Ion Iliescu, fost preşedinte timp de zece ani şi fost ministru în perioada regimului comunist, împlineşte azi 90 de ani. Născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, Ion Iliescu a crescut într-o familie apropiată de ideile comuniste. Tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost unul dintre liderii Partidului Comunist din România (PCdR) în anii ’30.
Într-un interviu acordat acum 10 ani pentru Prosport, fostul șef al României a vorbit despre sport cu dezinvoltură, și-a amintit date, nume, situații chiar din anii de după cel de-al doilea război mondial. A relatat în premieră cum a ajuns să conducă sportul școlar și universitar, dar și cluburile din țară organizate sub un singur nume: Știința. A fost suporter al echipei din Giulești și a formației din Regie.
„Am ținut cu Rapidul, pentru că eram fiu de ceferist și am copilărit pe lângă Podul Grant. În 1939 am văzut când s-a inaugurat stadionul din Giulești, locuiam în apropiere și treceam podul să merg la niște cunoștințe în Crângași. S-a organizat o mare acțiune, se numea Ceferiada. Apoi, când m-am ocupat de Sportul, am ținut cu ei. Când m-am ocupat de echipele studențești, o vreme Timișoara era spaima Stelei. Vreo zece ani, Steaua nu reușea să câștige la Timișoara”, a declarat Ion Iliescu.
Traian Băsescu se implică în scandalul din fotbalul românesc: „Generalii au reușit să șteargă din fotbalul european numele Steaua București!”
„Nu am făcut fotbal de performanță, dar am făcut de toate, începând cu mingea de cârpă, de fotbal, pe maidan. Pe vremea mea, când eram la Oltenița și aveam opt ani, erau multe terenuri virane. Ă‚sta era avantajul copilăriei noastre, cam acolo se desfășura toată energia copilăriei și a tinereții. Am jucat și volei, ping-pong, am înotat, am patinat, am schiat”, și-a continuat ideea fostul președinte.
Ion Iliescu și-a adus aminte de perioada tinereții sale. „Când eram la liceul Spiru Haret, era la modă tenisul de masă. Pe vremea aia nu existau săli, nici nu se construise sala Floreasca. Deci campionatele naționale de ping-pong se desfășurau în sala de sport a liceului Spiru Haret. Era cea mai arătoasă. Atunci am cunoscut-o pe Angelica Ruzeanu, care a dominat ping-pong-ul mondial vreme de zece ani. M-am dus la o finală la băieți. Era Vladone, care devenise campion național, asta era prin anii ’46-’47, și Naumescu finalist. Vladone era un tip ofensiv care trăgea șuturi puternice și Naumescu le scotea de la zece metri distanță. Ne fascina calitatea asta defensivă, ce vezi acum la chinezi”.
Fostul președinte și-a adus aminte și cum și-a cunoscut soția, Nina. „Era mai bună ca mine la liceu, atunci am și cunoscut-o. Ea a fost și în echipa de volei a liceului ei, Iulia Hașdeu. Urmăream în general toate competițiile, printre ele și gimnastica. Am văzut-o la lucru pe Elena Leușteanu, era cea mai tare”.
Puină lume știe că Ion Iliescu a condus sportul școlar și universitar din România.
„Am organizat atunci Olimpiada elevilor, care a avut finala în iunie 1948. Aveam o conlucrare foarte bună cu ministerul, nu era birocrația de azi. Era o direcție pentru educație fizică și sport, iar director era Leon Teodorescu, fost baschetbalist. Eram puștani, dar nu ne tratau cu aroganța profesorului către elev. Sportul de masă avea mai multă animație, acum a slăbit foarte mult. Sportul școlar era o sursă vitală pentru recrutarea unor valori. În 1957, când eram președintele UASR-ului, am preluat clubul sportiv Știința.
Atunci sportul de performanță era grupat pe cluburi. Era clubul Armata pentru sportul militar, Dinamo, pentru tot ce însemna Ministerul de Interne, cele sindicale și studențești. Clubul Știința grupa toate sporturile: rugby, atletism, baschet, volei, fotbal. Au crescut foarte mulți sportivi de performanță deveniți valori. Lucescu a venit ceva mai târziu. Erau Știința Cluj, Știința Timișoara, iar ulterior au venit Știința Craiova, Știința Iași și Sportul Studențesc.
Mi-a plăcut atmosfera de la Cluj și Timișoara, fiindcă era o antrenare a tuturor: și conducerile administrative ale universităților, corp didactic și a asociațiilor studențești. Se ocupau cu grijă de sportivi”, a recunoscut fostul șef al statului român timp de 10 ani”, a încheiat Ion Iliescu.
După 1990, Ion Iliescu a prins mai multe mandate de preşedinte al ţării. Primul mandat a fost între 1990 şi 1992, urmând apoi mandatul 1992-1996. În 1996 a fost învins la prezidenţiale de Emil Constantinescu. Însă Iliescu a revenit politic în 2000, când a reuşit să-l înfrângă în turul 2 al alegerilor pe Corneliu Vadim Tudor. În prezent, Ion Iliescu este doar preşedinte de onoare al Partidului Social Democrat, fostul şef de stat fiind o prezenţă discretă în spaţiul public.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER