fotbalul românesc și au ajuns să aibă performanțe, să câștige bani și să joace la echipe bune – era fotbalist modest.

Din punctul meu de vedere, fotbaliștii modești ajung să aibă un renume. Chiar dacă vorbim de fotbalul autohton sau de cel de nivel internațional. Dar marea majoritate a jucătorilor a început să discute cu noi, cei tineri. Pentru noi a fost un avantaj. Venind Belodedici să-ți vorbească, trebuia să fii nebun să nu o iei ca pe o ambiție, ca pe un avantaj pe care un jucător de echipă națională, un jucător care a câștigat două Ligi ale Campionilor ți le oferă.

Poate pentru unii, în momentul ăla, reprezenta altceva. Că dacă facem o paralelă cu alte cluburi, unde auzeam că jucătorii de vârsta noastră trebuie să spele ghetele celor bătrâni – asta nu s-a întâmplat niciodată la Steaua. Din contră! Toți jucătorii au venit și au vorbit cu mine și cu ceilalți tineri.

„La noi era bătaia cu papucul şi prosopul umed! Eu nu am primit ‘botezul’, dar nu m-ar fi deranjat”

Obiceiul acesta cu spălatul ghetelor a funcționat mult timp în Anglia, ca element al formării tinerilor jucători.
Ei îl foloseau ca și botez. Pentru că și eu, după ce m-am lăsat de fotbal și am rămas în Dubai, jucam în liga amatorilor, unde după aceea au jucat și Silvestre, și Anelka. Echipa mea se numea Dubai All Stars și aveam în componență englezi, irlandezi, scoțieni. Spuneau și ei că genul ăsta de lucruri ei îl numesc ‘botez’.

Cum îl fac ei ca și introducere pentru jucătorii tineri, la noi era bătaia cu papucul sau cu prosopul umed. Însă eu n-am avut parte de așa ceva, dar nici nu m-ar fi deranjat. Dacă mi-ar fi întins Belodedici sau Vlădoiu ghetele, nu aș fi avut nicio problemă.

„Trecerea de la fundaş la mijlocaş central a fost un chin pentru mine! Veneau din toate părţile”

Referitor la acea perioadă de început, îți mai aduci aminte vreun sfat primit de la Belodedici sau de la oricare alt jucător al Stelei din acea vreme?

Nu a fost chiar la început, dar după câteva săptămâni, Belo mă vedea la antrenament că sunt foarte disponibil la efort și la cerințe, că intram la sacrificiu. Și mi-a spus că trebuie să fiu foarte atent în meciuri, că trebuie să-mi cenzurez astfel de ieșiri, că s-ar putea să-mi cauzeze foarte multe cartonașe galbene.

Dar mi-am dat seama că în momentul ăla vorbea despre felul în care era el: foarte elegant, avea arta deposedării. Era altfel! Eu dacă nu simțeam să mă duc mai agresiv, credeam că nu pot să recuperez mingea. Apoi am avut discuții cu Baciu, îmi explica săritura la cap, că eu, ca și fundaș, trebuie să sar la cap când începe să coboare mingea, nu când e în cel mai înalt punct.

Miu îmi spunea, de exemplu, că fundașii trebuie să învețe să facă alunecări și cu dreptul, și cu stângul în față, depinde de zona unde activezi. Deci eu am avut noroc din punctul ăsta de vedere cu jucătorii pe care i-am avut drept colegi, că am încercat să iau de la fiecare câte o idee.

La fel cu Lincar, în momentul când juca mijlocaș central, cu Dorinel Munteanu, mă duceam să-i întreb cum de pot să se elibereze atât de ușor în centrul terenului, unde e o zonă foarte aglomerată. Mereu primeau mingea și păreau că sunt singuri, asta pentru că știau să se demarce.

Lucrurile astea m-au ajutat, mai ales că am făcut trecerea de la fundaș central ori fundaș dreapta la mijlocaș central. Pentru mine, poziția de mijlocaș a fost un chin la început. Să vii din postura de fundaș, unde pe mine nu mă ataca nimeni din spate… Și odată pus la mijlocul terenului, mi se părea că sunt mai mulți, veneau din toate părțile.

Episod fabulos cu Dan Petrescu şi comparaţiile imposibile: „Mă uitam la Gerrard și Xavi și nu înțelegeam mișcările, în loc să mă uit la Edmilson sau Marquez”

Cred că multă lume a uitat că ai jucat și fundaș dreapta… Meciurile cu Southampton din 2003, nu?
Am jucat cred și cu Urziceni, că era Dan Petrescu antrenor și la un moment, după meci, pentru că învinsesem, îmi zice: ‘Bă, mă așteptam ca în poziția aia să stai acolo, să te aperi, ce căutai tu numai prin atac?. Și-i zic: ‘Păi, dacă am avut un fundaș dreapta pe care l-am urmărit la echipa națională’. (Râde copios)

Ți-a fost greu să te adaptezi la centrul terenului?
Da, mi-a fost greu la început. Am avut vreo patru luni de zile în care încercam să-mi corectez mișcările, încercam să mă uit la jucători, la Gerrard, la Xavi…

Deci îi urmăreai încă de atunci, când internetul nu era așa generos?
Da, dar nu mă potriveam deloc, pentru că mă uitam la cei mai buni. Eu trebuia să mă uit la Rafa Marquez, de exemplu, care trecuse la Barcelona de la fundaș central în fața apărării, la Edmilson, la fel, tot la Barcelona. Genul ăla de jucători. Eu mă uitam direct la cei mai buni. Și tot mi se părea că nu înțeleg mișcările pentru că erau destul de complicate pentru mine.

