de Andru Nenciu
operator video: Romică Croitoru
editor video: Karin Frone
Constantin Anghelache e membru în Consiliul de Administrație al clubului de fotbal Dinamo. Susține că nu e omul din umbră, pentru că-i plăce să-i bată în pleoape doar razele soarelui și se umflă-n pene când vorbește despre cărțile scrise. Discursul propus îți lasă de înțeles că omul chiar a pus suflet la Dinamo și fandează discret atunci când e chestionat pe tema chimiei sale cu Steaua, de pe vreamea în care nici un Agent 007 n-ar fi ajuns la o distanță de trei bătăi de inimă de trupa lui Valentin. O vizită pentru un mesaj de felicitare pentru prietenul Lucescu, la biroul său din Universitatea în care predă, se transformă într-un interviu cu Constantin Anghelache despre filmul plin de suspans cu Dinarom, regii, regi, scenarii, salarii, meciul Steaua – Dinamo de duminică și multe altele.
Domnule Anghelache, e plin biroul dumneavoastră de cărți. De ce nu sunt și de fotbal? Adevărat. Pentru că nici viața mea întreagă nu a însemnat numai fotbal. Fotbalul este o mare plăcere, este un pic de divertisment în momentele libere. Eu nu prea am momente libere, pentru că, după cum vedeți, la mine în birou sunt 104 volume de cărți de știință, pe care le-am scris în aproximativ 20 de ani. Mai sunt și altele dinainte, dar pe care le-am lăsat deoparte – aveau subiecte nu tocmai contondente astăzi, dar tot cărți sunt. Aceasta este activitatea mea. În timpul liber fac fotbal.
În timpul liber? Fotbal am făcut de când eram mic și am fost primul vicepreședinte student al vreunui club, la Sportul Studențesc, când în 1971, în 1972 Sportul a promovat în Liga Națională. Cu doi ani înainte, eu fiind vicepreședinte al OASCR-ului – lumea nu își mai aduce aminte, îi spun altfel organizației studenților – era moda ca unul căruia îi și plăcea fotbalul și se și pricepea la el să fie numit vicepreședinte. De acolo am plecat, am terminat facultatea, mi-am făcut meseria, dar am rămas alături de fotbal. Eram dinamovist dinainte, de când eram micuț, dar aveeam ocazia de a ajunge în fruntea unui club, fiind student – o anumită practică. Am fost și în Comitetul de organizare a Campionatului Mondial Studențesc, care s-a organizat la Constanța, alături de oameni de mare importanță, alături de regretatul Angelescu, Irimia, Nistor și mulți alții. Unii dintre ei mai sunt în fotbal, alții nu, dar nici nu mai contează pentru că nu mai sunt nici în viață.
La Sportul l-ați avut și pe Mircea Sandu? Da. La Sportul l-am avut și pe Mircea Sandu, l-am avut și student. Așa mi s-a întâmplat în viață, am avut mulți fotbaliști de mare clasă.
Cum era studentul Mircea Sandu? Cum este și ca om. Destul de destupat la minte, destul de glumeț cu toată lumea și destul de preocupat să-și termine studiile. Era căsătorit cu Simona Arghir (n.r. – fostă handbalistă, s-a stins din viață), era un cuplu de oameni chiar foarte serioși în domeniul sportului din acea vreme.
Pe Hagi nu l-ați avut student? Da, da, a dat și el cu mine statistica comercială.
Și ce notă a luat? Nota nu mai are importanță. Oricum, a luat nouă.
Nouă! În față ce aveți? Am o lucrare, o carte a mea, a anului 2015, care se numește Dinamo în fotbalul românesc.
Întotdeauna ajungeți la Dinamo? Tot la Dinamo ajung mereu, pentru că am fost dinamovist de când am fost tănâr, a mai fost o perioadă 1985-1990, am fost președintele secției de fotbal a clubului Dinamo. În 1990 s-au întâmplat niște lucruri, au venit niște oameni.
Au apărut dintr-o dată!? În cartea aceasta veți găsi ce s-a întâmplat și de ce nu mai sunt. M-am gândit și mi-am pus un crez de când am venit la Dinamo, vorbind și cu Ionuț Negoiță: e păcat, pentru că este un club, care este un brand, are atâta istorie în spate – să nu se găsească cineva care să pună de la început până la zi, tot ce s-a întâmplat, și bun, și rău. Dacă vreți, încerc aici și un răspuns la întrebarea de ce a ajuns Dinamo acolo unde este astăzi? Pentru că mie nu îmi este indiferent, când știu că în 1990 Mircea Lucescu a fost, singur, arhitectul – dar eu am făcut activitatea administrativă și tot ce trebuia. Cred că am lăsat fotbalului românesc cea mai bună echipă de club Dinamo București. Iar din punct de vedere al istoriei clubului Dinamo, nu cred că o mai eglează cineva și mai poate să o aducă în această fază și în acest stadiu. Amintiți-vă! În 1990 am jucat cu Anderlecht semifinală a Cupei Cupelor și am câștigat Cupa și Campionatul.
