Tenisul românesc masculin rămâne știrb după retragerea lui Andrei Pavel, cel mai bun produs al său dupa Ilie Năstase. Ajuns până pe locul 13 ATP, la 25 octombrie 2004, constănțeanul va rămâne mereu în inimile noastre cu câteva meciuri antologice în Cupa Davis, competiția lui favorită. Andrei a știut întotdeauna să transforme presiunea de a juca pentru România în energie, voință, motivație. Ne vom aminti peste ani de victoriile sale memorabile cu Siemerink, Kafelnikov, Kucera, Hrbaty, Melzer, Ancic sau Roddick. Andrei ne-a transpus prin micile ecrane plăcerea de a juca tenis. Am gemut, am oftat, am sărit și ne-am bucurat în acele seri și nopți magice de fiecare rever al său executat cu precizie de chirurg. Am zâmbit vrăjiți la scurtele sale, furate parcă de la Năstase, și ne-am minunat la voleurile sale, pe care le-a dobândit probabil odată cu pașaportul de Germania.
Fără Andrei, tenisul românesc e parcă insipid, e ca un steag fără blazon. Poate va reuși Hăne să preia ștafeta, dar nu îi va fi ușor singur. Ce ne rezervă viitorul în tenisul masculin? Poate Adi Ungur să-și înțeleagă și să-și împlinească, în sfârșit, potențialul. Sau poate va exploda Ciprian Porumb Jr, însă vremea lui e încă departe. Până atunci, amintirea lui Andrei va plana în continuare asupra tenisului românesc. Și parcă nici nu am vrea să fie altfel, avem încă nevoie de umbra lui aproape.
Mulțumim, Andrei!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER