Interviu Sergiu Nicolaescu:** „Aș face o comedie cu Becali!”

Sergiu Nicolaescu. Un nume care a marcat istoria cinematografiei
românești și nu numai prin filmele sale. Un om care a lărgit
orizontul multor generații prin peliculele realizate. Un actor,
regizor, scenarist dedicat 100% meseriei. Ajuns la aproape 80 de
ani (n.r. – vârstă pe care o va împlini pe 13 aprilie), Sergiu
Nicolaescu e neobosit. Pe 9 aprilie își lansează cel mai nou film,
„Poker”, o comedie în care ne-o va înfățișa nud pe celebra Jojo, de
la Divertis.

Știindu-l fost sportiv și fiind la câteva zile distanță de ziua
sa de naștere, îmi pun în minte să realizez un interviu cu Sergiu
Nicolaescu. Pun mâna pe telefon și sun. „Alo, da!”. În fața ochilor
îmi apare comisarul Moldovan, un personaj care mi-a marcat
copilăria. Mintea îmi fuge apoi la Andrei, un alt erou celebru,
prietenul Pistruiatului. Regizorul acceptă să-i răpesc câteva
minute.

La doar trei ore distanță de la conversația telefonică, ajung în
fața casei. Totul pare în contradicție cu Bucureștiul pe care-l
știu. O casă în stil vechi, pe o stradă liniștită din zona
Aviatorilor unde locurile de parcare se găsesc din plin. Soarele
mângâie ușor ferestrele vilei în care locuiește Maestrul. O ușă
mare din fier forjat străjuiește la intrare. O deschid cu greu. Urc
treptele până la etajul al doilea. Lângă ușă străjuiește o bornă pe
care scrie „Km 0”. Este kilometrul zero al cinematografiei.

Sufrageria, precum un
platou de filmare

Sun la ușă. În câteva clipe, mi se deschide. Mă întâmpină un om
cu un zâmbet larg și cald. „Bună ziua! Poftește înăuntru!”, spune
Sergiu Nicolaescu. Deși au trecut peste el 80 de primăveri, este
într-o formă fizică de invidiat.

Pătrund pe hol și de acolo în sufragerie. Prima impresie a fost
că am pătruns în decorul unui film istoric. Totul este în stil
vechi. Mobilierul seamănă cu cel pe care-l vedem în filmele despre
regii României. În dreapta sufrageriei se află un șemineu. Deasupra
lui sunt expuse câteva vapoare în miniatură. Doar a făcut Școala de
Ofițeri de Marină. În centru se află o canapea și două fotolii din
secolul XIX. Într-un colț, pe o măsuță sunt așezate în jur de 20 de
icoane de diverse mărimi. Lângă măsuță zăresc un întreg arsenal de
săbii, de parcă în sufragerie ar urma să se toarne o scenă de
război. Chipiul purtat de Sergiu Nicolaescu în filmul Carol I e și
el la loc de cinste. În stânga sufrageriei se află un birou mare
acoperit de sute de foi, probabil sunt scenarii alte următoarelor
pelicule. Geamurile mari sunt acoperite de draperii închise la
culoare, iar soarele abia își face loc în „platoul de filmare”.

Cum vă simțiți la 80 de ani?
Fizic sunt bine și îmi doresc să continui să fac filme. Uneori,
când sunt singur, stau și mă gândesc la ce vârstă am ajuns și mă
sperii. Dar nu cedez. Lupt în fiecare zi și nu aș vrea să mă las
vreodată de meseria mea. Pe de altă parte, sunt convins că
sfârșitul nu este foarte departe…

V-ați născut la Târgu Jiu, dar ați copilărit la
Timișoara. De care oraș sunteți mai legat
sufletește?
De Timișoara, fără doar și poate. Acolo am și început să fac sport.
Aveam la școala generală o profesoară de gimnastică, Ilea, care
mi-a deschis apetitul pentru mișcare. Ea ne-a trimis pe mine și pe
prietenii mei la stadion, ca să facem sport. Am început cu
alergările și apoi am practicat aruncarea discului și aruncarea
greutății. Îmi plăcea la nebunie să fac sport.

Când ați văzut primul film?
Eram destul de mic. Îmi aduc aminte că primul film pe care l-am
văzut a fost unul mut. Mi-a plăcut atât de mult, încât eram în
stare să stau toată ziua la cinema. Au fost unele dăți când stăteam
acolo de la primul până la ultimul film. Cum făceam? Furam de acasă
o sticlă de lichior, o dădeam omului de la bilete, iar el mă lăsa
să stau în cinematograf cât doream.