„Voiam să facem o societate mixtă – în anul 1990, în martie-aprilie se-ntâmpla asta – se numea DINAROM. Această societate mixtă era formată dintr-un capital 50% românesc și 50% al italienilor”
Cum trebuia gestionată acea echipă? Acea echipă începusem noi să o gestionăm având niște discuții cu italienii de la Bologna și Bari. Intenționam să facem o societate mixtă, în anul 1990, în martie-aprilie se-ntâmpla asta, se numea DINAROM.
Dinarom? Această societate mixtă era formată dintr-un capital 50% românesc și 50% al italienilor. Dinamo nu avea 3 milioane de dolari, pentru că se vorbea de șase milioane de dolari. Dar găsisem formula: jucătorul Răducioiu urma să fie împrumutat la Bari, pentru trei ani, pe trei milioane de dolari, bani care ar fi intrat în capitalul social al părții române. Cu cealaltă parte, trei milioane, veneau italienii. Erau însă puse trei condiții: Mircea Lucescu să rămână antrenor trei ani, niciun jucător de la Dinamo – și era un lot extraordinar atunci, în 1990 – să nu plece fără acordul Consiliului de Administrație și mai era o chestiune – aveam acțiunea de aur: erau doi vicepreședinți și un președinte. Unul dintre vicepreședinți trebuia să fiu eu, celălalt, Ianici – ca să fie limpede problema și lucrurile ar fi mers bine.
De ce nu s-a mai făcut Dinarom? Pentru că la întoarcerea de la Campionatul Mondial din Italia, de la Telese Terme, am avut 12 jucători la lotul național și am rămas fără toți cei 12 jucători. Atunci, condiția era să nu plece niciun jucător. Au plecat 12 într-o singură zi. Italienii au spus La revedere! – Arrivederci! Dacă vă aduceți aminte, Răducioiu a plecat totuși acolo unde trebuia să plece. Am scris și-n carte, pentru că m-am ocupat multișor de această chestiune, ca să înțeleagă și generația tânără că Dinamo nu este doar un brand, ci o mare istorie, o istorie vie, adevărată, care trebuie neapărat recondiționată și adusă pe firmamentul fotbalului românesc, acolo unde trebuie să fie.
Care ar fi fost traiectoria acelei echipe? Dacă atunci s-ar fi făcut Dinarom și stătea trei ani, această echipă ar fi fost Realul Estului. S-au ridicat prea multe persoane ușoare la înălțime, care nu au înțeles care este situația. S-a trecut la privatizarea fotbalului, într-un mod nefiresc, în care anumite persoane au pus mâna pe cluburi. Nu vreau să fac vreo referire la nume, pentru că în carte le-am scris și știu că sunt aceia care vor citi, chiar dacă am scris și eu mai pamfletar. Pentru că dacă mă ajută spiritul și stilul de a scrie, sper să înțeleagă toți ce a fost. Aceste echipe din prezent constituie o Ligă Națională care, o să vedeți, nu fac eu niciun pronostic negativ – dacă nu se ocupă nimeni să întinerească echipele – vom ajunge o Ligă Națională, care, cu oricine am juca, ne mută undeva, pe lângă Albania, pe lângă alte țări și este mare păcat. Pentru că noi, vă spun foarte clar, talente avem cât cuprinde! Uitați-vă câți copii tineri apar și debutează în loturile naționale în alte ligi din lume, de renume – cum ar fi în Italia, Anglia, Spania. Pe noi ne interesează performanța imediată și gata.
„Am avut curajul să îmi torn gheață în cap, dar cred că acea gheață trebuia turnată în capul altora, care trebuiau să se trezească puțin la realitate”
Spuneți-ne două capitole din carte! Două capitole? Unul ar fi – Dinamo, la începuturi. Al doilea ar fi Dinamo până în 2012. Și al treilea, să-i spun capitol – este o parte a cărții – se numește Dinamo, din 2012 la zi. Am o încheiere în care spun: „Dinamo, în campionatul 2014/2015”. Tot ce am scris în carte, întotdeauna am avut mare grijă să nu jignesc pe nimeni, dar nici să nu iert – cum se spune românește, acolo unde au fost erori nevoite, erori voite – nu mai are importanță. Le-am scos în evidență nu pentru a ataca pe cineva, ci pentru a da de înțeles tuturor că dacă se implică într-o activitate, într-un fenomen, trebuie să o realizeze cu discernământul necesar. Să ia toți exemplu de la Anghelache. A fost la modă atunci, știți dumneavoastră, cu turnat gheață în cap. Am avut curajul să îmi torn gheață în cap, dar cred că acea gheață trebuia turnată în capul altora, care trebuiau să se trezească puțin la realitate.