Trecerea a fost destul de grea pentru mine. Chiar dacă aveam un serviciu destul de bun, de multe ori stăteam cu mingea la picior și mă uitam să aleg cea mai bună soluție. Fiind obișnuit din poziția de fundaș central, unde nu te ataca nimeni, ca mijlocaș venea mereu atacantul sau al doilea atacant și, pac!, îmi lua mingea.

Aveam câte cinci, șase de astfel de mingi pierdute la fiecare partidă. Am avut vreo trei sau patru luni când astea erau mingiile mele pierdute. Practic, nu greșeam pasele cât pierdeam mingea pentru că mă deposeda atacantul sau al doilea atacant.

Olăroiu şi datele „extrarestre” din străinătate îl motivau pe Mirel Rădoi: „Mi-am dat seama de asta”

Cum se făcea o analiză de meci în anii aceia, pentru că statisticile pe care le aveți voi acum la dispoziție erau aproape inexistente?
Dintre toți, la timpul respectiv, Olăroiu era cel mai meticulos. Avea tot! Avea o companie italiană care colabora cu el…

Panini Digital.
Da. În România, cred că Renzo Rossi a adus-o prima dată.

Exact!
În timpul ăla, dacă nu mă înșel, Oli mai avea ori din Germania, ori din Anglia o altă firmă care, la fel, încerca să coreleze datele – cu pasele greșite, cu… Dar chiar și-atunci nu-ți spuneau zona din teren. Chiar și duelurile aeriene, de exemplu: săreai la cap și nu-ți spunea unde săreai la cap. Poate tu săreai și salvai o ocazie de gol și când tu respingeai mingea la adversar, era minge pierdută.

Dar chiar și-așa, simplul fapt că ți le spunea te făcea – nu de la meci la meci – de la antrenament la antrenament să fii mult mai concentrat când aveai mingea și mult mai preocupat unde pasezi. Chiar dacă, sincer, când au apărut lucrurile astea cu pasele pierdute, la un moment dat nu mai riscam schimbarea de direcție, pasul foarte lung. Și jucam numai scurt.

Țin minte că au venit în vestiar și Walter, și Oli și ne-au zis: «Ăia sunt niște indici după care trebuie să ne corelăm, dar asta nu înseamnă că tactica noastră trebuie să depindă de statistica aia». Și apoi mi-am dat seama că lucrurile stăteau diferit.

Interviu memorabil cu selecţionerul Mirel Rădoi: «Walter Zenga a fost singurul care chiar a crezut în nebunia lui că ne calificăm cu Valencia»

Apropos de pase lungi, ai dat cel puțin una în meciul cu Valencia din 2005. Pase de gol…

Da. Și chiar golul doi, pasa lui George (n.r. – Ogăraru) este la fel, pentru că noi toată săptămâna am lucrat numai asta. Automatisme ofensive, mijlocașul central sau fundașul central, imediat cum avea mingea, trebuia imediat pusă în spatele apărării, pentru că țineau linia foarte sus.

Atunci, noi toată săptămâna am lucrat aia cu Walter. Chiar și pasa de la primul gol – când mi-a venit, am avut imediat în minte ce lucrasem, iar apoi, la golul doi, George – și au mai fost câteva pase unde au mai fost câteva ocazii la fel.
Așa, pentru mine, m-am întrebat: ‘Având un gol și ale două ocazii, o echipă ca Valencia, cu jucători cu experiență, cu un antrenor mare pe bancă, nimeni să nu sesizeze cele cinci pase care au fost două goluri și trei ocazii mari?’.

Pentru mine ăla a fost un semn mare de întrebare. Adică noi apucasem să avem cunoștințele astea tactice de la Olăroiu și Zenga, și ei, (n.r. – Valencia) fiind cea mai bună echipă în 2004, să nu reacționeze și să nu realizeze că noi doar pasele alea le jucam? A fost o surpriză.

Prima colosală oferită de Gigi Becali înaintea returului cu Valencia: „A venit naşu’ şi ne-a promis că ne dă banii ăştia”

Voi cum ați abordat returul ăla. Că știu că la nivel declarativ era o încredere mare. Dar vii cu 0-2 de la Valencia, fără gol dat, era greu…
Imediat în avion a fost un dezastru, o dezamăgire mare. Și țin minte că printre scaunele alea se plimba Walter. Și a venit la fiecare și a zis: ‘Nu vă faceți griji, că în retur o să câștigăm 2-0 și o să câștigăm meciul la penalty-uri’. Și a trecut o dată, dar noi, știi cum e, veneai după un meci pierdut: ‘2-0, Valencia, n-am dat nici gol să conteze ”în deplasare”. Și iar venea: ‘Capul sus! Câștigăm 2-0 și o să câștigăm apoi la penalty-uri’. Așa s-a întâmplat până la urmă.

