INTERVIU | Singurul fotbalist din Feroe care a jucat vreodată în Liga 1. Kaj Leo i Bartalsstovu, „piesa” lui Rednic de la Dinamo, a luat două trofee în Islanda și a jucat împotriva lui Ronaldo. Cuvintele de laudă la adresa „Puriului” și o dorință: „Vreau să joc din nou acolo!”

Mircea Rednic a încercat să întărească din mers lotul lui Dinamo, aducând cinci jucători în cele aproape două luni de când a preluat echipa de la Claudiu Niculescu. Rachid Ait-Atmane, Mattia Montini, și Simon Zenke s-au integrat rapid în echipa „Puriului”, italianul Montini reușind chiar să înscrie în meciul cu Viitorul, în timp ce Gregory Tade și Naser Aliji au în continuare probleme medicale ce îi împiedică să debuteze pentru alb-roșii.

La începutul anului 2016, Rednic îl aducea la Dinamo pe singurul fotbalist din Insulele Feroe care a evoluat vreodată în Liga 1, Kaj Leo i Bartalsstovu. Mijlocașul de 27 de ani nu a petrecut foarte mult timp în România, plecând după aproape jumătate de sezon, dar a fost suficient ca acesta să se ataseze de țară.

După despărțirea de clubul din Ștefan cel Mare, Bartalsstovu a luat drumul Islandei, unde a câștigat deja două trofee și unde a semnat recent cu a treia echipă din CV-ul său, campioana Valur Reykjavik. Chiar și așa, mijlocașul din Insulele Feroe spune că ar vrea să joace din nou pentru un club din România. Cu echipa națională, acesta a jucat chiar împotriva Portugaliei lui Cristiano Ronaldo, într-un meci încheiat cu victoria lusitanilor, scor 5-1.

Leo, te vei întoarce în România?
Abia aștept! Am sperat să joc contra României din nou, încă de când am plecat de la Dinamo, iar acum se va întâmpla. Sunt foarte fericit.

Ce spui despre această grupă din preliminariile Campionatului European?
O grupă entuziasmantă. Avem două echipe scandinave în grupă, lucru de care nu putem decât să ne bucurăm. Dar în același timp este o grupă dificilă, este sigur să spunem că Spania este favorită. Trebuie să jucăm bine în aceste jocuri pentru a avea o șansă, sperăm că vom obține rezultate bune pe teren propriu.

Abia aștepți meciul cu Spania?
Sper că va fi o experiență fantastică. Nu știu dacă vom atinge mingea de multe ori, au o echipă incredibilă.

Ai jucat împotriva Portugaliei cu naționala țării tale. Cum a fost duelul cu Cristiano Ronaldo?
A fost o experiență fantastică. E un jucător pe care îl urmăresc mult. Să joc împotriva lui a fost o experiență specială.

Care este cea mai frumoasă amintire din România?
Chiar mi-a plăcut în România. Am vrut să revin încă de când am plecat. Sunt multe lucruri frumoase pe care mi le amintesc, nu știu pe care să o aleg. Oamenii pe care i-am întâlnit, orașul București și clubul meu, Dinamo.

Ai urmărit campionatul României de când ai plecat?
Am mai urmărit Dinamo. Mă mai uit la scoruri din când în când.

Mircea Rednic s-a întors la Dinamo.
Da, am văzut. Sper să aducă rezultatele bune la Dinamo.

Ce spui despre situația lui Dinamo? Crezi că vor prinde play-off-ul?
Din câte se pare au o perioadă mai dificilă, dar cred că Rednic poate duce echipa în play-off. Și le urez mult noroc!

Care este prima ta amintire cu Mircea Rednic?
A fost un om foarte de treabă. M-a făcut să mă simt bine venit imediat și m-a ajutat foarte mult să mă stabilesc în România. Indiferent de probleme, am putut să vorbesc mereu cu el. Am numai amintiri pozitive cu dânsul.

Ai mai ținut legătura cu el sau cu alți colegi de la Dinamo?
Nu foarte mult. Am vorbit de câteva ori cu Rotariu și Romario (n.r. – Kortzorg). Altfel, m-am concentrat pe cariera mea.

Cum merge cariera ta?
Foarte bine. Am semant cu campionii Islandei.

După ultimul tău meci în România cu echipa națională ai semnat cu Dinamo. Acum, după meciul direct, te aștepți la alte oferte din România?
Nu mă gândesc la asta, sunt fericit că am semnat cu cel mai bun club din Islanda. Sper că vom avea rezultate bune, dar dacă voi avea o ofertă din România, o voi lua categoric în considerare. Aș vrea să joc din nou în România într-o zi.

Ultima întrebare. Cum crezi că va arăta, la final, grupa din preliminariile pentru Campionatul European?
E foarte greu de spus. Cred că Spania e clar favorită, dar pentru restul e foarte greu de spus. Vom lua fiecare joc în parte și vom face tot ce putem mai bine în această grupă.

 

Publicat: 07 12. 2018, 08:09
Actualizat: 07 12. 2018, 08:20