„Stăpânul învață sluga hoață!”
Cui i-ați fi turnat gheață dumneavoastră? Mai tututor celor care se ocupă de așa-zisa conducere a fotbalului românesc. Pentru că discutăm – de exemplu – Liga a doua: astăzi a fost ședința Comitetului Executiv. Să vedem ce echipe s-au înscris, ce serii s-au făcut, ce echipe au rămas. Sigur, am introdus niște clauze în regulament – echipele care se retrag din campionat vor fi retrogradate direct în a doua ligă județeană. Nu ăsta este scopul, să-i retrogradezi acolo. Trebuie să te gândești că fotbalul nu are niciun fel de susținere financiară. Să știți: stăpânul învață sluga hoață. De aceea, eu am spus că trebuie mers cu discernământ și ajuns acolo, astfel încât legislația să fie de bun sprijin pentru sport, în general, și pentru fotbal, în mod special.
La ce vă referiți? Și am să vă spun ce legislație trebuie modificată: sunt trei legi și câte două rânduri. Legea sponsorizării de acum spune într-un mod absolut ineficient, că o parte din profit poate fi sponsorizare și nu se mai plătește impozit pe profit. Impozitul pe profit este 16%. Păi, dumneavostră dacă ați avea un million de lei și ați plăti 16%, ați rămâne cu 840.000 de lei. Mi-i dați mie pe toți sau plătiți 160.000 și vă țineți banii? Dar dacă ar spune legea că din obligațiile fiscale, 4%-5% pot fi direcționate către sport… atunci aș spune: am de dat către buget un million de lei. Dacă 50.000 mă lasă să-i dau la sport, pot să-l duc mai departe. Acolo se ajunge. Un articol trebuie schimbat. A doua, este Legea 69 din 2000, privind Educația Fizică și Sportul. Trebuie să se revină la acele facilități care trebuie alocate sportului de înaltă performanță. Și a treia chestiune: legea Administrației Locale, în care se spune că poate să dea. Să spună: din bugetul local, fiecare asociație orășenească, municipală, sătească sau comunală să dea 5% pentru sport, cu obligativitate. Atunci se va dezvolta baza fotbalului din nou. Vor fi echipe de copii la țară. Vor face terenuri. Vor face tot ce trebuie. Și mărim baza. La ora actuală, nu este niciun antrenor plătit ca lumea în mediul acesta, de Liga a IV-a, Liga a V-a, chiar și Liga a III-a. Dacă nu aducem acest sprijin lângă sport, degeaba vrem. Voința-i mare, puterea nu există. Atunci, trebuie făcut ceva.
Câte pagini din carte îi sunt dedicate lui Mircea Lucescu? Mircea Lucescu se regăsește în multe pagini din această carte. Eu nu am vrut să-i dedic nicio pagină cuiva. Am dedicat-o fenomenului și brandului Dinamo. Iar Mircea Lucescu – fără să se supere cârcotașii care au mereu ceva cu mine, de fiecare dată – reprezintă prima, dacă nu singura emblemă a clubului Dinamo. El a fost jucător, îl cunosc de când eram studenți amândoi: mare valoare, mare caracter, mare inteligență și cred că este, și la această oră, poliglotul României – știe cele mai multe limbi străine și a terminat și facultatea, cu medie mai mare decât unii care erau doar studenți.
…? A fost apoi antrenor, pe oriunde a mers, a fost un susținător al echipei Dinamo. El a venit atunci când a pierdut o calificare nedemnă din cauza nord-irlandezilor (n.r. – pentru CM din Mexic 1986) și a englezilor și cineva s-a găsit atunci, după ce a bătut cu 4-0 pe Austria, să spună: ar fi bine ca mata să lași echipa națională. A lăsat-o, dar a lăsat-o într-un fel spre binele lui, pentru că a luat-o pe Dinamo. Am avut destule cârcoteli, că n-am bătut că nu am avut voie. Din 1989, 1990, nu a mai fost nicio echipă la vârf. Îmi aduc aminte finala Stelei – scor de tenis, 6-4, dar putea fi alt scor. În carte, se găsește câte ceva.