Țin minte că apoi a venit și nașu’, ne-a promis o primă: ‘Bă, dacă vă calificați – o sută de mii de jucător!’. Și deja, de cum am ajuns la București, Walter a făcut primele două antrenamente diferite, a încercat să ne relaxeze puțin și imediat ne-a ridicat moralul.

După care ne-a zis ce-am făcut bine, ce-am făcut rău. ‘Uitați unde au ei probleme, terenul n-o să fie la fel, n-o să poată să paseze la fel de bine, o să trebuiască o atingere în plus mereu. Uitați cum stă linia lor de fundași, puneți mereu mingea în spatele lor’.

Am avut mereu câteva lucruri pe care le-am lucrat toată săptămâna și care au ieșit foarte bine la meci. Dar imediat după meci, dacă ne întreba cineva, Walter a fost singurul care chiar a crezut. În nebunia lui a crezut mai mult decât o puteam face noi.

Când mă duc la meciuri, sunt multe momente dintr-o partidă pe care le pierd. Asta pentru că mă uit la jucătorii care ne erau nouă selecționabili și urmăresc cum reacționează ei în momentele când mingea e într-o anumită zonă.

 

Dacă e fundaș, ce face, dacă încearcă să marcheze atacanții, mijlocașii, cum reacționează dacă un coleg pierde mingea, dacă se duce să-l ajute, cum deposedează, poziționarea. Mă uit la anumite lucruri și faza se derulează în altă parte și pierd ce se întâmplă – Mirel Rădoi, selecționer România

La fel erai și tu acum vreo doisprezece luni, când ziceai: ‘Vrem să ieșim din grupe, nici nu mă gândesc la altceva’. De unde ai avut încrederea aia?
A contat și legătura între cele două momente. Cum și eu i-am văzut pe băieți foarte montați, o atmosferă foarte bună, erau în stare să se sacrifice unul pentru celălalt, poate așa a perceput și Walter când ne-a simțit pe noi. Încrederea pe care ți-o dă grupul îți arată că, la un moment dat, forța grupului poate fi mult mai puternică decât orice valoare individuală pe care o are adversarul.

Eu am mizat, înainte de toate, pe această foame de performanță după 21 de ani, după aceea pe dorința asta de afirmare a jucătorilor în fața unor echipe puternice. Și atunci noi a trebuit doar să mizăm în continuare pe unitate de grup, ceea ce vom încerca să facem și la naționala mare.

De aici, lucrurile au decurs foarte ușor pentru noi. De ce? Pentru că jucătorii au fost disponibili. În cele zece zile dinainte de Euro, am încercat să continuăm munca pe care o depusesem deja vizavi de forța colectivă, dar în același timp să încercăm să nu accentuăm presiunea pe care deja o aveau din partea presei din România în privința calificării din grupă.

„Am luat toată presiunea jucătorilor”

Noi trebuia să-i facem să realizeze, înainte de toate, că fiecare meci este important. Să nu ne gândim la sfârșit, adică la ieșirea din grupe, fără să parcurgem toți pașii. Cred că aici am avut un atu destul de mare: am luat fiecare meci în parte, l-am analizat foarte bine, nu am discutat foarte mult despre meciul de după, ca să nu se gândească prea mult la ceea ce urmează, și am încercat foarte mult să le luăm această presiune.

Să nu aibă ei această presiune a rezultatului, să încercăm să o avem noi, ca ei să poată să intre cât mai relaxați, să facă lucrurile pe care le stabilisem. Evident că au fost momente și mai puțin favorabile în fiecare partidă și că nu toate golurile marcate au fost lucrate la antrenament. Asta e clar.

Am fi penibili să spunem că am lucrat la antrenament toate golurile care s-au marcat. Dar sunt lucruri în meci pe care valoarea jucătorului le decide. Valoarea, inspirația de moment, lucruri despre care, în ultimii 20-30 de metri, noi le dăm doar niște repere, atât! Nu-i poți spune: ‘Driblează de două ori în dreapta’ sau ‘Driblează de două ori în stânga’.

Sau ‘Fă-ți-o ca să te faulteze Kenny’, cum a fost cazul lui Coman.
Da, exact. Dar ei știu că, de exemplu – cum a fost cu penalty-ul la Coman: ‘Vezi că fundașul dreapta atacă în careul adversarului la fel cum atacă și la el în careu’. Adică știi că la el poți să faci o schemă în plus că te va faulta. Știi la Tomori, la fel, că dacă-i vine mingea pe piciorul stâng, trebuie să-i faci presiune așa cum i-a făcut Ianis la golul lui. Adică ei au câteva repere și când văd omul, imediat realizează ce trebuie să facă.

