Istvan Kovacs a continuat să arbitreze după un debut șocant:** „La primul meci am luat un cap în gură”
Istvan Kovacs (26 de ani), cel mai tânăr arbitru internațional
din Europa, și-a petrecut Sărbătorile de iarnă alături de familie
și prieteni, la Carei. Într-una dintre diminețile geroase ale
acestui început de an, Istvan a acceptat provocarea ProSport de a
ne dezvălui modul în care a ajuns arbitru, sacrificiile pe care ți
le cere o astfel de meserie, dar și satisfacțiile ei.
De ce te-ai apucat de arbitraj?
M-a forțat tata (râde). Eu am făcut fotbal de la 11 până la 14 ani.
Atunci, în timpul unui turneu final, comentam deciziile arbitrilor
alături de tatăl meu, care mi-a spus că nu ar strica să îmi încerc
norocul în
acest domeniu. Așa am făcut un curs de arbitraj, iar la 15 ani
m-am apucat de această meserie.
Cum a fost debutul tău ca central?
S-a petrecut la 15 ani și câteva luni, la un meci de Liga a V-a din
județul Satu Mare (n.r. – Voința Lazuri – Unirea Pișcolt). În
minutul 87, am acordat o lovitură liberă pentru oaspeți, iar
jucătorul gazdelor care a faultat m-a înjurat. I-am acordat imediat
cartonașul roșu, iar de acolo până la a se forma un meleu în jurul
meu nu a fost decât un pas. În toată această nebunie, fratele celui
eliminat, un jucător de 40 de ani și vreo 90 de kilograme (n.r. –
Kovacs avea atunci doar 45 kg), a venit în fața mea și mi-a dat un
cap în gură. Am căzut imediat și, timp de câteva minute, mi-am
pierdut cunoștința. Când mi-am revenit, m-am ridicat și am fluierat
finalul meciului.
Jucătorul care te-a lovit ce a pățit?
A fost judecat de Comisia de Disciplină a AJF Satu Mare și a fost
exclus din fotbal.
A
alergat 14 kilometri la Bistrița – Timișoara
Cum faci să te menții mereu în formă?
În fiecare zi fac două antrenamente. Fac alergare o oră și jumătate
și apoi merg la sală, unde trag de fiare tot cam atât timp.
Cât aleargă un arbitru în timpul unui meci?
Eu am măsurat distanța alergată la două meciuri din toamna anului
trecut. La Gaz Metan cu Universitatea Craiova am alergat 11,5
kilometri, iar la meciul Bistrița – Timișoara, care a fost ceva mai
alert, am alergat 14 kilometri.
Se poate trăi doar din arbitraj?
Categoric, nu. Cariera de arbitraj este destul de scurtă și, chiar
dacă ești la un nivel ridicat, trebuie să mai faci ceva pe lângă
pentru a putea trăi. Eu, când nu arbitrez, sunt profesor de
educație fizică și sport la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din
Carei, unde am cinci clase.
Cum e privită educația fizică de către tineri în ziua de
azi?
Copiii nu mai au nicio motivație să facă mișcare. Îi văd pe mulți
că sunt sănătoși tun și vin la mine cu diverse scutiri medicale.
Principala vină aici este a părinților, care nu realizează cât de
mult pierde un copil sărind peste orele de educație fizică și mai
ales nefăcând mișcare.
La un moment dat s-a discutat despre posibilitatea ca
arbitrii să primească banii direct în cont și nu în plic. Tu cum
preferi?
Aș prefera să-i primesc în cont. E mai elegant așa.
Ce ai face dacă după un meci ai primi mai mulți bani decât
e baremul?
Aș returna diferența imediat.
Care e visul tău ca arbitru?
Sper să ajung într-o bună zi la un turneu final de campionat
european, mondial sau la jocurile olimpice. Ar fi ca un vis
împlinit pentru mine.
„Unii
jucători veneau beți la meciuri”
Nu te-a speriat această întâmplare?
Nu, deloc! Chiar dacă eram un copil pe atunci, nu am renunțat. Dacă
aș fi renunțat la arbitraj după doar un meci, lumea ar fi spus
despre mine că sunt un laș. A fost până la urmă și o chestiune de
orgoliu.
Cu ce alte incidente te-ai mai confruntat de-a lungul
cariereiÂ?
Bătăi nu am mai primit niciodată de atunci. Mi s-a întâmplat ca la
unele meciuri din Liga a IV-a și a V-a, unii jucători să vină la
meci beți. Îmi aduc aminte că un jucător mirosea de la cinci metri
a băutură. De cum l-am simțit, i-am spus antrenorului să-l schimbe
imediat, că altfel îi dau cartonaș roșu.
Au fost meciuri înaintea cărora ai fost solicitat să ajuți
o echipă sau alta?
Da. Acum șase ani, pe când eram la un meci de Liga a III-a.
Înaintea jocului, a venit cineva la mine și mi-a spus că ei, care
erau proaspăt promovați din Liga a IV-a, sunt învățați să fie
ajutați la meciurile de acasă. Eu i-am tăiat-o rapid și i-am spus
că acum erau în Liga a III-a și, mai mult, oricine ar fi fost, nu
aș face așa ceva niciodată.
„La
finalul Supercupei abia mă mai țineam pe
picioare”
Care a fost primul meci ca central de mare
importanță?
În 2007 am fost desemnat să arbitrez la centru Supercupa dintre
Dinamo și Rapid. Am primit vestea în timpul unei consfătuiri a
arbitrilor de la Casa Fotbalului. Am rămas pur și simplu șocat când
am auzit că eu voi arbitra un meci de o asemenea importanță, pe cel
mai mare stadion din țară. Țin minte că i-am avut asistenți pe Nica
și Onița, care m-au ajutat cu sfaturi și cu încurajări înainte de
joc. Am dus meciul la bun sfârșit, dar în ultimele 10 minute (n.r.
– jocul a fost decis după prelungiri și lovituri de la 11 metri)
de-abia mă mai țineam pe picioare.
A fost vreun meci la finalul căruia să te caute vreun
președinte sau vreun patron și să-ți reproșeze că i-ai defavorizat
la o fază anume?
Nu. Niciodată nu m-am întâlnit cu nimeni. Nici măcar pe Gigi Becali
nu l-am văzut vreodată în realitate.
Te deranjează când lumea te înjură pe
stadion?
Nu. Dimpotrivă. Mă motivează. Chiar nu mă simt bine dacă nu sunt
înjurat cel puțin o dată într-un meci. Vorbesc serios!
Ce jucători te-au impresionat cel mai multÂ?
Alexa, Ionel Ganea, Dani Coman și Marius Constantin sunt jucători
cu o personalitate puternică. Pe Ganea l-am și eliminat la primul
meu meci din Liga I…
Nu ți-a fost teamă să-l elimini, să nu pățești precum Dorin
Mudura?
(râde) Nu. Chiar după ce i-am dat „roșu”, Ganea mi-a întins mâna și
a ieșit calm de pe teren.
FOTO: CONSTANTIN MATEI