Domnule Anghelache, vă lansez o provocare. Vă adresez cinci întrebări scurte, despre Mircea Lucescu, și aș dori să ne răspundeți tot scurt. De ce nu a venit la Națională: din cauza propunerii celor din FRF, sau din cauza lui Ahmetov? Nu a venit la Națională pentru că Lucescu are un singur crez: pe unde a fost… nu se mai întoarce. Și a fost o dată la Națională, a plecat nu în condițiile cele mai elegante. A plecat… și pentru asta el nu se mai întoarce la Națională.
Lucescu sau Ienei? Lucescu.
Cine a greșit în accident Mircea Lucescu sau vatmanul tramvaiului? Vatmanul tramvaiului.
„Am ieșit cu Lucescu pe sub gard după un meci cu Steaua”. De ce doarme puțin antrenorul lui Șahtior Donețk
Când arbitrii greșesc, Mircea Lucescu face un foarte mare tărăboi. Când Mircea Lucescu greșește, arbitrii ce ar trebui să facă? Când Mircea Lucescu greșește, arbitrii fac ce au făcut: l-au amendat și nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Îmi aduc aminte că am jucat două meciuri pe Steaua, pe unul l-am câștigat 3-0, pe celălalt l-am pierdut în niște condiții, 2-1, iar eu cu Lucescu, pentru că jucam cu Steaua, a trebuit să ieșim pe sub gard. Am ieșit pe sub gard. Apoi, când a fost Cupa aceea pe care au luat-o și n-au mai dat-o înapoi, apoi au dat-o, dar cu umilință și nu am mai luat-o noi, pentru că aveam și noi orgoliu: am suportat orice consecință. Lucescu este un om de un mare intelect, un om cu mare cultură, multă știință, el își apără meseria lui de antrenor, iar când greșește, primește ceea ce a primit de câteva ori.
Ce înseamnă Rapid pentru Lucescu? A însemnat profesie. Adică Lucescu, oriunde s-ar duce, face profesie. La Dinamo, a făcut profesie: a luat Cupă, a luat campionatul. A fost la Rapid, împreună cu mine (să nu se supere dinamoviștii pe mine, dar am fost cu Mircea Lucescu), a luat campionatul. De fapt, rapidiștii ar trebui să fie mulțumiți și recunoscători că au luat două campionate, în afară de primul, pe care l-au luat la început, de au venit pe jos de la Ploiești, cu doi dinamoviști: cu Lucescu și cu Rednic. Iată, astea sunt problemele. Adus la Galatasaray, a luat Cupă, Supercupa Europei, campionatul Turciei. S-a dus la Beșiktaș, a luat. A plecat apoi la Șahtior – în 12 ani a luat 30 de trofee, ceea ce nu a luat nimeni. Performanța lui Lucescu la Șahtior nu este neapărat că a luat atâtea trofee, este vorba de un crez al lui, de a fi om acolo unde se duce și ceea ce promite – chiar face. Ceea ce a făcut și la Dinamo, și la Rapid, face și la Șahtior. O să vedeți! În scurt timp, deși eu știu că mai are contract un an, dar, Mircea, sentimental cum este, s-ar putea să se mai întoarcă. Nu contează. O să vedeți 3-4 jucători ucrainieni, foare tineri, care vor ajunge în echipa Ucrainei și o să fie ca și alții – Cigrinski, pe care l-a luat Barcelona sau alte cluburi care au dat zeci de milioane de euro. Ă‚sta este Lucescu, un om dedicat profesiei, care nu are răbdare să doarmă. El doarme puțin, pentru că are multe de făcut.
Este un bun afacerist? Aș zice că nu.
L-ați ajutat în afaceri? Ne-am ajutat, nu ne-am ajutat – afaceri prea mari nu am făcut, dar ne-am sprijinit mult în fotbal. El ne-a sprijinit, măcar cu o idee. Mulți nu valorifică și nu știu să valorizeze ce înseamnă o idee spusă de Lucescu. Vă dau un exemplu, de acum o lună și o săptămână. Mă întreabă: tu ce mai ești pe acolo? Zic: sunt în Consiliu de Administrație. El: Măi, cred că este ceva bun. Eu: Ce? EL: Păi văd că a apărut din nou Târcoveanu, Nedelcearu. Eu: Da. Mi-a zis: Păi de ce i-ați lăsat, măi frate, în octombrie, anul trecut? Nu vă lăsați, copiii ăștia vor face… și a început să îmi explice. Nu te lăsa, dacă mai ai un cuvânt de spus acolo. Oamenii se lasă acum duși de performanță, dar aveți grijă cu antrenorii. Ei spun, da, da – creștem, dezvoltăm centru, Academia Dinamo, dar – ah, vreau rezultate – aduceți-mi jucători. Ă‚sta este Lucescu și sfatul bun pe care ți-l dă. Ți-l dă dezinteresat. De multe ori, când era aici, i-am și spus: Mircea, nu mai antrena nicio echipă din România. Când ești aici, își aduce lumea aminte de Cupa din 1988, de Campionatul nu știu mai care și sunt destui rău-voitori că așa-i la români, cu săraca capra vecinului. De ce să fie el? I-am spus – vei fi iubit de întreaga nație română cât timp vei fi afară – când ai câștigat cu Șahtior, în Turcia, Cupa UEFA, ai fost demn, mai demn ca oricine, cu Tricolorul pe tine. Ai arătat lumii că tu provii din România. Fă performanță acolo, că lumea te iubește!
