Iohannis și dresul busuiocului. Andru Nenciu scrie despre așteptarea de 35 de zile a olimpicilor de la Rio

Redactor:
Andru Nenciu
Iohannis și dresul busuiocului. Andru Nenciu scrie despre așteptarea de 35 de zile a olimpicilor de la Rio
  • Publicat:
  • Actualizat:

La sport am regresat cu 26 de ani, bântuiți de viscolul nepăsării. Iar când promptitudinea lipsește și în anul în care România mai excelează prin câteva insule de prosperitate în sport, e grav!

35 de zile au trecut și alte subiecte au avut prioritate în fața lor. E un exemplu de trecut la „așa nu”. Pe de o parte. Pe de alta…E o chestiune omenească. Să simți nevoia de atenție, de o strângere de mână sau de o privire caldă care face cât toți banii din lume. Izvorâște din dorința sportivului de a-i fi, într-un fel sau altul, recunoscută fiecare oră dedicată visului său. Să i se transmită un mesaj! Nu doar unul constatator, pe un ton impersonal și robotic. Medaliații de la edițiile JO nu sunt niște statui din piatră. Și nici nu zgârie la ușile de la Palat. Așteaptă însă, o dată la 4 ani, un gest firesc.

Încărcata agendă oficială a președintelul Klaus Iohannis a ajuns, marți seara, la fila cu cercuri olimpice. Cel mai mare iubitor de tenis din țară a ales, alături de echipa lui, să dărâme două popice dintr-o lovitură: să organizeze în același timp premierea medaliaților de la JO, dar și de la Paralimpice. O explicație neînghițită, însă, pe nemestecate, de toată lumea. Realitatea e că oamenii din Rio au fost trecuți la „și altele”. De asta au așteptat 35 de zile invitația oficială. Și nicio altă fandare nu scuză lipsa de reacție a celor mai înalte oficialități ale statului.

Chiar dacă Vasile Dâncu a fost prezent la COSR, vineri, la o discuție lipsită de substanță, denumită pompos Strategia de Redresare a Sportului. 

Dar sportul devine și politică, iar oamenii președintelui o știu cel mai bine. Ajutând sportul, te ajuți pe tine, dar și sănătatea întregii națiuni. Însă atunci când elaborezi un discurs prin care vrei să demonstrezi că ești updatat la tot se întâmplă în sport, iar ceremonia se vrea a fi fără cusur, nu scapi niciun detaliu. Mai ales când vrei să dregi busuiocul. La Cotroceni, marți seara, gazda nu avea voie să greșească. Dar a făcut-o.

Fără să se fi încheiat întreaga ceremonie de pe marmura de Carrara, președintele a acceptat dialogul cu reprezentanții presei. Nimic greșit până aici. Însă în momentul în care a fost de acord să schimbe registrul discuției spre subiectele Sebastian Ghiță, Laura Codruța Kovesi etc, și-a tras singur covorul de sub picioare. Nu contează în cât timp a reușit să iasă din meleul realizat ad-hoc. Ceea ce rămâne este așteptarea adevăraților protagoniști ai ceremoniei. Ei așteptau încă o poză, încă un schimb de priviri sau măcar de formalități. Medaliații au trecut în plan secund și au realizat asta. Chiar dacă nu vede, Alex Bologa, judoka medaliat cu bronz la Paralimpice, a simțit-o și el.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×