„Trebuie să apărăm steagul echipei naționale! Cine nu se va supune regulilor, ne va părăsi. Indiferent de nume!”

Vorbeai mai devreme de unitatea de grup și bănuiesc că, meticulos cum ești, ai citit interviul pe care l-a dat Stanciu la noi în ProSport. Ai văzut că el a spus: „Sunt niște băieți care au venit de la tineret, pâinea lui Dumnezeu, dar sunt și unii care nu au pic de respect”. E clar că în familia echipei naționale e o hibă. Ce știi despre lucrurile acestea și cum ai de gând să abordezi situația asta?
Sunt lucruri pe care le știu, ca și voi, din exterior. În momentul când o să ajungem acolo, o să vedem cum stau lucrurile. Aș vrea ca în momentul când voi ajunge acolo, cum stăm noi doi aici, așa să stăm toată echipa și să discutăm exact care sunt problemele. Pentru că trebuie să-i facem să înțeleagă că avem un țel comun: staff-ul, jucătorii, federația și, cel mai important, suporterii – țara!

Și atunci trebuie să înțeleagă cu toții pentru ce suntem prezenți, că nu e nimeni mai presus decât celălalt: nici Rădoi decât Stanciu, nici Stanciu decât Hagi, nici Hagi decât Răzvan Burleanu, pentru că, până la urmă, trebuie să apărăm steagul echipei naționale și despre asta vorbim!

Mai departe, mă bucură astfel de interviuri, pentru că au curaj să spună, au personalitate, dar înainte să apară în spațiul public, aș prefera ca aceste lucruri să le discute între ei. Chiar dacă a fost Cosmin antrenor, chiar dacă sunt eu, chiar dacă o să vină altcineva, m-aș bucura ca aceste lucruri să fie discutate între ei și după aia pot spune și în public care sunt problemele.

E clar că le vom rezolva. Prin disciplină! Cine va înțelege acest lucru, nu va avea nicio problemă cu mine sau cu staff-ul. În momentul în care ajungem să vorbim de un lot de 23, 24, 25, 26 de jucători și sunt trei, patru care nu se vor supune regulilor, atunci aceia vor părăsi echipa națională fără doar și poate. Indiferent cine ar fi acela!

Cazul Tamaş prin ochii selecţionerului Mirel Rădoi: „Nu ţin ranchiună! Nu am vorbit foarte frumos de el nici eu”

Cred că o dovadă este felul în care ai tranșat episodul cu Tamaș în 2015. Nu ai ținut cont că ați fost colegi…
Da! Chiar dacă știam că am pierdut un fotbalist bun. Sper să aibă acum șansa să continue cu aceleași evoluții și să fie din nou în echipa națională.

Ai trecut destul de repede peste cuvintele grele pe care ți le-a adresat la un timp după…
Nu neapărat ușor sau greu. Eu nu sunt un tip care să țin dușmănie. Nu aș fi putut să țin pentru că nici eu nu am vorbit foarte frumos de el. Deci a fost un schimb de replici. Și doi la mână, ne-am întâlnit chiar la meciul cu Suedia în tribună și am fost de acord că atât eu, cât și el am exagerat.

Plus că ne leagă o prietenie, am fost colegi atâția ani la echipa națională. Mai departe, acum sunt antrenor și nu aș putea să țin ranchiună unui jucător care poate fi util echipei naționale. Asta înseamnă că nu-mi vreau nici mie binele.

Mie mi-e greu să cred că un fotbalist care a băut un pahar, n-a ajuns să bea o sticlă și să se amețească. E și cazul meu. Și eu m-am amețit, și eu m-am îmbătat. Cum să nu?

 

N-am fost ușă de biserică, așa cum n-am fost crescut nici pe balcon sau în cămară. Eram mai rebel. Așa am fost – Mirel Rădoi, selecționer România

„Dacă vreun impresar spune că e prieten cu mine, nu semnați! Cu mine nu are nimeni astfel de prietenii”

Ce s-a schimbat pentru tine de când ai fost instalat oficial ca selecționer?
Orele de lucru s-au modificat puțin, până ne acomodăm cu informațiile de la echipa națională mare. Lucrăm puțin mai mult decât lucram la tineret. În rest, programul decurge la fel.

Tot timpul când vine vorba de echipa națională se vorbește și despre impresari. Ai vorbit cu vreun impresar în ultima săptămână?
Eu nu știu impresarii pe care-i au jucătorii de la Under 21. Sau doar ce văd și eu în presă, cine al cui e, și dacă e adevărat. N-am nicio treabă. Eu doar le spun jucătorilor să aibă grijă că dacă impresarul X va veni vreodată la ei să le spună ‘Bă, eu sunt prieten cu Mirel’, niciodată să nu creadă astfel de vorbe!

Pentru că sunt anumiți impresari care se folosesc de nume doar ca să facă acești copii să semneze cu ei. Și eu le-am zis și la tineret, o să le zic și la echipa mare: indiferent cine vine să spună că e prieten cu mine, nu semnați. Cu mine nu are nimeni astfel de prietenii!