De ce nu va mai antrena niciodată Lucescu naționala României: „Are crezul lui: >”
Două întrebări mai am despre Mircea Lucescu – va investi sau se va întoarce la Dinamo? Sub nicio formă Mircea Lucescu nu va investi. Mircea Lucescu are investiția în el însuși. El doar dacă va accepta poziția – vă ajut cu trei idei – este mult mai important decât vă puteți imagina.
Mai are vreun țel de a antrena echipa națională a României? Eu cred că nu. Nu pot vorbi în numele lui, dar eu cred că nu, pentru că v-am spus, are crezul: unde am fost… nu mă mai întorc.
„Când îl aud pe unul că este președinte executiv, președinte de nu știu ce, manager și are vreo câteva, 3-4, principii – mă ocup doar EU de transferuri – știu eu prea bine ce înseamnă…”
Ne-ați spus că Mircea Lucescu v-a întrebat ce funcție mai aveți la Dinamo. Acum sunteți omul din umbră la Dinamo? Sunt un om care stă la soare foarte mult, pentru că umbra nu mă atinge pe mine. Umbra îi ascunde pe alții. Eu sunt în Consiliul de Administrație, așa s-a format în data de 7 aprilie 2013 și vă spun cu sinceritate, nici nu mă interesează vreo funcție sau alta. Clubul fiind în insolvență – există legea 85 privind reorganizarea judiciară a societăților comerciale care prevede că, până la ieșirea din insolvență, Consiliul de Administrație își suspendă temporar activitatea și societatea este de fapt condusă de un administrator judiciar și un administrator special. În rest, cei din Consiliul de Administrație – își fac fiecare meseria pe domeniul lor, pe meseria pe care o au. Să mai rețineți un lucru: pentru că mulți au întrebat și nu au găsit răspuns – eu am fost în foarte multe locuri în fotbal, am fost la Dinamo cinci ani, am fost la Rapid aproape doi, am fost la Iași – eu am mutat acolo Tricolorul Breaza, când au rămas fără echipă, am fost la FC Brașov – pe care i-am promovat în 1997 în Liga 1, mi-am făcut cu Mircea o jucărie – Tricolorul Breaza, pe care am mutat-o, ș.a.m.d. N-am fost niciodată în viața mea salariat. Nici nu m-a interesat. Pe mine mă interesează activitatea, și activitatea nu are eficiență financiară, are eficiență în rezultate, în construcție și în ceea ce poți face. Asta este ceea ce cred eu despre oamenii care se implică în fotbal. Când îl aud pe unul că este președinte executiv, președinte de nu știu ce, manager și are vreo câteva, 3-4, principii – mă ocup doar EU de transferuri – știu eu prea bine ce înseamnă…
La ce se referă? Știe unul din ăștia. Întrebați-l pe Daniel Stanciu, știe mai bine. Sau când auzi cum spune unul – dacă nu-mi dai 15.000, la ce fac eu… – este bine să-l lași să plece sau să nu te încurci cu el. Când îl vezi că spune – jucătorii ăștia au fost aduși de cineva, eu nu am nevoie de ei – este o mare eroare. În perioada asta, că am vrut sau nu, am lucrat cu mai mulți antrenori. Țălnar, pe care l-am avut la Brașov antrenor când am promovat în Liga Națională și pe urmă a venit Andone și alții – am constatat un lucru: cei care au venit, au zis da și au făcut nu. Nu vreau să dau nume, dar așa au făcut toți, cu o singură excepție: Rednic. Au zis – Jucători? Dați-mi și mie lista: ăștia să plece.
