Jerome Champagne și-a anunțat candidatura la președinția FIFA
Francezul Jerome Champagne, în vârstă de 55 de ani, fost adjunct al secretarului general al FIFA, și-a anunțat, luni, la Londra, candidatura la președinția forului fotbalistic mondial.
„Sunt aici pentru a-mi lansa candidatura la președinția FIFA în 2015„, a declarat Champagne, care a fost adjunctul secretarului general în perioada 2002-2005.
El este primul candidat oficial la șefia FIFA.
Joseph Blatter, președintele în exercițiu, a anunțat că va dezvălui dacă va candida pentru un nou mandat înainte de congresul FIFA din perioada 10-11 iunie, de la Sao Paulo.