Cum l-a convins Cosmin Olăroiu să devină antrenor, după o „teroare” de 6 ore: ‘Băi Oli, știi ceva? Deja e 12, eu n-am mâncat, trebuie să mă duc acasă’.

Când te-ai gândit să te devii antrenor?
În 2014.

Așa târziu?
Da! În 2014, în perioada de sfârșit a lui Cosmin Olăroiu la Al Ain. După aceea când s-a mutat la Ahli, m-am transferat și eu la Ahli, stăteam mereu după antrenament. Cam peste tot, și la Steaua, și la echipele unde am fost, plecam ultimul. Ori mă duceam la sală, ori îmi făceam programul de recuperare, ori masajul… Plecam mai mereu ultimul din vestiar. Și de cele mai multe ori rămânea și el acolo.

Și mă duceam la el: ‘Dar de ce nu pleci acasă?’.
‘Păi uite, așa, așa și-așa’.

Și eu ziceam: ‘Hai, mă Oli, ce e așa greu să fii antrenor? Ai venit, ai făcut antrenamentul și ai plecat. Noi, jucătorii, trebuie să stăm. Înainte de antrenament, program de prevenție la sală, după aia antrenament, după antrenament recuperare. Noi stăm trei-patru ore. Ce e așa greu să fii antrenor, să faci un antrenament?’.

Și mi-a zis: ‘Hai să vezi cum se face un antrenament!’. Și am stat câteva zile așa. Într-una din zile, m-a chemat după antrenament și era un birou plin: computer, laptop, tabletă. După aceea nu mai zic: foi și cărți peste tot. Dar erau bine așezate, bine structurate, nu părea să fie un haos. Și nu înțelegeam. ‘Ce-i cu toate astea?’.

‘Păi astea, hârtiile toate, sunt toți parametrii fizici ai voștri. Astea sunt toți parametrii tehnici, câte pase ați greșit. Eu trebuie să stau să le iau pe fiecare în parte, să văd cine și-a acoperit partea fizică’. Pentru că fiecare antrenament are un obiectiv: tehnic, tactic, fizic. Și-atunci el trebuia să urmărească toți jucătorii, toți parametrii ăștia. Deja începusem să am semne de întrebare: ‘Păi cum, nu faci un antrenament pe hârtie, nu-l desenezi și gata?’.

‘Păi bun, fac un antrenament. Dar ce fel de antrenament, pentru ce îl fac, cu ce mă ajută pe mine, cu ce vă ajută pe voi, cu ce ne ajută pe noi la nivel de echipă?’. După aceea am început să văd ce înseamnă toate lucrurile astea: că stă câte cinci, șase ore doar să cunoască datele pentru antrenamentul care abia se terminase. Și am zis: ‘Băi Oli, știi ceva? Deja e 12, eu n-am mâncat, trebuie să mă duc acasă’.

‘Nu, nu, nu! Stai aici, că ziceai că-i ușor. Stai așa, că nici n-am început antrenamentul pentru mâine’.
Zic: ‘Nu, du-te tu acasă și eu mă duc acasă!’. Stând așa vreo două luni de zile, a început să-mi placă nebunia aia. Și-i ziceam: ‘Mâine ce faci? Azi ai făcut posesie fără progresie’.
‘Păi mâine facem progresie și finalizare în ultima zonă’.

„La Steaua aveam multe idei când m-am dus antrenor, dar era un haos în capul meu”

Deja începusem să cunosc unele lucruri de la el și eu am avut un avantaj mare când m-am dus la Steaua. Problema mea nu a fost că nu știam ce fac. Eu aveam idei foarte multe, dar problema mea era că aveam atât de multe încât era un haos în capul meu. Nu le aveam așa bine structurate, dar informații erau foarte, foarte multe.

Am avut un mare avantaj că am stat lângă Oli și am văzut cum gândește. Sincer îți spun că 70 sau 80 la sută din lucrurile pe care le fac la momentul de față le-am văzut la el. Adică la fel: noi avem antrenamentele filmate și stau noaptea și văd antrenamentul, analizez ce fac jucătorii. După aia le spun: ‘Vezi că la exercițiul cutare nu ai făcut aia’. Scot imaginea. Chiar îmi plac lucrurile astea și cred că ajută și jucătorii foarte mult ca și progres.

„Stanciu şi Varela au fost favoriţii mei, pentru că veneau să îmi spună în faţă ce îi deranja!”

Revin la interviul cu Stanciu, pentru că el spunea, citez: «Mirel Rădoi este un antrenor șmecher, șmecher rău!». Și trecând peste cuvinte, energia cu care a spus asta m-a impresionat…
Eu am avut o relație bună, cel puțin din punctul meu de vedere, cu toți jucătorii, dar Nicu a fost pentru mine unul din jucătorii favoriți. Nicu și Varela au fost jucătorii de care m-am apropiat cel mai mult. Jucători cu personalitate, jucători care încercau să tragă echipa după ei.

