Îți vine să crezi? Câștigă 2 milioane de euro dacă reușește să slăbească 20 de kilograme!** VIDEO Cum reușește un star mondial să se apropie de potul cel mare!

A fost unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai lumii, dar a ajuns să trăiască momente de coșmar după ce a agățat ghetele în cui. Ronaldo este de nerecunoscut după ce a spus adio fotbalului, chiar dacă nici în momentele de glorie nu excela la capitolul „fizic”.

Starul brazilian recunoaște că traversează momente în care se rușinează pur și simplu de aspectul său. Ronaldo a luat decizia unor măsuri extrem de dure.

Fostul mare atacant face parte dintr-un program de „reabilitare”, prin care vrea să dea jos nici mai mult nici mai puțin de 20 de kilograme. Ronaldo este invitat de mai bine de o lună la un reality show, iar una dintre „pedepsele” pe care trebuie să le execute este să danseze în stilul Gangnam.

„Dieta” pare să dea măsuri, atâta timp cât Ronaldo a reușit să scape de 10 kilograme. Interesant este că fostul jucător ajuns la 36 de ani va fi premiat cu 2,2 milioane de euro dacă se va ține de cuvânt și va scăpa de cele 20 de kilograme propuse.

Publicat: 21 11. 2012, 16:50
Actualizat: 21 11. 2012, 16:53