„Ironic, l-am întrebat pe bașkan: Jucăm în deplasare?”. Poveste savuroasă marca „Smurd”. „A fost asediu la poarta noastră, mai ales că aveau două vârfuri de 1,95 m: Hakan Sukur și Safet. Stelică a fost imperial!”

Gigi Mulțescu, unul dintre antrenorii români de top de după Revoluție, a vorbit într-un interviu pentru ProSport despre mediul în care trebuie un tehnician român să se impună în Turcia. Plecând de la experiența sa de la Samsunspor, fostul mijlocaș de la Dinamo a făcut trecerea către Marius Șumudică, în prezent la Kayserispor.

„Este un campionat greu, cu fotbal agresiv, trebuie să fii foarte bine pregătit ca să poți să ai succes. Acolo nu te ține nimeni dacă nu ai rezultate. Uneori, te dă afară și când ai, dar când n-ai!

Pe vremea mea, erau patru echipe care dominau. Formațille din provincie parcă jucau în alt campionat. Atunci au început să se dea și drepturi de televiziune, pentru că inițial erau transmise doar meciurile lor. Plutonul s-a răsculat. Poate și eu am avut o contribuție, pentru că am fost primul care a învins una din astea patru chiar la ea acasă”, a demarat Mulțescu.

„Am bătut Galatasaray cu Samsun, 1-0, cu Stelea în poartă. A fost imperial Stelică. Am jucat în 10 oameni din minutul 60. A fost un asediu la poarta noastră, mai ales că ei aveau două vârfuri de 1,95 m, Hakan Sukur și Safet, care erau golgheterii Turciei. După aceea, au câștigat și alte echipe, parcă le-am dat curaj. Atunci era diferență mare, nu era voie decât cu trei străini în echipă. Acum, lucrurile s-au mai echilibrat”, spune fostul antrenor de la CS U Craiova.

Mulțescu a povestit și un moment care i s-a lipit de albumul cu amintiri. „Prima oară când am jucat acasă cu Galatasaray, am venit la stadion cu o oră înainte și, când am ieșit pe teren, am văzut o mare de steaguri ale lui Galatasaray. Ironic, l-am întrebat pe bașkan: Jucăm în deplasare? Mi-a zis: Să te obișnuiești cu treaba asta, că așa o să fie și cu Beșiktaș, și cu Fenerbahce.

Trabzon era singura echipă de provincie care avea numai suporterii ei. Era un fel de Rapid al lor. Acolo nu rezista niciunul dacă era de-al lui Galata sau de-al lui Fenerbahce. Era și ea dintre echipele puternice, care mai câștigase trofee. Ei aveau suporteri prin alte orașe, chiar și pe la Istanbul”.

Publicat: 02 01. 2018, 21:54
Actualizat: 02 01. 2018, 21:56