Dacă aveau o problemă, veneau și ți-o spuneau, nu încercau să ducă vorba pe la alți colegi ca să-ți dai tu seama de anumite lucruri, iar eu respect astfel de jucători. Pentru că orice problemă, cât de mică ar fi, dacă nu încerci în momentul respectiv să-i pui capăt și o lași să se dezvolte, acea mică problemă va deveni una foarte mare la nivel de grup. E ca bulgărele ăla care pleacă și după aia vine ditamai avalanșa.

Și ei doi erau genul ăsta de jucători, care imediat veneau când era orice problemă ce ținea de echipă. «Putem să facem aia? Putem să facem ailaltă?». Ei chiar dacă știau că decizia îmi aparține, felul lor de a fi și de a discuta acea problemă, mă făcea mereu să mă gândesc de două ori la orice decizie. Iar eu apreciez astfel de jucători.

Pentru mine, dacă mă întreabă cineva de ce nu ne-am calificat cu Partizan, uit ce s-a întâmplat că am luat roșu, uit ce s-a întâmplat că a fost și o deviere a lui Paul Papp, îți spun că noi n-am reușit pentru că nu l-am avut pe Stanciu. Dacă noi îl aveam pe Nicu la meciul cu Partizan, nu aveam nici cea mai mică problemă, nici cea mai mică emoție.

În zonă centrală, Stanciu poate acoperi toate posturile. Și mijlocaș central în 4-2-3-1, și inter în 4-3-3, și mijlocaș ofensiv numărul 10. Poate juca la fel de bine și mijlocaș dreapta, și mijlocaș stânga, pentru că lovește mingea cu ambele picioare.

Pentru mine, cea mai bună poziție a lui la Steaua a fost în acel 4-3-3, cu Kharja mijlocaș central și el cu Hamroun interi. Pentru mine ăla a fost un trio pe care dacă-l păstram cât mai mult, era foarte dificil să ne mai oprească cineva în campionatul intern – Mirel Rădoi, selecționer România

Şocat la antrenamente de Regele Gică Hagi: „Când punea piciorul pe minge la antrenament, ne făcea de râs” + ce spune despre faptul că jucătorii l-ar fi „lucrat” pe Hagi la Steaua

Care e cel mai important sfat primit de la un antrenor cu care ai colaborat?
Începând cu Hagi, Olăroiu, Pițurcă, Bölöni, Anghel Iordănescu, toți mi-au transmis un singur lucru: în momentul în care am ajuns antrenor, să mă debarasez de cariera de jucător. Să nu mai gândesc ca și când aș fi fost jucător, pentru că atunci voi avea o problemă.

Și poate în perioada imediată după ce m-am lăsat, atunci când am venit la Steaua, de multe ori reacționam ca un jucător. Și în vestiar, și la unele antrenamente când foloseam un ton care poate nu era cel mai potrivit.

Cum a fost să lucrezi cu Hagi ca antrenor?
A fost fabulos! De ce? Pentru că ne uitam cu toții la el prin prisma a ceea ce făcuse ca jucător. De multe ori se întâmpla în timpul exercițiilor să mai intervină. Și, bineînțeles, când punea piciorul pe minge ne făcea pe toți de râs! Dar felul lui de a gândi și filosofia pe care a pus-o în practică la Viitorul o gândea încă de atunci.

Probabil că dacă ar fi fost lăsat mai mult timp atât la Steaua, cât și la echipa națională, până la urmă ar fi implementat acea filosofie. Țin minte că de atunci voia să jucăm 4-3-3 și că eu și Paraschiv, fiind același profil de jucători, nu puteam să jucăm niciunul inter. Eram noi doi și cu Boștină. Și alternam: când jucam eu inter și Paraschiv în fața apărării, când invers.

Ai zis ‘dacă era lăsat’, dar la acea vreme, impresia generală a fost că tu și câțiva colegi v-ați fi plâns la Gigi Becali și că ăsta ar fi fost motivul plecării lui.
Noi n-aveam nicio forță de decizie la acel moment. Doi la mână, noi toți am jucat cu Gică Hagi. Nu a fost niciunul pe bancă încât să fie supărat că are ceva cu el.

Argumentul era că ați venit voi jucătorii și ați fi spus că nu sunt rezultate și că pierdeți primele cu el antrenor.
Așa o să fie mereu, nu numai la Steaua. Când vrei să schimbi un antrenor și nu ai argumente, spui că jucătorii, că atmosfera din vestiar nu e propice performanței, mereu vor fi astfel de discuții. Dar nici nu se pune problema.

Citesc presa. Într-o zi normală, mă trezesc la 6 și jumătate, duc copiii la școală, după care ajung la birou la ora 9. De la 9 la 10, 10 și un pic citesc presa.

 

Nu m-am lăsat niciodată influențat, chiar dacă au fost anumite articole în care au încercat. Era evident pentru mine și cred că pentru multe alte persoane că sunt anumite articole care apar din partea unor oameni care au alte interese, astea-s evidente.