Câți bani ați obținut din vânzarea primului film
realizat (n.r. – „Memoria Trandafirului”)?
Am ajuns cu „Memoria Trandafirului” la Cannes. Pelicula, deși avea
doar vreo 18 minute, a avut un mare succes și am vândut-o cu 20.000
de dolari. Vă dați seama ce mare realizare a fost pentru mine.

„Și eu
m-am dopat!”

Revenind la sport. Ați făcut scrimă, rugby și
călărie…
Floretă și spadă am făcut un an și ceva, la Timișoara. Aveam o
antrenoare italiană, Pellegrini, care a format multe generații de
scrimeri la acea vreme. Apoi, când am ajuns la București, am făcut
rugby, la Dinamo și la Petrolul. Jucam în linia a II-a și am
măturat totul în cale. Rugbyul m-a ajutat să-mi clădesc un corp
frumos și uite că nici acum, la 80 de ani, nu am niciun pic de
burtă (zâmbește șmecherește). De călărie m-am apucat pe când aveam
vreo treizeci și ceva de ani, după care am fost și Președintele
Federației Române de Călărie.

Ce părere aveți despre doping?
Dopingul se practică de când e lumea în sport. Și eu m-am dopat pe
când făceam rugby. O singură dată, e drept, dar m-am dopat. După o
săptămână plină de antrenamente, m-am dus la antrenor și i-am spus
că sunt foarte obosit. Mi-a dat o pastilă de Pervitin. Mi-a prins
foarte bine din două puncte de vedere. A doua zi, dimineața,
înainte de meci, am plecat din cantonament direct la prietena mea,
unde vă dați seama ce am făcut… (își trece mâna dreaptă prin păr
și oftează lung ca și cum ar fi vrut să retrăiască acele clipe).
Apoi am revenit la echipă, am intrat pe teren și am făcut un meci
de poveste.

Mutu a fost prins dopat de două ori…
Aici e altă poveste. Mutu e un jucător talentat, dar prea alintat.
A făcut prea multe greșeli și cred că se va alege praful de el.

De ce nu se implică politicul în susținerea
sportului?
Cred că nu doar politicul e vinovat pentru lipsa de susținere a
sportului. Problema începe de acasă, de la părinți, și din școli.
Copilul trebuie învățat să facă sport, trebuie motivat. Credeți că
profesorii nu au nicio vină că elevii ocolesc orele de educație
fizică? Soția mea, în tinerețe, a făcut la fel. Fugea de la orele
de educație fizică, iar acum face câte o oră de gimnastică pe
zi.

„Becali
era un pui de țăran”

Când ați fost ultima dată pe un stadion?
În ultimii 20 de ani m-am ținut departe de stadioane și de sălile
de sport. Mă uit din când în când la atletism și urmăresc Jocurile
Olimpice. În rest, nu mă uit nici măcar la știrile sportive. Se
vorbește prea mult de fotbal.

Pe cine admirați dintre foștii și actualii sportivi
români?
Hagi și generația sa au făcut niște lucruri memorabile. Nu cred că
vom avea prea curând o echipă națională de fotbal care să ne aducă
atâtea bucurii precum cea din anii 90. Îi admir pe cei din echipa
lui Hagi pentru că au știut să fie profesioniști și pentru că au
pus echipa națională mai presus de toate.

Gigi Becali s-a autointitulat Mihai
Viteazul…
Gigi este un tip haios. Este inegalabil și îl admir pentru că a
știut cum să se descurce în viață. Am stat pe aceeași stradă cu
familia lui și cumpăram des iaurt de la tatăl său. L-am cunoscut pe
Gigi de când era mic. Era un copil de la țară, un pui de țăran,
mereu pus pe glume. Era tare simpatic de atunci. Mi-ar plăcea să
fac un film cu el. O comedie. Pentru că Becali poate fi distribuit
doar într‑un astfel de film, într-o satiră. Am făcut până acum două
comedii, iar a treia ar putea fi cu Becali.

Ce spuneți de eșecul lui Mircea Geoană la alegerile
prezidențiale?
Mircea a dat dovadă de o clară lipsă de experiență și s-a lăsat
păcălit prea ușor de rezultatele din țară, fără să se gândească la
românii din străinătate. Geoană a îmbătrânit cu 10 ani în ultima
vreme, prin tot ceea ce a pățit.

Băsescu?
Știe să conducă nava, dar e prea populist, iar acest lucru
reprezintă un mare pericol pentru el.

„Bute
e mult mai bun decât Leu și Doroftei”

Celebrul actor și regizor îl admiră foarte mult pe Bute, despre
care spune că este cel mai mare pugilist român. Totodată,
Nicolaescu are o pasiune specială pentru mașini.