Le-am zis: păi voi sunteți întregi la minte? Pâi vedeți întâi! E vacanță – nu, nu, eu o să îl aduc pe ăla și pe ăla. Măi oameni buni, vă puneți belciug, nu faceți treaba asta. Dar așa au procedat: să plece ăștia! Mă uit uneori la cei care au plecat și joacă pe undeva – o fac bine. Lucescu, când a venit, în 1985, îi avea pe Dragnea, pe Alexandru Nicolae, pe Ionel Augustin, pe Alexandru Custov – nu a dat pe niciunul afară. A jucat cu ei, de ne-au bătut și albanezii, ne-au scos din Cupe, dar a jucat cu ei, s-a convins și apoi a spus – ăsta așa, ăsta așa, îl aducem pe ăsta, pe ăsta. Nu se face aducerea așa, în iarnă. În ianuarie au venit 15 jucători, în luna iunie au plecat tot 15 jucători. Care este avantajul lui Dinamo? În plus, din octombrie până în luna iunie, acum, când a venit Rednic, copiii ăștia – timpul este martorul criminal, iar Dumnezeu compensează – Dinamo a marcat două goluri. Și le-au marcat doi copii. A marcat Rotariu, pe care eu l-am adus, și Patrick Petre. Doi copii i-au adus lui Dinamo patru puncte. Iar toți ăia mai mari, mai aduși, mai veniți, mai cutare n-au făcut nimic.
„Știu vreo 4 limbi. Nu ca Lucescu, 12, dar știu!”
Vorbeați despre marcatori. Atacantul adus de curând, Harlem-Eddy Gnohore, v-a impresionat, cum vi se pare? Are fizicul prea impresionant după părerea mea și dacă nu va ajunge să…
Să slăbească? Asta nu știu. Cei de la medicină sportivă trebuiau să îi dea o rețetă – care este greutatea optimă la înălțimea sa și la ceilalți parametri fizici – dar va putea fi un atacant până la vară, până la iarnă, nu știu până când. Totuși, Dinamo are nevoie să construiască o echipă – are câțiva tineri – uitați-vă la Robert Moldoveanu – un copil de mare perspectivă și are 16 ani și trei luni – patru luni. M-a și pufnit râsul când un fost antrenor care a plecat așa, repede de tot, a dat atâtea referințe despre Robert Moldoveanu – că este de mare perspectivă, când el, fiind antrenor, nici măcar un minut nu l-a chemat să stea de vorbă cu el, să-l bage în lot. Eu explic în cartea mea logica formării unei echipe. El s-a trezit că e bun, că a dat goluri multe prin turneele alea, cu echipe mai modeste și ne spune acum – eu îl cunosc pe ăsta, îl făceam, îl dregeam. Nu, nu. Este bine să-și țină toți modestia, dar mai ales să nu țină minte nimic, pentru că cei care țin minte, mint. Când nu minți, vei spune tot ceea ce te întreabă unul, pentru că îți stă pe limbă. Dacă tu construiești cum să îi spui ca să fie bine, ca să nu fie rău, o dată tot te încurci, pentru că te găsești ca Flavius, care a spus și când era cu contractul semnat cu Al Raed: n-am, n-am și a apărut în presă. Și atunci a zis – mare, mare supărare pe Anghelache, că a avut ceva cu mine. Da, în momentul respectiv i-am spus și domnului Negoiță: în contextul în care omul și-a împărțit ideile, să plece. Găsim destui antrenori, nu-i nicio problemă.
Vorbeați despre antrenori, v-am întrebat mai devreme și despre concurența dintre Ienei și Lucescu. Sunteți atașat până în vârful unghiilor de Dinamo, dar ați fost cu Steaua și la sosirea Stelei, în 1986, de la Sevilla. De ce? Nu, nu, eu am dat un răspuns extraordinar regretatului Mircea Angelescu, în 1985 – 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Atunci, la rugămintea celor din Ghencea, m-am ocupat puțin de organizarea meciurilor respective în Cupele Europene. Nu doar că am venit cu ei și Cupa, dar am fost la toate meciurile – am fost și la Budapesta. Le-am dat sfaturile care trebuie să fie avute în vedere pentru organizarea unei deplasări, care le-au prins bine până la urmă. Atunci, Mircea Angelescu, văzându-mă, m-a întrebat: ce faci dom”ne, îi ajuți și pe ăștia? Eu am zis: nu, eu ajut întotdeauna fotbalul românesc, pentru că trecând peste toate celelalte, nu poate nimeni în România să nege marea performanță făcută de Steaua, în 1986. Asta este o problemă pe care o are unul care are arici pe limbă sau pe creier și spune NU! Trebuie să te gândești: dacă tu ai primit un diagnostic, îl spui mai departe, altuia, ca să se mai salveze două-trei zile. Eu așa am fost în fotbal, totdeauna. De aceea sunt, poate, pus în diferite colțuri ale situațiilor de fapt. Hai măi, iar Anghelache? De aceea am și scris această carte, una – pentru că brandul Dinamo trebuie să aibă un început și o continuitate – n-o știe nimeni, pentru că au fost până acum documentate doar așa: unul a dat un gol, altul trei. Elementele – cine au fost, cum au făcut, cum s-a întâmplat ș.a.m.d. nu s-a făcut. Eu le-am scris, ca să înțeleagă toți că fotbalul trebuie ajutat de oamenii care se și pricep. De oamenii care vin doar ca salariații, să stea azi și mâine, eu, ca și conducător – și am fost conducător la Dinamo, slavă Domnului!, cinci ani de zile – nu i-aș lua și nu prea i-aș primi pe lângă mine.
