Kassandra pleacă la operație în Franța

După mai bine de un an de așteptare, fetița salvată de familia
Rotariu este foarte aproape de a-și împlini visul. Kassandra,
însoțită de Dana Rotariu, pleacă astăzi în Franța, unde va suferi
prima dintre cele patru intervenții chirurgicale de care are
nevoie.

Kassandra va împlini la primăvară șase ani și sunt aproape doi
ani de când noii ei părinți au grijă de ea. Maltratată de bunica
sa, fetița a învățat în noul ei cămin să zâmbească, iar starea ei
fizică s-a îmbunătățit remarcabil. Micuța va ajunge azi la
Strasbourg, unde va fi supusă ultimelor teste, iar luni, 7
februarie, va fi operată la maxilar. „Operațiile s-au tot amânat,
pentru că nu a avut niciun doctor curaj până acum să le facă.

Avea mușchii atrofiați și se gândeau că nu va rezista, dar până
la urmă a prins putere și putem în sfârșit să o facem bine”, spune
Dana Rotariu. Prima operație, plus spitalizarea și recuperarea,
costă 12.300 de euro. Vor urma alte trei intervenții chirurgicale,
prima dintre ele chiar la începutul lunii martie. Cele patru
operații costă aproximativ 100.000 de euro și trebuie făcute o dată
la patru ani, până când Kassandra va fi majoră.

12
mii de euro vor fi cheltuiți pentru Kassandra la spitalul
Hautepierre, din Strasbourg

Publicat: 02 02. 2011, 00:13
Actualizat: 02 02. 2011, 00:13