Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi, e o actriță de succes. Chiar dacă numele său „atârnă” greu, tânără de 27 de ani se descurcă singură. Nu are nevoie de ajutoare pentru treburile cotidiene, dovada fiind și momentele în care a fost surprinsă de fotoreporterii ProSport.
Fiica lui Gică Hagi a fost observată în aceste zile în Capitală, la bordul unei mașini de proveniență britanică. Îmbrăcată lejer, de vară, ea s-a oprit într-o benzinărie, a alimentat automobilul și apoi a plecat spre zona de nord a Bucureștiului. Kira, deși e o cunoscută actriță și are un nume extrem de iubit în România, nu are vreun „ajutor” – care să-i facă diferite „comisioane”.
A apărut în filme ca Între Chin și Amin, În Carte, Fata visează, Fragil ori Jane simplă și jocul întâlnirilor sau în seriale tv. „Tocmai s-au incheiat filmările la pelicula Enescu – Geniul și Prințesa, un film despre viața și iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit și investigat cu această ocazie o altă femeie emblematică a perioadei interbelice. Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanță, dar şi corespondent de război, în al Doilea Război Mondial. Urmăriți pagina oficială a filmului pentru mai multe detalii. Eu una abia aștept premiera!“ anunța ea într-o postare pe rețelele sociale.
Pe lângă actorie, ar fi tentată să scrie și romane. „Nu știu dacă aș implica aceste momente tare intime din viața mea într-un roman. Aș vorbi mai mult despre pasiunea mea pentru teatru, pentru film, nu aș implica oamenii pe care îi cunosc pentru că trebuie să primesc, într-o oarecare măsură, și aprobarea lor. Țin foarte mult la viața mea și mai ales la viața altora. Nu pot să mint sau să folosesc un pseudonim. Dacă aș scrie un roman despre viața mea, ar fi doar despre mine și ce fac eu” spunea ea.
Kira are un frate, pe Ianis, care recent s-a logodit. Ea a avut un mesaj emoționat pentru viitoarea cumnată!
„Relaţia mea îmi place să o am privată, pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea. Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine. Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e” declara Ianis Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER