LECȚIE pentru Liga 1!** Fanii Timișoarei, spectacol UNIC în Liga a 5-a! FOTO – Mesaj de susținere emoționant din Bundesliga: ce i-au pregătit suporterii Borussiei lui Poli
Deși aveau ocazia, cel puțin teoretic, ca într-un an să cânte din nou pe stadioanele din Liga I, suporterii alb-violeți au spus pas fostei ACS Recaș, adică actualei ACS Poli. Au ales să cânte prin buruieni, din toată inima și cu capul sus, decât să strige, cu jumătate de gură, pe Național Arena. Și-au sacrificat câțiva ani buni, de dragul identității, ani pe care îi vor petrece alături de o echipă care e departe de marea performanță, însă care, cu siguranță, e a lor.
În partida disputată astăzi de ASU Poli, în Liga a V-a, fanii timișoreni s-au comportat la fel de „profesionist” ca în duelurile cu Manchester United, Stuttgart sau Șahtior. Și-au încurajat permanent echipa și au oferit un spectacol de lumină și culoare cum rar se întâlnește pe prima ligă fotbalistică de la noi.
Susținere de la Monchengladbach
Surpriză plăcută pentru ASU Poli. În partida pe care Borussia Monchengladbach a pierdut-o, ieri, pe teren propriu, în compania lui Nurnberg (scor 2-3),
„Spiritul Politehnicii e în Liga a 5A”, scria pe un banner arborat în tribunele stadionului Borussia Park. Nu este prima dată când fanii Borussiei Monchengladbach au o reacție oficială legată de Poli Timișoara. În urmă cu un an, când Poli împlinea 90 de ani, aceiași fani au afișat un banner cu următorul mesaj: „Mândria Banatului împlinește 90 de ani. La mulți ani Poli!”.