Și totuși, revin la întrebare: nu s-au supărat dinamoviștii că ați fost alături de Steaua în momentele alea? Nu s-au supărat niciodată, pentru că Dinamo nu a avut vreun meci în străinătate în acea perioadă. Vedeți cine a organizat și alte meciuri, când a jucat Sportul Studențesc cu Neuchâtel. Și acolo e o poveste. Eu am căutat, pentru că mă pricep la toate chestiile astea, să ajut – în primul rând mă pufnește râsul când sunt mari conducători de cluburi și nici nu știu bine limba română! Eu pot spune că știu vreo patru limbi. Nu ca Lucescu, vreo 12, dar știu.
Chiar știe 12 limbi? Da, da, da. Știe, pentru că are o ușurință, le învață prin comparație, prin rădăcina cuvintelor. Este un om cult, erudit, inteligent.
Când va oferi Dinamo salarii mai mari și ce spune despre Negoiță: „Fiind dinamovist de micuț, înțelegând că poate să facă ceva, fiind și nepus în temă cu cam toate datoriile clubului – care erau și de ce – a luat un pic de plasă, dar a regândit repede strategia”
Prinde Dinamo play-off-ul? Dinamo trebuie să prindă play-off-ul, pentru că altfel se strică lucrurile rău de tot. Dacă nu prinde play-off-ul, imaginați-vă că lupta lui Dinamo – eu vă spun teoretic, pentru că se poate întâmpla și altceva – este să scape de la retrogradare. Nu poate să ajungă brandul Dinamo să lupte la retrogradare. Trebuie făcute toate eforturile de construcție a echipei și mă bucur enorm de mult că Rednic, cu ce are, așează mai bine echipa decât toți antrenorii pe care i-a avut Dinamo de când sunt eu în ultima vreme la echipă: așează bine echipa așa cum este ea – cum glumește el, că jucăm precum Barca, fără vârf – uite că i s-a întâmplat, a făcut cinci puncte și îmi pare rău că nu a marcat Patrick și al doilea gol la Constanța. Trec peste elementele discutabile, nu mă interesează pe mine chiar treaba asta, dar se arată că se poate. Ar avea o șansă să lupte pentru locurile 7-8, în ideea că poate acestea ar duce în Cupele Europene, dar nu este cazul lui Dinamo, pentru că este în insolvență încă doi ani, și nu s-ar pune problema de Cupe Europene decât peste doi ani.
Când va oferi Dinamo salarii mai mari? Atunci când va avea buget mai mare. Bugetele se numesc de venituri și cheltuieli. Cine nu cheltuiește decât cât are n-are nicio problemă. Atunci lucrurile se pot găsi. Am un bilețel pe care am 14 jucători care se află acum în lotul lui Dinamo, toți au salariu de 14.000 pe lună. Și ăștia toți sunt jucători de mare perspectivă pentru Dinamo. 14.000 toți. V-am spus că cea mai importantă operațiune aritmetică este împărțirea. Știm să împărțim banii la jucători, de unde putem aduna. Eu cred că dacă este liniște, preocupare și jucătorii tineri vor crește, nu la iarnă, dar la vară, Dinamo are posibilitatea să transfere unul sau doi jucători tineri, ca să-și aducă venituri la buget și apoi se gândește să și investească. Greșeala celor care au lăsat clubul în modul în care l-au lăsat, acum 3-4 ani, a fost că au cheltuit ce nu au avut și au lăsat clubul în niște datorii enorme: eu vă spun acum, nu m-ați întrebat, dar nu trebuie să mă întrebați.
