Jumătate din vestiarul lui United a trecut prin patul ei!** Fosta cumnată a lui Giggs promite noi dezvăluiri incendiare: „În locul lui nu aș mai ieși din casă”

După ce a ținut săptămâni la rând prima pagină a ziarelor, cumnata lui Ryan Giggs, Natasha, cea cu care fotbalistul lui Manchester United a avut o relație extraconjugală timp de opt ani, va fi protagonista celebrei emisiuni Big Brother.

Ea a accepta în schimbul sumei de 50.000 de lire sterline să apară timp de o lună în acest format de emisiune în care va apărea alături de alte vedete din Anglia.

Surse din cadrul producătorilor emisiunii au spus că șefii postului „speră ca Natasha să dezvăluie toate lucrurile murdare din viața lui Ryan. În locul lui, aș evita aparițiile în public în luna ianuarie”.

Producă torii au încercat să o convingă pe Natasha și în vară să participe la această emisiune, atunci când scandalul era dezlănțuit, numai că aceasta nu a acceptat atunci.

După ce a făcut publică relația pe care a avut-o cu Ryan Giggs, Natasha a spus că au mai fost câțiva fotbaliști de la Manchester United care au trecut prin patul ei, Dwight Yorke, Phil Bardsley și Danny Simpson, fiind numele pe care aceasta le-a declarat.

Lui Ryan Giggs tocmai i-a fost prelungit contractul pe încă un sezon cu Manchester United, dar noile dezvăluiri pe care fosta cumnată le va face, l-ar putea determina pe galez să se retragă din fotbal mai repede decât și-ar dori.

Foto: The Sun

Publicat: 03 12. 2011, 12:36
Actualizat: 03 12. 2011, 12:37