Jertfa căpitanului**

Istoria sportului românesc poartă amintirea unor momente unice,
ale unor sportivi de legendă și ale performanțelor lor uluitoare.
Printre acestea, salvate de uitare se află și eseurile unuia dintre
cei mai buni rugbiști români, Florică Murariu. Un model de dăruire
pe gazon, destinul flankerului de aur al naționalei se leagă de
primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, când un glonț a
năruit tot prezentul și viitorul într-o clipă.

Căpitan al naționalei României (69 de selecții) și artizan al
unor victorii memorabile cu Franța și Scoția, Murariu a fost
singurul român care a evoluat într-o selecționată mondială la
Centenarul rugbyului galez. O viață trăită întru sport, o pasiune
ce avea să cunoască sfârșitul în dimineața zilei de 24 decembrie.
Florică, omul care în urmă cu un an conducea naționala României
spre o victorie istorică la Cardiff, împotriva Țării Galilor
(15-9), era victima gestului inconștient al unui soldat.

Cu vânătăi la ochi și la
nas

În timp ce se îndrepta spre unitatea militară de care aparținea,
căpitanul echipei Steaua a fost oprit în dreptul parcului
Moghioroș de echipajul unui TAB aparținând unei unități din Focșani
și pus să se legitimeze. Gestul său de a duce mâna la buzunarul
interior al hainei a declanșat teama în mintea soldatului, care a
tras. „Este varianta pe care o știm noi. La puțin timp, a fost luat
de acolo de o Dacie și dus la spital, însă era prea târziu. Nu sunt
împăcat cu ceea ce s-a întâmplat acolo, cu atât mai mult cu cât,
atunci când l-am ridicat de la morgă, avea vânătăi la ochi și la
nas. Nimeni nu a aflat vreodată de unde a apărut acea Dacie fără
banchetă în spate sau ce s-a întâmplat pe drumul până la spital”,
explică fratele său, Costică.

„Părinții s-au stins de durerea
lui”

O viață de om curmată la 34 de ani, care a lăsat în urmă multe
întrebări ce păreau să-și găsească răspuns când Procuratura
militară deschidea o anchetă. „M-au chemat pe 11 ianuarie 1990 să
spun ceea ce știam. Nici până în ziua de azi nu am primit niciun
răspuns. Nu s-a meritat această jertfă. Și părinții noștri tot din
durerea lui s-au dus. Eu mai sper că după atâția ani statul să își
facă datoria față de cei care au murit”, continuă Costică Murariu.
Acesta vrea să transforme casa părintească din comuna Mitoc
(Botoșani) în casă memorială, ca povestea lui Florică Murariu să
fie model pentru toate generațiile.

Nu am aflat nimic oficial, numai zvonuri, din ce m-am
interesat la unii și la alții, la foștii lui
colegi
Costică Murariu, fratele rugbistului ucis la Revoluție