Jaf cu acte în regulă? Documentele arată felul în care finanțatorii primeau dobândă din împrumuturile către club. „Contractele sunt adevărate, probabil că nu trebuia să cerem dobândă!”

Jaf cu acte în regulă? Documentele arată felul în care finanțatorii primeau dobândă din împrumuturile către club.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ProSport a obținut documente care demonstrează felul în care conducerea Ceahlăului împrumuta clubului bani cu dobândă, metodă folosită la scară largă în ultimii ani în tot fotbalul românesc
  • Surse din cadrul clubului nemțean susțin faptul că președintele Viorel Măstăcăneanu împrumuta clubul chiar cu banii pe care, în prealabil, îi scotea din conturile Ceahlăului. Totul, susțin sursele, pentru a încasa dobânda
  • În apărarea lui, Măstăcăneanu spune că a refuzat să încaseze dobânda pentru banii împrumutați, însă recunoaște că nu ar fi trebuit să ceară asta de la bun început

Petrolul, Dinamo, FC Brașov, „U” Cluj, Oțelul, CFR Cluj, Rapid sunt cluburile din Liga 1 aflate în insolvență. Alte cluburi au probleme financiare serioase și rezistă doar datorită unei fragil echilibru dat de banii veniți din drepturile TV. Departamentele de marketing există doar la câteva cluburi, iar acolo unde funcționează sunt produse încasări mici. Suporterii sunt departe de niște stadioane care, cu mici excepții, le oferă condiții deplorabile. În mare, asta este rețeta actuală a unui fotbal românesc pe care finanțatorii, unii ridicați incorect de opinia publică la rangul de investitori, au pregătit-o în ulimii ani. Așa-zișii afaceriști care au profitat de pe urma popularității fotbalului și care au devalizat, legal sau ilegal, cluburile din România.

Rețeta jafului cu acte în regulă. Poate să fie titlu de lucrare de doctorat într-o facultate a străzii, însă metoda a fost dusă la rang de artă de-a lungul timpului. ProSport prezintă astăzi exemplul clubului Ceahlăul Piatra-Neamț, echipă cu tradiție în ceea ce înseamnă supraviețuirea în Liga 1, supraviețuire prin care nu a făcut altceva decât să alimenteze conturile celor care s-au ocupat de destinele clubului. ProSport a obținut o serie de documente prin care se poate observa metoda, aparent legală, prin care Viorel Măstăcăneanu, președintele CA, reușea să „căpușeze” Ceahlăul. 

Pe scurt, potrivit surselor noastre, totul funcționa astfel: Măstăcăneanu lua bani din club, apoi împrumuta Ceahlăul cu exact aceeași sumă. Prin contractul nou încheiat, clubul se obliga sa plătească președintelui dobândă pentru sumele pe care le primea. În copiile contractelor obținute de ProSport, unul din 2008 și celălalt din 2009, Măstăcăneanu împrumuta Ceahlăul cu 100.000, respectiv 25.000 de lei. Conform înțelegerii standard, se preciza faptul că: „Măstăcăneanu Viorel, în calitate de acționar al FC Ceahlăul SA Piatra Neamț și persoană fizică, se obligă să împrumute FC Ceahlăul SA cu suma de 100.000 lei. Pentru această sumă FC Ceahlăul SA Piatra Neamț va plăti dobânda brută persoanei fizice Măstăcăneanu Viorel, la nivelul dobânzii de referință comunicată de BNR. Pentru dobânda astfel determinată, se va calcula și se va vira de către FC Ceahlăul SA Piatra Neamț impozit de 16% pentru persoana fizica Măstăcăneanu Viorel, în conformitate cu Legea nr. 571/2006 republicata, cu modificările ulterioare, art. 67 alin. (2)„.