 

Vorbeai mai devreme de impresari. Fiecare are prieteni, cum în fiecare domeniu fiecare are prieten pe cineva și va scrie despre un jucător mai mult decât despre celălalt, pentru că fiecare are un interes ascuns – Mirel Rădoi, selecționer România

„E o prăpastie între generaţii! Cosmin Contra a avut curaj să bage tineri, chiar dacă ştia că riscă să nu se califice”

Te-am întrebat de influența presei pentru că, după performanța voastră din vară, a părut că lui Cosmin Contra i s-a impus cumva un schimb de generații care s-a efectuat oarecum forțat și asta a afectat echilibrul naționalei de seniori. Tu cum ai văzut asta din postura în care ai fost până acum o săptămână?
Trebuia s-o facă și, la meciul cu Spania, a văzut că nu mai sunt șanse și a făcut-o. Din păcate, Cosmin a nimerit într-o perioadă în care este o prăpastie între generații. Pentru că, dacă ne uităm, sunt foarte puțini jucători de vârstă medie. Vorbeam de Nicu (n.r. – Stanciu). El e unul din jucători.

De 25-26-27 de ani, generația lui, sunt foarte puțini. Restul avem 20-21-22-23 și apoi 31-32 până la 37. Și atunci, Cosmin nu a avut cum să acopere perioada asta de 8 ani, ce jucători să mai găsească. Așa că a trebuit să accelereze procesul cu acești fotbaliști de la Under 21. Chiar dacă eu și Cosmin am avut discuții și suntem conștienți că jucătorii mai au nevoie de cel puțin șase, șapte partide pentru experiența de la nivelul naționalei mari.

E diferență de valoare, de forță, de ritm, de gândire. Totul se schimbă când treci de la tineret la echipa mare. Cosmin era conștient, dar din păcate nu avea alți jucători. Iar Cosmin a trebuit să accelereze ritmul ăsta chiar și cu riscul de a nu se califica. Dar e un lucru pe care eu îl văd pozitiv, pentru că a avut curajul să îl facă.

„Franţa, Croația, Albania, Moldova, Andorra și Mircea Lucescu ne vor ajuta în analiza partidei”

Pomeneai de șase sau șapte meciuri necesare pentru ca oamenii ăștia să se integreze. Tu ai un meci în martie. Care e planul de abordare?
În momentul de față, nu cred că este un jucător român care să poată lua mingea din fața careului nostru de 16 metri și să se ducă să dea gol. Și atunci trebuie să mergem pe forța colectivului. Ca și abordare, va trebui să ne gândim foarte bine de la selecție, până la strategie.

De ce zic selecție? Pentru că nu știm exact cum va fi terenul. Putem da de un teren foarte moale pe care nu vom putea să avem numai jucători gen Răzvan Marin, Cicâldău, Nicu Stanciu, Ianis Hagi, Nistor, Mitriță. Pentru că în afară de Skulason, ei au numai jucători care sunt peste 1,82. Și atunci un joc tipic nordic ne poate crea probleme dacă avem șapte jucători de talie mică în primul unsprezece. Deci trebuie să ne gândim și la aspectul ăsta.

Și ca abordare, și ca selecție, va trebui să avem și jucători care să se poată bată în momentul în care poate vom conduce și ei nu vor avea nimic de pierdut și vor încerca să apeleze la mingi directe pe atacant. Atunci vom avea nevoie de jucători care să fie de profil mai înalt ca să câștige duelurile aeriene.

Mai departe, abordarea va fi una cum am încercat și la tineret, adică una curajoasă. De ce? Pentru simplul fapt că e un singur meci. Chiar dacă și noi avem de pierdut pentru că, dacă nu câștigăm acest meci, nu mergi mai departe să joci finala, jucăm pe un teren unde au pierdut multe echipe.

Să nu uităm că, în calificările recente, Islanda a câștigat patru puncte din șase cu Turcia. Și, având acest avantaj – pentru că, în momentul de față, trebuie s-o recunoaștem, Islanda are prima șansă: joacă acasă, e o echipă care a fost la Mondial în 2018 și la Europene în 2016 – va trebui să-l reglăm. Cum? Cu o abordare mult mai curajoasă, să încercăm să-i facem să înțeleagă că, indiferent de teren și de spectatorii care vor fi în tribună, noi am venit să ne calificăm mai departe.

Din câte înțeleg, ai început să-i studiezi asiduu pe Islandezi. Te ajută cineva, în afara staff-ului tău, în direcția asta?
Încercăm. În afara noastră, a staff-ului tehnic, îl mai avem pe analistul video, care este un băiat foarte bine pus la punct și foarte documentat. În plus, am vorbit cu antrenorul Croației, care ne va da analiza pe care ei au pregătit-o cu Islanda în 2018.

