Jumătate din Liga 1 e la pământ. Dacă mâine ar începe cupele europene, România ar putea fi reprezentată de ASA Tg. Mureș, CSU Craiova și FC Botoșani
În contextul unui fotbal românesc măcinat puternic de neajunsuri financiare, multe date și de problemele pe care finanțatorii cluburilor le au cu legea, UEFA a luat o decizie care ar putea afecta și mai mult reprezentarea țării noastre în competițiile europene. Marți, forul fotbalistic european a luat decizia de a suspenda timp de trei sezoane din cupele europene cluburile Astra Giurgiu și CFR Cluj. Măsura vine drept pedeapsă pentru încălcarea regulilor de fair-play financiar, precum și ca urmare a neplății datoriilor către terți.
Situația celor două poate fi remediată dacă până pe 31 ianuarie 2015 vor face dovada faptului că și-au achitat datoriile, însă în acest moment, sub efectele produse de decizia UEFA, șefii fotbalului românesc se confruntă cu o situație incredibilă: șase cluburi din Liga 1 nu au dreptul de a evolua în cupele europene, iar alte trei, Petrolul Ploiești, FC Brașov și Ceahlăul Piatra Neamț, sunt într-o situație financiară dezastruoasă care ar putea duce către același deznodământ.
- Steaua – nu are probleme financiare, poate participa în cupele europene
- CFR Cluj – exclusă din cupele europene, situație financiară dezastruoasă
- Petrolul – finanțatorul Dan Capră are probleme cu legea, salarii neplătite, jucători importanți lăsați să plece
- Astra – exclusă din cupele europene, datorii de circa 1 milion de euro
- ASA Tg. Mureș – nu are probleme financiare, poate participa în cupele europene
- CSU Craiova – nu are probleme financiare, poate participa în cupele europene
- FC Botoșani – poate participa în cupele europene, nu are probleme financiare
- Dinamo – în insolvență, nu poate participa în cupele europene
- Viitorul – poate participa în cupele europene, nu are probleme financiare
- FC Brașov – poate participa în cupele europene, însă are probleme financiare grave, salarii restante pe mai multe luni
- „U” Cluj – în insolvență, nu poate participa în cupele europene
- Pandurii Tg. Jiu – poate participa în cupele europene
- Gaz Metan – poate participa în cupele europene, probleme financiare minore
- Concordia Chiajna – poate participa în cupele europene, fără probleme financiare
- Ceahlăul – situație financiară dezastruoasă, clubul este de vânzare
- CSMS Iași – situație financiară stabilă, poate participa în cupele europene
- Oțelul – în insolvență, nu poate participa în cupele europene
- Rapid – în insolvență nu poate participa în cupele europene
Pozițiile 5-6 în clasamentul Ligii 1, locuri de cupe europene?
Este doar un exercițiu de imaginație care ia în calcul cele mai proaste variante cu putință, însă nu pare deloc departe de adevăr în condițiile existente în fotbalul românesc, unul dependent pentru supraviețuirea în 2015 de sumele care ar trebui să vină din drepturile de televizare. Echipa care se va clasa pe primul loc la finalul acestei ediții de campionat va primi dreptul de a participa în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Cum Steaua este favorită la câștigarea trofeului, cel mai probabil ea va putea juca în C1. Mai departe intervin necunoscutele. Echipa de pe locul 2 va juca în turul 2 preliminar al Europa League, iar cea de pe locul 3 va intra în competiție din turul 1, însă numele acestora sunt greu de anticipat. Abia echipele de pe locurile 5, 6 și 7 – ASA Tg. Mureș, CSU Craiova și FC Botoșani – sunt oarecum ferite de probleme financiare grave, în condițiile în care toate cele de deasupra lor, fără Steaua, se confruntă cu probleme.
Semifinalele Cupei: trei echipe cu probleme financiare și Steaua
Câștigătoarea din acest an a Cupei României va juca în turul 2 preliminar al Europa League, spune regulamentul, iar asta dă naștere unor noi discuții. În semifinalele competiției au ajuns două echipe fără drept de joc în Europa în acest moment – „U” Cluj și CFR Cluj – și una cu probleme financiare serioase: Petrolul Ploiești. Doar Steaua are siguranța participării în cupele europene, motiv pentru care, în cel mai negru scenariu, locul de Europa League dat de Cupa României ar fi transferat către cea mai bună clasare din Liga I. Astfel, se poate ajunge la situația ca locul 7, ocupat acum de FC Botoșani, să aibă dreptul de a juca în turul 2 al C2.