De unde avea Măstăcăneanu banii pentru a împrumuta clubul? Explică o sursă ProSport: „Nici măcar nu erau banii lui. El venea și făcea acte pentru a scoate banii din contul clubului, apoi apărea cu aceeași sumă și, în baza contractului de împrumut. Dădea banii Ceahlăului tot Ceahlăului. Câștiga dobânda pentru perioada în care tot el dispunea să i se plătească datoria. Asta s-a întâmplat ani la rând, există documente pentru fiecare astfel de manevră. Jaf cu acte în regulă„.


Contactat, președintele Ceahlăului a recunoscut că actele aflate în posesia ProSport sunt veridice, însă susține că nu a luat niciodată dobândă pentru banii pe care i-a dat clubului. Ba mai mult, Măstăcăneanu spune că sumele prezentate în cele două contracte, un total de 125.000 de lei, nici nu au mai fost recuperate de la Ceahlăul.

Domnule Măstăcăneanu, avem niște documente, contracte de împrumut, prin care dumneavoastră dădeați bani Ceahlăului și apoi cereați dobândă.
Este adevărat, contractele sunt adevărate. Ce n-ați văzut dumneavoastră e că eu nu am mai luat banii ăia înapoi. Nu cu dobândă, nu i-am mai luat deloc. De unde era să îi iau?

Care erau motivele pentru care împrumutați la acea vreme clubul?
Ca să funcționeze clubul. Și nu doar eu, mult mai mulți oameni au împrumutat cu bani clubul. Dar garantez cu mâna pe suflet că nimeni nu a luat niciun leuț dobândă.

Și atunci de ce existau contractele astea în care se preciza că banii vor fi returnați cu dobândă? De ce nu vă cereați înapoi doar banii pe care îi imprumutați?
Probabil că așa trebuia să facem. Dar v-am spus că eu nu am luat nicio dobândă din cele două contracte pe care le aveți. Era un formular tip pe care ni-l furniza contabilitatea.

Știm că sunt mai multe contracte de împrumut, nu doar astea două. Nu ați luat niciodată banii înapoi, i-ați lăsat tot timpul clubului?
Eu m-am referit la cele două pe care le aveți. Din unele mi-am luat banii înapoi, cum nu i-am luat? Banii pe care îi împrumutam eu Ceahlăului erau luați de mine de la oameni, nu aveam eu banii ăștia. Și le dădeam banii înapoi, mai ales când veneau banii de la televiziuni. Dar pot să garantez că niciunul dintre cei care au împrumutat clubul nu au luat dobândă.

Niciodată?
Nimeni, niciodată nu a luat dobândă. Asta pot să garantez!

Noi am aflat că există alte documente prin care se poate demonstra că banii cu care împrumutați Ceahlăul erau, de fapt, banii pe care îi scoteați din conturile clubului.
Nu este adevărat, asta se poate vedea în contabilitatea clubului. Astea sunt răutați.


Metoda împrumutului, brevetată de Becali la Steaua

Cel mai cunoscut exemplu de finanțator care a trăit o lungă perioadă de timp de pe urma sumelor produse de club este găsit chiar la vârful Ligii 1. Steaua a scăpat abia în 2014 de datoriile față de Gigi Becali, după doi ani în care participările în Liga Campionilor și în Europa League au adus peste 50 de milioane de euro în conturi. Între 2012 și 2013, datoriile Stelei au scăzut de la 12,94 milioane de euro la 2,55 de milioane de euro, conform datelor Ministerului de Finanțe. În condițiile în care nu poate fi vorba despre datorii la stat (condiție pentru acordarea licenței), rezultă faptul că Steaua și-a plătit datoriile către Gigi Becali, cel în a cărui declarație de avere (ianuarie 2013) era menționat faptul că are de recuperat un împrumut de circa 10,2 milioane de euro de la club.

Cel puțin teoretic, diferența de circa 10 milioane de euro între sumele datorate de Steaua în perioada 2012-2013 și momentul actual ar fi rezultatul lichidării datoriei clubului față de finanțatorul Becali. Adică în acest moment Steaua nu îi mai este datoare, ba chiar produce sume importante pentru Becali. Steaua și-a putut achita datoriile grație profitului net de 17,86 milioane de euro înregistrat între 2011 și 2013. 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×