Laporta, nuntă cu o actriță porno?

Joan Laporta continuă să facă furori, deși nu mai e președintele Barcelonei, grupare pe care a condus-o timp de șapte ani (2003-2010). Presa spaniolă anunță că Laporta (49 de ani) s-ar fi căsătorit recent cu María Lapiedra (28 de ani, foto). Nimeni alta decât o fostă actiță porno, cu zeci de pelicule XXX la activ și cu care, de doi ani, Laporta a colaborat și în viața politică.

Fostul oficial al Barcei a înființat în vara lui 2010 un partid separatist, „Democrația Catalană”, al cărui scop era ruperea provinciei respective de Spania, însă a renunțat anul trecut la președinția formațiunii politice. Marca mai scrie că Laporta și Lapiedra și-ar fi petrecut deja nunta de miere în Cuba.

Maldini va antrena fundașii

Paolo Maldini (43 de ani) va primi, din vară, un post de antrenor la PSG. Legendarul fundaș de la AC Milan, retras din activitate în 2009, a bătut palma cu gruparea franceză, unde-i va reîntâlni pe Leonardo (director sportiv) și Ancelotti (antrenor principal), cu care a colaborat și la gruparea din Milano. Principala sarcină a lui Maldini (647 de meciuri în 24 de ani la Milan) va fi chiar pregătirea fundașilor.

Publicat: 16 02. 2012, 03:00
Actualizat: 16 02. 2012, 03:00