În 1985 a apărut „Ringul”, un film despre viața unui
pugilist. Cum v-ați pregătit pentru acest rol?
Eu am făcut și box. Îmi plăcea foarte mult acest sport, însă
părinții mei nu m-au lăsat să-l practic. Într-o dimineață, eram la
Grădina Capitol, unde făceam box în aer liber. A venit tatăl meu,
m-a luat de-o parte și m-a bătut. Mi-a spus că nu e bine să fac box
pentru că îmi stric fața (râde în hohote). Pentru filmul „Ringul”
m-am antrenat trei luni, câte zece ore pe zi, cu un fost campion
european… Din păcate, nu îi mai țin minte numele (oftează). La
finalul pregătirilor, mi-a spus că niciun pugilist care ajunge la
Jocurile Olimpice nu se antrenează așa cum am făcut-o eu.

În opinia dumneavoastră, care este cel mai bun boxer
român?
Bute. Este mult mai bun decât Doroftei și decât Mihai Leu. Pe
ultimul l-am cunoscut la Berlin, din păcate s-a retras prea
devreme. În schimb, Bute e de admirat pentru ceea ce face. I-am
trimis în Canada un DVD cu filmul „Ringul” și i-am scris câteva
rânduri de încurajare înaintea unui meci. Aș face un film cu Bute,
dar e destul de greu, pentru că nu locuiește în țară.

Filmele în care ați jucat și pe care le-ați regizat
cuprind foarte multe cascadorii. Câte ore de pregătire se ascund în
spatele lor?
Pregătirea cascadorilor și a cascadoriilor era una specială. Am
format o școală de cascadori în care am adus foști rugbiști și
foști atleți, buni prieteni cu mine. După cinci-șase luni de
pregătire asiduă, le dădeam o diplomă de cascadori profesioniști.
Iar atunci când aveam nevoie ca ei să poarte plete sau barbă, le
dădeam o foaie specială. Altfel, miliția îi ridica pe loc, îi ducea
la secție și îi lua la întrebări cu privire la freza lor. Nu era
chiar așa de simplu (zâmbește).

„Am avut
peste 40 de mașini”

Știu că aveți o pasiune specială pentru mașini. Care a
fost primul autoturism pe care l-ați avut?
Prima mașină pe care mi-am cumpărat-o a fost un Ford, un model mic,
din Anglia. L-am luat demontat și l-am adus acasă într-o căruță.
L-am reparat și m-am folosit de el câțiva ani. Am dat pe acel Ford
2.800 de lei.

Ați avut și motocicletă?
Da. Înainte de acel Ford, am condus o motocicletă Zundapp. În acele
vremuri, eram vreo patru-cinci inși în tot Bucureștiul care aveam
motociclete. Era o mândrie pentru mine să conduc o motocicletă
atunci. De fapt, din banii obținuți pe Zundapp mi-am luat
Fordul.

Ce mașină aveți în prezent?
Am un Volkswagen Touareg. În total, am avut vreo 40 de mașini la
viața mea.

„M-am îndrăgostit de mașini pe când eram încă la Târgu
Jiu. Într-o zi m-am urcat într-un Ford când încă nici nu aveam
cinci ani. Nu știu cum am reușit, dar am intrat cu el în râul
Jiu”, Sergiu Nicolaescu, regizor

„Cred că subiectul din filmul «Poker» e mai actual ca
niciodată și reflectă întocmai realitatea – mai ales cea politică –
a României de astăzi”, Sergiu Nicolaescu, regizor

39 de filme are Sergiu Nicolaescu
ca actor. Cele mai cunoscute sunt: „Dacii”, „Mihai Viteazul”,
„Pistruiatul”, „Un comisar acuză”, „Cu mâinile curate”, „Ringul”,
„Supraviețuitorul”, „Carol I”

56 de filme a regizat Sergiu
Nicolaesc. Primul film a fost „Memoria Trandafirului” (1962), iar
cel mai recent este „Poker” (2010)

16 filme are la activ Sergiu
Nicolaescu în calitate de scenarist

DESPRE
SERGIU NICOLAESCU

1. S-a născut pe 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu

2. În 1948, după ce a terminat liceul, s-a înscris la trei
facultăți: Belle Arte, Politehnică și Școala de Ofițeri de
Marină

3. 1967 – Are loc premiera pariziană a filmului „Dacii”, o
coproducție francezo-română. Pe Champs-Elysees, în dreptul
restaurantului Fouquets trona un afiș uriaș al filmului, pe care
era scris: „Un film du Serge Nicolaesco”

4. 1989 – Participă la Revoluție

5. Între 1990 și 2004 este senator din partea FSN / PSD. În 2008
este reales senator PSD

6. Este căsătorit cu Dana, care este mai tânără decât el cu 47
de ani. Este a treia soție a marelui regizor care nu are copii