Am vorbit și în Moldova, așteptăm răspunsul Franței, o să vorbesc zilele acestea cu nea Mircea (n.r. – Lucescu), pentru că și Turcia a jucat împotriva lor, iar după aceea așteptăm câte un răspuns din Albania și Andorra. Încercăm să strângem informații de la toate echipele cu care Islanda a jucat, pentru că vrem să vedem ce-au găsit ei la nivel de analiză, cu ce putem compara.

Urmărești cu un ochi și Bulgaria sau Ungaria?
E un avantaj: dacă ne vom califica, sunt cinci zile până la următoarea partidă. De obicei, erau doar trei, dar acum sunt cinci zile. Oricum, o să avem analiza pregătită pentru toate cele trei echipe. Am apucat să ne uităm și la Ungaria, și la Bulgaria, dar dacă o echipă e favorită, din punctul meu de vedere prima șansă o are Ungaria: și ca joc, și ca abordare, și ca jucători.

„Vreau ca Rapid să promoveze!” + de ce nu înjură jucătorii şi nu se ceartă cu fanii din tribune

Este ciudat că am vorbit cu multă lume și deși ești perceput drept stelist, nici rapidiștii, nici dinamoviștii nu au nimic rău de spus despre tine. Ai idee de ce? Ai primit vreun mesaj de la ei de când ai fost instalat?
Am și eu prieteni dinamoviști sau rapidiști, chiar și dintre cei care țin cu Timișoara sau Craiova, și de la ei am primit mesaje de încurajare. M-aș bucura ca în timpul cel mai scurt, și echipele astea să aibă cât mai mulți jucători convocați la echipa națională. Poate pare puțin subiectiv din partea mea față de celelalte echipe, dar sper ca și Rapidul să promoveze.

Avem o problemă deja în România cu suporterii, care vin din ce în ce mai puțini, și vedem echipe precum Petrolul, Arad, Rapid, care aduc foarte mulți suporteri la meciuri. Cred că Liga 1 are nevoie în acest moment de câți mai mulți suporteri.

Cum crezi că ai reușit ca prin declarațiile, conduita și energia pe care o transmiți să aduni mii de oameni în tribunele echipei de tineret, o echipă pe care până de curând nu o băga nimeni în seamă? Crezi că vei putea realiza același lucru și în cazul naționalei mari?
O să încep cu răspunsul la a doua întrebare. Vom avea aceeași rețetă ca și la tineret, dacă ne vom califica la turneul final, sunt sigur! Românii vor veni din nou alături de echipa națională în număr mai mare, pentru că România așteaptă performanțe la nivel de fotbal.

Vizavi de prima întrebare, îți spun sincer că am reușit să mă detașez de felul în care eram ca jucător, adică un jucător care imediat răspundeam provocărilor. Și asta prin foarte multe discuții cu antrenorii pe care i-am numit mai devreme, prin foarte multe cărți de psihologie citite, încerc să-mi controlez emoțiile, încerc să-mi controlez reacțiile.

Uneori stau și mă gândesc dacă mie mi-ar fi convenit atunci când eram jucător să văd pe margine un antrenor care mă înjură, care la fiecare două minute țipă la mine, care începe și se suie pa gard la suporteri. Mă gândesc ce reacție aș fi avut eu ca jucător.

De multe ori, mă pun în poziția asta pentru a-i înțelege pe jucători și e normal. Și așa, un jucător e sub presiunea publicului, sub presiunea adversarului, iar dacă peste mai vine și presiunea de la propriul antrenor, deja sunt lucruri pe care nu le va mai putea duce singur.

Sunt puține nume noi care pot apărea în momentul de față. Mai concret, aici m-aș referi la Crețu care e un jucător ce poate apărea. Însă îți spun sincer, chiar dacă nu am fost implicat direct, m-a deranjat interviul lui (n.r. – oferit pentru ProSport după meciul cu Suedia).

 

Pentru că a lăsat să se înțeleagă, vizavi de Cosmin, că impresarii fac convocările. El nu-l cunoaște pe Cosmin așa cum îl cunosc eu. Nu ar face niciodată așa ceva. Și-n plus, vorbim de un antrenor care a fost jucător la Atletico Madrid și AC Milan. Nu cred că s-ar compromite după ce a trecut pe la aceste echipe – Mirel Rădoi, selecționer România

Ultima mea întrebare se leagă de Mondialul din 2022, acolo unde ai drept obiectiv calificarea. S-a decis noul sistem de calificare și este unul mai anevoios. Cum vezi această situație?
Din păcate, da, am văzut că e mult mai dificil. Lucrurile ar fi simple, adică să terminăm pe primul loc în grupă și atunci n-am mai avea nicio emoție. Oarecum e o coincidență pentru că în Doha mi-am încheiat eu cariera de jucător, la Al Arabi, așa că sper ca aceste coincidențe să fie de partea noastră, dar înainte de toate sper ca naționala României să meargă la acest Euro!

10 victorii în 16 meciuri a strâns Rădoi la naționala de tineret, iar cele trei înfrângeri s-au înregistrat contra Spaniei, Germaniei și Danemarcei

67 de selecții la naționala României a strâns actualul selecționer din postura de jucător