Păi să aflăm răspunsul și anticipăm întrebarea. Dacă Ionuț Negoiță nu avea un curaj – nu vreau să folosesc o anumită expresie, că nu știu cum o interpretează, dar aproape un curaj nebunesc să ia Dinamo – era pe lângă alte echipe care nu mai există.
„Nu am facebook. Am față la fel de bună. Și books! Multe!”
Dar și-a mărit capitalul de imagine și prin asocierea cu Dinamo? Ce se întâmplă: imaginea este bună, până începe să te înjure lumea.
Pare un tip rezistent, încasează bine loviturile… Este un om de afaceri care știe bine ce face. Eu în carte nu am avut niciun parti-prix: unuia să-i zic de bine, unuia să-i zic de rău, dar după opțiunea mea și după accepțiunea mea, am scris ce am crezut, despre unul și despre altul. Îl cunosc destul de bine, cred că este un om de afaceri chiar activ, gândește, nu se hazardează. Singurul lucru în care s-a hazardat a fost fotbalul. Fiind dinamovist de micuț, înțelegând că poate să facă ceva, fiind și nepus în temă cu cam toate datoriile clubului – care erau și de ce – a luat un pic de plasă, dar a regândit repede strategia pe care poate să o ducă și sunt convins că va merge pe strategia de reconstrucție a brandului Dinamo. Asta este important după părerea mea.
În urmă cu un an de zile, la Sport.ro, spuneați că nu aveți Facebook. V-ați făcut cont? Nu. Am față la fel de bună și books, many (n.r. – și pune mâna pe teancul de cărți care îi poartă semnătura).
„Cred că a sosit momentul să batem Steaua”. Anghelache dezvăluie că Negoiță a fost tentat „să facă o schemă” să îl ia pe Tamaș în iarnă. „Eu îl cunosc de când era mititel, l-am avut la FC Brașov. Un jucător admirabil. Dar, din păcate, nu știu de unde a colectat această nenorocire: când gândește în locul tău alcoolul”
Ce faceți cu Steaua? Cu Steaua ce facem!? Dinamo trebuie să-și propună de fiecare dată să-i bată pe Steaua. Cred că a sosit momentul! Pentru că, dacă nici anul ăsta – sigur, este prea aproape meciul, dar este și prea grea situația echipei Steaua – este tot o o echipă în construcție. Nu știu cum, nu mă bag, dar are probleme. Am fost luat la rost de băieții din galerie: „Ia uite! Trei jucători s-au dus la Steaua: Luchin, Țucudean, Tamaș. Ne-au furat, ni i-au luat pe toți”. Mai sunt la Steaua?
Nu. Deci timpul a dat din nou răspunsul, că nu ar fi fost o problemă să îi fi luat noi. Ionuț Negoiță a fost chiar tentat să facă o anumită schemă să îl ia pe Tamaș.
Acum? În iarnă, când a venit. Eu, care îl cunosc pe Gabi Tamaș de când era mititel, că eu l-am avut la FC Brașov, prin mine și Paul Enache, a ajuns un an la Rapid, s-a dus, s-a întors, a ajuns la Dinamo, s-a dus în Turcia. Îl cunosc foarte bine, este un jucător admirabil, dar din păcate, nu știu de unde a colectat această nenorocire – să știți că este o nenorocire! – când gândește în locul tău alcoolul. Îmi pare foare rău pentru el și chiar sunt de acord cu Puiu Iordănescu că a pierdut un fundaș central sau un fundaș de margine, pe acest copil de care Steaua s-a convins. Îl înțeleg și pe Rădoi, a trebuit să își facă ordine în grădina proprie: cine nu își face ordine, cine nu își scutură propriile cearșafuri, nu vine nimeni să i le spele. Trebuie să îți faci singur curățenie în grădină și atunci stai puțin mai liniștit sau măcar respiri un aer mai curat.
O ultimă întrebare: ce cadou i-ați făcut lui Mircea Lucescu? Cadoul meu pentru Mircea Lucescu, la distanța respectivă – sunt urările pe care i le-am făcut de fiecare dată, din inimă, din suflet și din prietenia pe care, puteți să-l întrebați și pe el, nu este o vorbă în vânt, este acumulată în mulți ani, în mulți ani petrecuți în Londra, când râdeau unii de el că îi dădeam mingi Mitre să joace cu ele la Hunedoara, când era antrenor, și spuneau că ăștia joacă în Honduras. Am avut o relație corectă, principială și, dacă vreți, mai este o problemă: să-mi spuneți dumneavoastră câți prieteni aveți de 40 de ani, timp în care nu v-ați certat niciodată cu el și sunteți prieteni și astăzi? Din punctul meu de vedere, acesta este Lucescu, acesta sunt eu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER