INTERVIU | Walter Zenga realizează 11-le tip al jucătorilor antrenați în Liga 1 și îi laudă pe Lobonț și Martin Tudor: ‘Steaua și Dinamo jucau liniștite cu ei în poartă’. Cine e cel mai valoros la penalty-uri și TOP 3 portari
de Andru Nenciu
ProSport vă prezintă azi partea a doua a interviului cu Walter Zenga, un material în care antrenorul italian de la Al Shaab face analiza portarilor români ai naționalei, își exprimă opinia despre grupa reprezentativei lui Iordănescu la Euro și face o incursiune în timp, până în România anilor 80, perioadă în care a venit în țară de trei ori. Ce înseamnă Chivu pentru Inter, cum arată Top 3 al portarilor lumii și Coppa del Mondo sunt alte câteva subiecte tratate în interviul realizat de ProSport.
Sunteți o emblemă a echipei Inter. Cât de mult înseamnă Chivu pentru acest club, ce impresie a lăsat acolo?
Da, am jucat 14 ani la prima echipă cu Inter Milano. Chivu este un profesionist desăvârșit si numele lui va rămâne mereu legat de faimosul „triplete”: campionatul, champions league și campionatul mondial al cluburilor.
Ați remarcat în România vreun jucător tânăr care ar putea deveni în curând un fotbalist valoros pe plan mondial?
Decât să evidențiez un singur jucător, aș prefera să elogiez munca pe care a depus-o în ultimii ani Gică Hagi pentru a descoperi tinere talente și pentru a crea un viitor important fotbalului din România, aducând un suflu nou.
Ați venit în România în martie 1990, la Sibiu, pentru acel amical de dinainte de Coppa del Mondo (1-0 gol Sabău). Ce v-a impresionat atunci într-un mod plăcut și ce nu la țară și cum ați perceput-o după peste un deceniu când v-ați întors?
Prima dată am venit în România în 1984, apoi în 1986, pentru a juca în cupa UEFA cu Sportul Studențesc și Rapid. În 1989 am fost la Sibiu, iar detaliul simpatic este că acel meci era debutul lui Dan Petrescu la echipa națională! Ca jucător… atunci nu apucai să vezi prea multe, hotel-stadion, dar era clar că intram într-o atmosferă diferită de Europa cu care eram obișnuiți… Sigur, după zece ani se schimbase considerabil, dar și mai mult în acești ultimi ani.
Grupa României de la Euro cu Franța, Elveția și Albania vi se pare una accesibilă?
Nu este o grupă ușoară, Albania este o revelație recentă, Elveția nu a fost niciodată o echipă ușor de înfruntat… iar Franța nu are nevoie de nici o prezentare.
Dar grupa Italiei?
Și Italia are parte de o grupă dificilă pentru că Belgia impresionează printr-o echipă într-un progres constant.
Totul despre Tătărușanu, Pantilimon și Silviu Lung jr
Aș vrea să vorbim puțin și despre naționala României. Sunteți un bun cunoscător al fotbalului românesc. Din postura fostului mare portar, ce calităti li se potrivesc lui Tătărușanu, Pantilimon și Silviu Lung jr dintre următoarele: priză la minge, agilitate, reflexele, ieșirea pe mingi înalte, tehnică, repunerea și jocul cu piciorul, nebunia.
Sunt trei portari cu stiluri diferite, fiecare dintre ei are o calitate specifică, postură, tehnicitate, agilitate. Se disting și prin diferențe de caracter. Evoluează în trei campionate diferite, nu este ușor de ales între ei.
Se spune că portarul trebuie să fie din punct de vedere psihic puternic. Care dintre cei trei ar putea avea tăria de a-și controla emoțiile și de a nu simți presiunea unui turneul final?
Nu îi cunosc personal și nu mă pot pronunța, singurul pe care l-am văzut jucând este Tătărușanu în campionatul Italiei, când antrenam la Sampdoria. Alegerea îi aparține doar lui Iordănescu, cel care le cunoaște cel mai bine calitățile și personalitatea.
Ați purtat banderola de căpitan. Ar fi o presiune în plus pentru goalkeeperul naționalei dacă Anghel Iordănescu l-ar numi căpitan sau ar ceva justificat întrucât cea mai mare concurență este pe acest post.
Nu, nu ar fi o presiune în plus, ci doar deplasări „extra” pentru portarul-căpitan când trebuie sa meargă să discute cu arbitrul!
Tătărușanu, Pantilimon și Silviu Lung jr. au temperamente diferite. Tătărușanu pare stilul flegmatic, Pantilimon sangvin, iar Lung pare mai melancolic. Dacă ați lua strict partea psiho-intelectuală, având în vedere că dumneavoastră erați un tip coleric în timpul jocurilor, pe cine ați prefera în poarta naționalei?
Prin prisma experienței internaționale cred că Tătărușanu ar fi cel mai potrivit; dar de exemplu în acest an nici unul dintre cei trei portari nu joacă în Europa League.
Se spune că siguranța unei defensive depinde foarte mult de portar, iar dintre cei enumerați mai sus care credeți că inspiră cea mai mare siguranță când intră în poartă?
Este adevărat, un portar trebuie să transmită siguranță și încredere întregii echipe, fapt care va deveni esențial la Euro, cu meciuri solicitante la intervale scurte de timp. Sunt convins că Iordanescu va vedea bine în alegerea sa.
În fotbalul modern majoritatea antrenorilor caută portari cu talie foarte înaltă. Este un avantaj faptul că avem doi goalkeeper de peste 1,90 m, care domină careul prin statura lor, însă suferă la alte capitol: spre exemplu viteză, elasticitate, spectaculozitate.
Un portar înalt domină careul, e adevărat, dar de exemplu la Steaua am dat tricoul de titular lui Tudor, iar la Dinamo lui Lobonț, doi portari care nu erau foarte înalți, dar aveau calități foarte bune, și echipele jucau liniștite cu ei în poartă.
Corupția din Italia și România, victimele conflictului israeliano-palestinian și CM 1990
Puteți face o paralelă între gradul de corupție din Italia și cel din România? Identificați asemănări și deosebiri între lucrurile care au pătat cele două campionate?
Nu este un subiect despre care imi face plăcere sa vorbesc pentru ca este neplăcut și îmi place să cred înca în fotbal ca fiind un sport curat, nobil, pentru care lumea vine la stadion din pură pasiune, sa vadă meciuri competitive și performanța în teren.
Soția dumneavoastră, Raluca, și-a exprimat compasiunea față de victimele conflictului israleliano-palestinian. Ați discutat cu ea? Îi împărtășiți punctul de vedere?
Eu si soția mea împărtășim aceeași părere. Nu pot sa nu te afecteze acele imagini, suferința victimelor, atat de multi copii…
Ce regret aveți când vă gândiți la Coppa del Mondo 1990?
Nu am niciun regret, părerile de rău nu își au sensul. Ceea ce am obținut este pentru că am meritat, iar ceea ce am pierdut este pentru că, la fel, nu a fost să fie.
Cu Totto Schilacci ați mai păstrat legătura?
Nu, din păcate nu am mai ținut legătura, am păstrat in schimb relații cu foștii mei colegi de la Inter, Ferri, Bergomi, Berti, Serena; și cu cei cu care am jucat la Sampdoria: Vialli și Mancini.
Ritualul de dinaintea meciurilor: „Îmi sun mereu soția înainte de a intra in stadion, iar ea încearcă întotdeauna să îmi insufle ceva pozitiv”
Cine credeți în acest moment că este cel mai bun portar din lume la penalty-uri?
Handanovic de la Inter.
Puteți să realizați un Top 3 al celor mai valoroși portari ai lumii?
Neuer, Buffon, Curtois.
Dacă ați fi vrut să vă nașteți cu o calitate în plus, care ar fi fost aceea?
Am fost votat trei ani la rând cel mai bun portar al lumii și dețin încă recordul de imbatibilitate la Campionatul Mondial – mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste calități. Consider ca am fost înzestrat din belșug și că mi-am fructificat talentul cum am putut mai bine. Vorbesc despre asta în cartea mea „antrenor”, apărută in aceasta toamnă la editura Integral (aceeași care a publicat cartea soției mele, „Manualul mămicii ZEN”).
Când vi s-a întâmplat să vă treziți dimineață și să vă spuneți: „Sunt fericit, nu am nevoie de nimic”?
O fac în fiecare dimineață, recunoștința pentru ceea ce ai face parte din credința în succesul care va urma.
Ce vă spune Raluca înaintea unui meci important?
Îmi sun mereu soția înainte de a intra in stadion, iar ea încearcă întotdeauna să îmi insufle ceva pozitiv – o întreb ce fac copiii, ne spunem ceva amuzant. Este tradiția noastră.
În final aș vrea să vă rog să realizați un prim 11 al fotbaliștilor români pe care i-ați antrenat.
Lobonț – Ogăraru, Ghionea, Moți, Radu – Petrescu, Paraschiv, Rădoi – Dică, Neaga – Dănciulescu. Mențiuni speciale pentru Caramarin, Ovidiu Petre, Boștină și Oprița.
Vă mulțumesc!
Mulțumesc și eu.
- Walter Zenga (55 de ani) este antrenorul lui Al Shaab, în Emiratele Arabe Unite. Acesta a fost instalat pe banca tehnică a echipei pe 1 decembrie 2015 și are contract până în vara acestui an. În cariera de antrenor Zenga le-a mai antrenat pe Sampdoria, Al-Jazira, Al-Nasr, Al Nasr Ryadh, Palermo, Catania, Dinamo, Gaziantepspor, Steaua Roșia Belgrad, Steaua București și FC Național. Cele mai mari performanțe le-a obținut atunci când o antrena pe Steaua, perioadă în care a câștigat campionatul României, în sezonul 2004/2005, ajungând până în faza optimilor de finală din Cupa UEFA. A mai câștigat titlul în Serbia, la cârma celor de la Steaua Roșie Belgrad, în sezonul 2005/2006.
- Ca jucător, Walter Zenga și-a petrecut cea mai mare perioadă a carierei la Internazionale Milano. A acumulat 347 de partide, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria formației din Milano. Din cele 347 de partide, în 141 dintre ele a reușit să păstreze poarta intactă. Fostul portar a mai jucat și la Sampdoria, unde a strâns 44 de partide, dar și la Calcio Padova, 21 de partide. 3 trofee a cucerit Walter Zenga în cariera de jucător: 1 campionat al Italiei și 2
Editura Integral a tradus în timp record cartea Coach a lui Walter Zenga din italiană în română și a lansat-o la Gaudeamus. Editura Integral este și cea care i-a lansat cartea Ralucăi Zenga – Manualul Mamicii ZEN