Lăcătuș: „Gigi nu mi-a făcut niciodată echipa”
Marius Lăcătuș face noi dezvăluiri și a declarat pentru Click că se simte mult mai liniștit acum după plecarea de la Steaua, dar că abia așteaptă să preia o nouă echipă.
"Consider că a fost o experiență plăcută, în urma căreia am avut multe de învățat. Eu sunt de părere că din orice eșec ai multe de învățat. Eu am vorbit cu Piți și cu alți foști coechipieri de pe vremea când evoluam la Steaua. Nu m-a lucrat nici un fost jucător de la Steaua. Sigur, sunt alții care nu au legătură cu fotbalul. Nu au jucat în viața lor, însă sunt implicați și își dau mereu cu părerea pe la televizor pentru a-și face imagine. Deocamdată stau liniștit cu familia. Aș vrea să-mi reiau activitatea de antrenor cât mai repede posibil. Pauza prea mare nu este bună." a declarat Lăcătuș.
Cât despre faptul că patronul Stelei l-ar fi sunat vreo dată în timpul meciurilor sau i-ar fi spus pe cine să bage în teren, Lăcătuș a afirmat că Gigi Becali nu i-a dat niciodată vreun telefon pentru că "Fiara" și-l ținea întotdeauna închis în timpul partidelor de fotbal.
"Pe mine nu m-a sunat nimeni. Telefoanele cu care vorbesc înainte și după meci, cu soția, le țin închise în timpul celor 90 de minute. Pe mine nu m-a sunat Gigi nici măcar o dată și nu mi-a făcut echipa niciodată, așa cum se spune. Poate a zis el, la televizor, că mi-a cerut să-l introduc pe unul sau pe altul, dar asta a fost după ce echipa pe care am alcătuit-o eu a câștigat. Ă‚sta este Gigi Becali! El își dă cu părerea, însă are în jurul lui oameni care îl influențează. Pe mine nu m-a dat el afară. Eu eram în grafic pentru câștigarea titlului, însă mi-a fost teamă să nu fac un alt pas greșit și să-i supăr pe suporterii care mi-au strigat numele meci de meci și cărora le-am dedicat atâtea goluri." a conchis Lăcătuș.